Se tot vorbește, tot mai intens, despre o acțiune rusă care să testeze NATO. Rușii chiar cred că multe țări nu vor respecta tratatul alianței și vor accepta o astfel de acțiune. Putin consideră că acest pas este unul obligatoriu, chiar dacă nu ar fi vorba de un atac direct, ci unui coafat în jurul unor miliții, un atac terorist într-o țară baltică.
A mai spus ceva Medvedev azi : că Rusia poate fi doar o mare putere militară, pentru că altfel ea s-ar sparge precum URSS. Mâna de fier a puterii de la Moscova nu va renunța la războiul din Ucraina, la acțiunile teroriste din UE, la incidentele cu drone și la alte acțiuni, pentru că ei chiar cred că doar așa pot demonstra că sunt o putere militară.
Întrebarea corectă aici este: până când vor accepta aliații din NATO acțiunile Rusiei?
Publicația The National din Emiratele Arabe Unite a confirmat vestea. „Detașamentele Ansar Allah au stabilit controlul total asupra coastei de vest a Yemenului și au debarcat pe insulele de importanță strategică din strâmtoarea Bab-el-Mandeb: Perim, Zuqar și Hanish”, scriu jurnaliștii din Emirate. Doar că jurnaliștii regiune nu par mirați. Spun că gruparea spărsese deja apărarea forțelor guvernului Yemenului încă de ieri. Era de așteptat.
Între timp, houthi au ocupat portul Mokha. Dacă vi se pare cunoscut numele orașului, păi, să știți, că de aici ne vine numele celebrei cafele Moka sau Mocha. Arabia Saudită folosea Marea Roșie ca o alternativă la strâmtoarea Ormuz blocată de Iran. Riadul se teme acum de o nouă blocadă maritimă. A și cerut ajutorul SUA. Axios scrie că prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman l-a sunat de urgență pe Trump și i-a cerut să bombardeze pozițiile houthi, dar a fost refuzat.
Reuters scrie că în spatele avansului houthi se află nimeni alții decât reprezentanții Corpului Gardienilor Revoluției Islamice. Adică, Iranul.
Faptul că houthi controlează portul, coasta va „spori capacitățile lor de a exercita presiune asupra navigației”, scrie AFP. Dacă până acum îi disperau pe marinarii din zonă, de acu încolo să te ții atacuri asupra navelor comerciale. Așadar, după războiul cu SUA, Iranul controlează acum două strâmtori strategice pentru comerțul global.
În seara asta este bucurie în Teheran. Dar să vedeți ce bucurie e printre bloggerii militari ruși. Aceștia îi ironizează pe americani, pe saudiți și forțele oficiale din Yemen. Spun că au pierdut strâmtoarea Bab-el-Mandeb în fața unor triburi prost echipate și care par să vină din Evul Mediu. Isranews, publicație din Israel, confirmă. Armată houthi a reușit să pună stăpânire pe una dintre cele mai importante strâmtori din lume în șlapi sau fiind chiar desculți.
Jurnaliștii de la Tel Aviv spun că houthi au și infanterie echipată, dotată. Doar că aceste unități sunt folosite în lupte grele, pentru străpungerea apărării armatei oficiale. După spargere, în adâncime se năpustesc houthi în șlapi ori desculț. Ideea e că sunt fără echipament greu, iar sarcina lor e să ocupe rapid teritoriul. La asta spun pricepuți.
„Mulți au obrajii umflați. Este efectul khatului pe care îl mestecă în permanență”, spun jurnaliștii. Khat e o plantă care dă efecte euforice imediate, dar e responsabilă și de tulburări mentale ireversibile.
Echiparea, obrajii umflați, șlapii nu anulează avansul fulgerător al houthi. Este o realitate. De asemenea, houthi s-au dovedit a fi eficienți și în războiul hibrid, scrie presa. Publică foarte mult conținut care nu poate fi verificat pe Social Media. E vorba de poze, video inclusiv din alte războaie, se folosesc și de AI pentru „a semăna panică în rândul armatei Yemenului, deja demoralizate”.
De văzut ce se va întâmpla în continuare. Apropo, dacă așteptați vreun colet din China și va întârzia, ar putea fi un motiv. Dar cel mai grav, prețul petrolului depășește deja 100 de dolari pe baril. Europa, cu resurse energetice puține, ar putea simți lovitura din plin.
Acestea sunt informațiile. Dacă apar și altele, revin. Părerile, ca de obicei, vă aparțin!
O operațiune comună a Marii Britanii, Norvegiei și Statelor Unite a urmărit și a interceptat navele rusești pe mare, au declarat oficiali pentru Reuters, după ce o operațiune clandestină rusă fusese desfășurată de GUGI – direcția Moscovei responsabilă cu operațiunile submarine.
Au fost utilizate submersibile de mare adâncime pentru a simula desfășurarea unei tehnologii sofisticate și distructive, capabile să afecteze cablurile submarine vitale pentru conectivitatea globală la internet și pentru tranzacțiile financiare. Navelor li s-a împiedicat finalizarea exercițiului, iar acestea au părăsit ulterior zona.
Descoperirea noii arme, locul desfășurării operațiunii și implicarea SUA survin la câteva luni după ce Marea Britanie și Norvegia au anunțat că au descoperit o operațiune rusă secretă în apele arctice.
Această confruntare în apele de mare adâncime are loc într-un moment în care unii oficiali din serviciile de informații occidentale se tem că Kremlinul își intensifică operațiunile de sabotaj în Europa și se pregătește pentru un conflict cu NATO.
Între timp, un avion la bordul căruia se afla președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care călătorea din Republica Moldova spre Norvegia, a fost la un pas de a fi lovit de o dronă rusească, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Støre.
Totul a pornit când președintele Nicușor Dan a trimis în Parlament o solicitare. Vrea ca România să aibă 20 de militari la ceea ce se numește Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei. Se află în Franța și în Marea Britanie. Din acest moment au început să curgă tot felul de teorii. Administrația Prezidențială a explicat cum a devenit victima unor Fake News-uri.
„Se propagă în mediul online o narațiune falsă potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina pentru a participa la război.
Este o manipulare alarmistă care distorsionează deliberat o decizie administrativă cu scopul de a alimenta teoria nefondată a atragerii României în conflict”, scrie Administrația Prezidențială pe Facebook.
Oficialii de la Cotroceni spun că România NU este agresivă, ci „agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei afectează toate statele din regiunea Mării Negre, inclusiv România.”
Prin urmare anunță că:
Nu trimite români pe front!
Militarii vor fi în siguranță, pe un teritoriu aliat.
Militarii vor fi implicați în planificare, comandă și control.
Bun, ce credeți că scrie agenția oficială Tass de la Moscova despre toate acestea? Publică o știre cu titlul:
„În România a fost criticată solicitarea președintelui privind militarii trimiși la Coaliția Voinței”
Cine critică? În știre este citat Călin Georgescu. Acesta a cerut ca Parlamentul să respingă solicitarea președintelui:
„Este încă un pas sinucigaș către intrarea României într-un război străin. Trimiterea chiar și a unui singur militar poate atrage întreaga țară în logica conflictului.”
Dar nu e totul. După ce citează din Georgescu, Tass citează și din două site-uri din România. Site-ul Inpolitics spune într-un articol care nu a reușit să ajungă la 3 mii de vizualizări într-o zi, dar a fost văzut de Tass la Moscova: „Este clar că românii sunt sătui până peste cap de Ucraina, de refugiați, de transferurile de bani și de echipamente militare.” Site-ul Solidnews spune, fiind citat de Tass:
„începând din această zi ne aflăm într-un pericol mult mai mare decât înainte.” Asta zice Tass. Din urmă vin și alte publicații rusești.
RIA Novosti scrie o știre care are titlul: „Georgescu: autoritățile din România împing țara în război”.
Potrivit RIA Novosti, Călin Georgescu l-a acuzat pe Nicușor Dan de „încercarea de a atrage țara în război prin participarea la o structură de comandă pentru sprijinirea Ucrainei”.
Publicația Ura din Moscova scrie chiar mai dur: „România se apropie de o confruntare militară cu Rusia”. Cum a ajuns la această concluzie? Păi, au întrebat un analist rus. Directorul general al Centrului de Informare Politică, Aleksei Muhin spune că „România devine mai agresivă față de Rusia”.
Acestea sunt știrile de la Moscova, citatele din România, explicația Administrației Prezidențiale. Părerile, ca de obicei, vă aparțin…
Agenția de știri de stat rusă TASS a citat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, care a afirmat că acțiunea norvegiană a constituit un act de „piraterie”.Naftogaz a inițiat acțiuni în justiție împotriva Rusiei încă din 2016 pentru a obține despăgubiri pentru exproprierea proprietăților sale din Crimeea.
În aprilie 2023, un tribunal de la Haga a obligat Rusia să plătească Naftogaz 4,22 miliarde de dolari, plus dobânzi și cheltuieli de judecată, dar Moscova nu a dat curs acestei hotărâri.
„Rusia nu poate să se sustragă de la responsabilitate pur și simplu prin refuzul de a se conforma unei hotărâri arbitrale internaționale”, a declarat Sergii Fedorenko, directorul general interimar al Naftogaz.
]]>„spațiul aerian rusesc devine complet nesigur. Ucraina nu amenință aviația civilă. Pur și simplu vor exista drone pe cerul Rusiei la o scară ce trebuie luată în considerare.”
Altfel zis, Zelenski ne-a anunțat că a decis să pună în aplicare tot ce s-a discutat în ultimele săptămâni în presa din Ucraina pe surse.
Va fi un record de drone ucrainene care vor zbura în fiecare zi spre diferite obiective rusești. Ar putea fi vorba și de aeroporturi, scria presa de la Kiev. Zelenski îl acuză pe Putin că „nu informează în mod corespunzător populația” despre pericol. Așa că și-a luat asupra sa obiectivul de a spune adevărul. Spune cu subiect și predicat că „spațiul aerian rusesc se va închide”. Spune că Ucraina nu vrea asta, nu vrea pierderi de vieți omenești, doar că „Rusia își închide cerul prin războiul declanșat”. Avertismentul a fost făcut în ucraineană, dar are și subtitrare în engleză pentru a fi înțeles de partenerii ucraineni, ambasadori de la Moscova că „zilele de siguranță pe cerul Rusiei s-au sfârșit”.
De asemenea, s-a adresat companiilor aeriene internaționale care zboară spre Rusia, mai ales Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe mari să nu mai efectueze curse. A cerut Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei să ofere informații despre pericolele din spațiul aerian rusesc.
La final Zelenski a anunțat că Rusia va avea „un cer împânzit de drone”.
Reamintesc, companiile aeriene nu mai zboară deasupra Ucrainei încă de la începutul invaziei rusești. Așa că acum, Ucraina vrea să facă același lucru și Rusiei. Zelenski speră că astfel îl va obliga pe Putin să încheie un armistițiu.
Dar ce spune Putin?
Aflat la Bișkek, în Kârgâstan, a fost întrebat de declarația lui Zelenski. Putin a spus că nu a auzit o asemenea amenințare. Refuză însă să oprească avioanele la sol chiar cu riscul de a fi lovite avioane civile. Susține că „dacă asemenea tragedii se vor produce, vom găsi cu ce să răspundem. Nimeni să nu se îndoiască.” Susține că atacurile cu drone ucrainene ar fi acțiuni teroriste și a spus că „nu negociază cu teroriștii”.
Jurnaliștii ruși de la publicațiile controlate de Kremlin au întrebat dacă nu negociază cu teroriștii, sunt posibile bombardamente asupra conducerii militaro-politice a Ucrainei? Un jurnalist rus a vrut să afle dacă liderii Ucrainei sunt ținte ale rușilor? „În acest moment conducerea Ucrainei are imunitate de la loviturile noastre?”, a fost el curios să afle.
Putin susține că Rusia nu ar fi vrut să bombardeze conducerea Ucrainei. „Plecăm de la premisa că avem nevoie de unii negociatori de acolo. Dar aceasta este o amenințare teroristă. Dacă se va ajunge la ea, vom vedea cum să răspundem, vom găsi instrumente”, a amenințat Putin.
Deși aliații săi, Kazahstanul, India i-au cerut să încheie un armistițiu, Putin refuză însă categoric și continuă războiul.
Așteptăm să vedem acum ce măsuri vor lua companiile aeriene internaționale. Dacă vor avea curaj să mai zboare în Rusia. Vedem și câte drone va trimite Ucraina spre Rusia.
]]>
sursa : Radio Free Europe/Radio Liberty.
Atacurile cu drone au vizat livrările de muniție și alimente, a declarat un comandant de recunoaștere cu indicativul de apel „Yava” în podcast, potrivit United24.
„Ei țipă în comunicațiile interceptate că nu pot organiza logistica, că nu vor să meargă acolo pentru că înseamnă moarte”, a spus el, adăugând: „linia de coastă a devenit o capcană pentru ei”.
Între timp, avioane de vânătoare NATO au fost dezactivate în Europa de Est marți dimineață, în timp ce Rusia a lansat un nou atac aerian asupra Ucrainei, soldat cu moartea a cel puțin 12 persoane în regiunea Kiev.
Misiunea de poliție aeriană a alianței în zona baltică a declarat că răspunde, iar Finlanda și Letonia au restricționat traficul aerian și maritim în apropierea Rusiei, pe măsură ce atacul asupra Ucrainei se desfășura.
Dacă există o explicație, atunci e numai una: Putin a înțeles că nu poate obține victoria pe care a promis-o în Ucraina. Iar pentru ditamai țarul de carton, asta trebuie să doară îngrozitor. Timp de douăzeci de ani ai construit imaginea marelui mascul geopolitic. Te-ai fotografiat fără cămașă, ai călărit, ai pozat cu arme, ai amenințat planeta, ai desenat rachete nucleare prin prezentări și ai explicat tuturor că Rusia s-a ridicat din genunchi. După care ai invadat țara vecină. Și după patru ani și jumătate tot acolo ești.
Asta trebuie să fie devastator pentru ego. Pentru că una este să pierzi în fața NATO. Alta este să trebuiască să explici propriului popor cum mama dracului ai reușit, cu 140 de milioane de oameni, arsenal nuclear, aviație strategică, flotă, rachete, tancuri, petrol, gaze și munți de armament sovietic, să intri în Ucraina în februarie 2022 și să ajungi în august 2026 fără victoria promisă.
Ce spui? „Planul merge conform planului”? Care plan, Vova? Planul cincinal pentru cucerirea unui sat?
Și atunci apare soluția genială. Dacă tot nu poți câștiga, măcar pierde mai mare. Provoacă NATO la război. Pentru că atunci propaganda poate transforma rahatul în marmură imperială.
Nu mai trebuie să spui: „Am pornit să cucerim Ucraina și ne-am rupt dinții.” Poți spune: „Am luptat eroic împotriva întregului Occident!” America, Marea Britanie, Franța, Germania, tot Bruxelles-ul, sateliții, capitalismul, probabil și IKEA, toți împotriva bietului Vladimir Vladimirovici.
Dintr-un dictator care a calculat catastrofal un război, devii eroul tragic care a înfruntat jumătate de planetă. Un fel de program geopolitic de fidelitate: pierzi zece războaie și al unsprezecelea dezastru este gratis.
Ideea de a provoca NATO după ce nu ai reușit în patru ani și jumătate să învingi Ucraina este atât de monumental de tâmpită încât trebuie privită câteva secunde în liniște, ca o vacă urcată într-un copac. Nu te întrebi doar cum a ajuns acolo. Te întrebi ce dracu’ intenționează să facă în continuare.
Militar, un asemenea pariu ar fi delir. Dar pentru Putin are o logică perversă: mai bine să rămână în istoria Rusiei drept omul care a pierdut în fața întregului NATO decât drept țarul care a plecat să cucerească Ucraina și s-a întors cu coroana înfiptă în cur.
Asta este tragedia. Nu avem în față un geniu malefic care joacă șah 5D. Avem un dictator care a făcut o greșeală istorică, a îngropat ani, oameni, bani și enorm de multă putere militară în ea, iar acum nu mai găsește ieșirea fără să admită că marele strateg a fost, de fapt, un prost cu hartă.
Așa că da, Putin poate să provoace NATO la război. Doar că înainte ar fi cazul să termine ceea ce a început în februarie 2022. Pentru că deocamdată „marele cuceritor al Europei” seamănă cu un individ care a venit să spargă ușa vecinului cu capul, n-a reușit, sângerează de patru ani și jumătate pe preș și acum amenință că se duce să dea cu capul în bloc.
Mult succes, Vova. Strategia este impecabilă. Capul pare să fie piesa consumabilă.