Educația acvatică – prilej de conectare 

Orice părinte știe cât de repede cresc micuții noștri și pe măsură ce trece timpul, pare din ce în ce mai adevărat ca se măresc într-un an cât alți în 10! Participarea părintelui la ora de educație acvatică reprezintă un moment furat doar pentru voi. Simpla prezență a mamei și/sau a tatălui îl va încuraja pe cel mic să exploreze și va căpăta încredere nu doar în puterile sale, ci și în legătura dintre el și părintele care îi încurajează activ explorările. 

Primii prieteni la bazin 

Vârsta la care recomandăm părinților să îi aducă pe copii la bazin este de 4 luni. Dacă sunt înscriși la orele de educație acvatică în jurul acestei vârste, bebelușii vor învăța încă de pe acum să se adapteze la grupurile de oameni și la stimulările provocate de aceștia. Prin urmare, în viața de zi cu zi, micuțului îi va fi mult mai ușor să se adapteze la mediile noi. 

În cazul celor mai mari dintre ei, de vârstă preșcolară, aceștia pot lega prietenii cu copii de vârste apropiate și cu interese comune. De aceea, atunci când se vor duce la grădiniță, de exemplu, se vor integra mai rapid și își pot face mai ușor prieteni. Acest lucru trebuie pus și pe seama faptului că micii înotători au un sentiment de independență față de părinți mult mai bine dezvoltat decât alți copii și nu vor resimți la fel de puternic anxietatea de separare. 

Depăsim mai ușor vârsta lui NU 

De regulă, între 2 și 3 ani, copiii descoperă fascinanta putere a lui NU, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor de vârste apropiate. De obicei, în cercurile de joacă, marele NU se manifestă prin refuzul de a împărți jucării și tantrumurile care vin la pachet cu acesta. Toți părinții au fost martorii unui episod în care copilul refuza să își împartă jucăriile, inclusiv pe cele pe care nu le dorea în momentul respectiv ca să nu se joace altcineva cu ele. 

La orele de educație acvatică, desigur, nu vor învăța că trebuie să renunțe la ce e al lor. În schimb, la bazin, prin interacțiunea cu instructorii și cu ceilalți participanți la oră, vor învăța ce înseamnă spiritul de echipă și bucuria de construi sau de a câștiga împreună cu un prieten. În egală măsură, ei vor dezvolta un spirit de competiție corectă și vor învăța să se bucure atât pentru propriile victorii, cât și pentru victoriile celorlalți copii. Mai mult de atât, orele de educație acvatică le vor oferi instrumentele necesare pentru a gestiona acele momente când pierd o competiție și, în loc să se frustreze din această cauză, să se bucure de experiență în sine. 

Unul dintre primele lucruri observate de specialiștii în educație acvatică este faptul că micii înotători acceptă mai ușor prima zi de școală sau de grădiniță. Mulți dintre părinți au trecut deja prin experiența acestei prime zile care poate fi traumatică atât pentru copii, cât și pentru adulți din cauza anxietății de separare resimțită și de unii, și de alții. Atunci când copilul este deja obișnuit să facă activități fără părinte, va trece foarte ușor peste acest moment. 

De asemenea, orele de educație acvatică îl vor ajuta pe copil să se integreze mai ușor. Acest lucru se întâmplă pentru că venind la înot și petrecând mai mult timp cu alți copii, micuții își dezvoltă mai ușor abilitățile sociale. Pe  scurt, se vor simți mai confortabil într-un mediu nou și își vor face prieteni mai ușor. 

Un alt avantaj al copiilor care practică această disciplină este acela că vor accepta mai ușor impunerile și restricțiile unui program fix de școală, dacă au interiorizat înainte respectarea programelui de mers la bazin. Chiar dacă din exterior pare o victorie mică, părinții știu cât de grele sunt unele dimineți în care cel mic refuză pur și simplu să se dea jos din pat. Atunci când va învăța valoarea disciplinei înainte s ajungă la școală, astfel de diminți vor apărea rar sau deloc. 

Copiii care participă la orele de educație acvatică acceptă mai ușor autoritatea educatorului sau a învățătorului. Acest lucru se întâmplă pentru că, alături de părinții lor, micuții deja  au în viețile lor o figură didactică aflată în postură de autoritate, respectiv instructorul de înot. Chiar dacă ”autoritate” sună foarte dur, în accepțiunea noastră aceasta nu înseamnă altceva decât oferirea unor instrucțiuni și explicarea pașilor pentru a fi îndeplinite. 

Pe lângă toate acestea, micuții înotători pornesc la școală cu o lecție deja învățată: importanța cooperării. Pe parcursul antrenamentelor din bazin, copiii vor interacționa cu alți delfinași de vârsta lor și sub atenta îndrumare a instructorilor, vor învăța cât de importante sunt cooperarea și spiritul de echipă atunci când îți dorești victoria. Tot de la bazin, copiii vor ajunge la școală sau la grădiniță conștienți de importanța fair-play-ului, nu doar la bazin, ci și în viața de zi cu zi. 

Așa cum bine știu adulții, gustul dulce al victoriei merge de multe ori cu neplăcerile eșecului. Totuși, la orele de educație acvatică, cei mici vor învăța cum să își gestioneze aceste sentimente care, cu timpul, pot duce la frustrari sau nemulțumiri. Aici vor afla cum să se bucure atunci când câștigă, cum să învețe din eșecuri și cum să se bucure atunci când câștigă și altcineva.

În aceste prime luni de viață se face cel mai ușor împrietenirea cu bazinul pentru că bebeșușul păstrează încă în subconștient sentimentul de siguranță oferit de mediul intrauterin. Mai mult de atât, în acest moment al vieții acesta încă are o parte dintre instinctele dezvoltate în burtica mamei, lucru care îl ajută să își însușească rapid experiențele din bazin și tehnicile rudimentare de educație acvatică. 

Cu cât este adus mai devreme la bazin, cu atât copilul va integra mai ușor înotul și ampla gamă de beneficii a acestuia pentru că va deveni parte naturală a vieții sale. Unul dintre cele mai importante efecte va fi acela că sportul va face dintotdeauna parte din programul său, iar pe măsura ce va crește, va fi ferit de toate neajunsurile și chiar afecțiunile asociate cu un stil de viață sedentar. 

Mai mult de atât, această activitate sportivă va deschide calea pentru numeroase alte activități ale vieții de zi cu zi care, în lipsa educației acvatice, ar putea fi solicitante emotional și psihic atât pentru părinți, cât și pentru cel mic. 

Ora petrecută la bazin din primele luni de viață va însemna, în fapt, prima intrare în colectivitate a micuțului. Aceasta va avea loc într-un mediu sigur, plăcut și stimulant. În acest caz, bebelușul va lua contact rapid cu alți oameni, în afară de părinți, și mai ales, va învăța să împartă spațiul cu alți copii de vârste apropiate. Prin urmare, atunci când va merge la grădiniță, momentul separării de părinte nu va fi la fel de dur. 

Obișnuit deja cu un pic de independență, ajuns la grădiniță, micul înotător se va adapta mai rapid unui program fix, va accepta mai ușor figura educatorului și se poate dovedi a fi mai cooperant cu ceilalți copii. Prin urmare, disciplina necesară pentru integrarea în sistemul formal de învățământ va fi deja împământenită în cazul copiilor aduși la bazin de la primele lor luni. Acest lucru nu înseamnă că înotul îi va transforma în roboței ascultători, ci doar că îi va obișnui cu un program și cu figura unui pedagog.

 De altfel, până când vor face primii pași în grădiniță, micuții înotători vor ști deja ce înseamnă spiritual de competiție, cât de importante sunt micile victorii, dar și cum sa își gestioneze frustrarile și anxietățile cauzate de micile eșecuri. 

Nu e necesar să așteptam prima zi de creșă sau grădiniță pentru a observa efectele benefice ale practicării acestui sport de la primele luni de viață. În fapt, urmările educației acvatice se văd până la împlinirea vârstei de 1 an pentru că, din punct de vedere fizic, delfinașii noștri vor avea mai multă forță și un corp mai puternic. Aceste două lucruri înseamnă că ei vor deprinde mai ușor mersul, se vor coordona mai bine, vor avea o postură corectă și vor învăța să își țină echilibrul mai rapid. 

Însumate, toate aceste lucruri pot fi rezumate la faptul că orele de educație acvatică cu debut timpuriu contribuie vizibil la dezvoltarea emoțională și fizică a micuțului. 

Dincolo de aceste aspecte, înotul vine la pachet cu numeroase alte beneficii, atât în ceea ce privește achizițiile intelectuale, cât și cele emoționale ale copiilor. Aceste observații provin, desigur, din anii de cercetare pe care i-am depus pentru doctoratul în educație acvatică, dar și din experiența dobândită în bazin și de la marginea acestuia. 

De altfel, de multe ori, efectele practicării acestei discipline se văd în toate aspectele vieților micilor înotători, doar pe cronometru. Prin urmare, iată doar câteva dintre modalitățile în care înotul impactează pozitiv universul emoțional al copiilor. 

Pentru cei mai mici dintre ei, aduși la bazin dinainte de anii de grădiniță, orele de înot se numără printre primele lor forme de socializare. Aici au ocazia să se intersecteze și să interacționeze cu copii de toate vârstele și cu alți adulți, în afară de cei din familiile lor. Astfel, datorită acestei conjuncturi, atunci când vor ajunge la grădiniță, ei sunt echipați cu toate resursele emoționale necesare pentru a face față acestei situații noi. 

În prima zi de grădiniță, dacă nu sunt deja obișnuiți cu astfel de conjuncturi sociale, copiii  pot trăi un puternic sentimente de abandon și teama de a nu fi recuperați de părinți la sfârșitul programului. Atunci când au trecut deja printr-o formă de socializare în grupuri mai mari de copii, o astfel de trauma va fi inexistentă sau măcar mult mai ușor de gestionat. 

Apoi, un alt lucru important care va contribui la dezvoltarea emoțională a copiilor este învățarea spiritului de echipă. În viața reală, acesta se va transpune prin deschiderea la cooperare, atât cu colegii, cât și cu educatorii. Copiii care știu ce înseamnă spiritul de echipă lucrează mai ușor în grupuri și, cu timpul, vor dovedi inclusiv calități de lideri. De asemenea, mulți părinți au observat o disponibilitate emoțională crescută a copiilor la ideea de a împărți. Exemplul cel mai concret este al veșnicelor certuri pe jucăriile împărțite cu alți copii. Dacă simt că fac parte dintr-o echipă, iar experiența i-a învățat deja că își vor primi lucrurile înapoi, situațiile conflictuale de acest gen vor fi din ce în ce mai rare. Acest fapt nu denotă o slăbiciune a caracterului, ci siguranță și încredere, ușurința în a lega prietenii și adaptabilitate crescută la situațiile noi. 

În cele din urmă, așa cum am spus și în alte rânduri, educația acvatică poate fi primul pas către succesul la școală. Copilul va învăța la bazin o lecție importantă de viață: să câștigi e minunat, dar nu e posibil întotdeauna. Astfel, pe de-o parte, micuții vor deprinde spiritul de competiție și dorința de a a fi mai buni, iar pe de cealaltă parte vor învăța să gestioneze un concurs pierdut (respectiv o notă mai mică primită la școală). 

În acest ultim aspect, aportul părinților este extrem de important pentru că trebuie să fie alături de copii cu încurajări și ajutor în ambele situații. 

Din fericire, cei mai mulți dintre noi se confruntă cu prima formă de manifestare a acestei frici, pusă de specialiști pe seama instinctului de conservare moștenit de la strămoșii noștri primitivi pentru care întinderile de apă erau zone neînțelese încă pe deplin. 

Cum se manifestă frica de apă?

• Prin teama, disconfort accentuat, anxietate sau chiar atacuri de panică în preajma întinderilor de apă sau la contactul cu acestea.
• Recunoașterea unei astfel de temeri ca fiind mai mare decât existența unui pericol real
• Evitarea malurilor
• Transpirație abundentă
• Dificultăți la respirare și chiar greață sau amețeală.

Pe lângă toate acestea se manifestă și teama de înec, motiv pentru care mulți adulți nu învață să înoate niciodată, deși în mod paradoxal, tocmai acest lucru le-ar putea salva viețile.  Partea bună este aceea că teama de apă poate și trebuie să fie ameliorată pentru a nu fi transmisă mai departe copiilor astfel încât aceștia să se poată bucura în voie de toate beneficiile educației acvatice. 

Părinții care experimentează forme ușoare ale fricii de apă pot începe să se împrietenească încet cu apa prin atingerea apei cu mână, apoi cu picioarele și explorarea malurilor de apă. Totuși, pentru rezultate mai bune și mai sigure, niciodată nu e prea târziu pentru lecții de înot luate de la specialiști. 

Așa cum ziceam mai sus, netratată, teama de apă a părinților poate afecta calitatea vieții copiilor în feluri surprinzătoare. O astfel de fobie specifică a părintelui poate fi resimțită de copii ca o stare generală de anxietate activată în toate aspectele vieții, nu doar la piscină. Desigur că vacanțele copilăriei pot fi petrecute la munte, de exemplu, evitând întinderile de apă, dar adevărul este că oricât de tare ne-am dori noi, părinții, să fim lângă micuții noștri 24/24 acest lucru este imposibil, așa cum imposibil ne este să îi ferim de toate lucrurile rele, iar din păcate acest lucru se vede în datele OMS despre cauzele mortalității la copii, unde înecul ocupă locuri fruntașe.

 Prin urmare, depășirea fricii de apă și înscrierea copilului la ore de educație acvatică pot oferi copiilor o șansă în plus într-o situație critică.

Dincolo de faptul că orele de înot pot salva viețile copiilor, acestea au numeroase alte efecte care le vor da micuților șanse în plus de reușită, nu doar la bazin, ci și pe plan emoțional, social, intelectual și mai târziu, chiar profesional. 

Prin urmare, dragi părinți temători de apă, nu uitați că înainte de orice, copiii învață prin imitarea comportamentelor din mediul înconjurator. Tocmai de aceea, vă încurajez să vă depășiți frica de apă inclusiv cu ajutorul profesioniștilor acolo unde este cazul, astfel încât să îi încurajați la rândul vostru pe copii să descopere fascinanta lume a bazinului.

Una dintre cele mai importante reguli în acest sens, pe care mulți dintre părinți o cunosc și o respectă este evitarea orelor de înot atunci când copiii au febră și alte simptome, ca urticaria sau scurgerile nazale pentru că acestea sunt, adeseori, semne de infecţie iar copiii afectaţi pun în pericol sănătatea celorlalţi membri ai grupului. Dincolo de faptul că prezența la bazin a micuților care se confruntă cu astfel de neplăceri îi poate afecta pe ”colegii” de înot, atunci când nu se simt foarte bine, copiii nu se distrează și nu se pot bucura din plin de program. Mai mult de atât, și poate cel mai important aspect care trebuie subliniat în această situație, este că astfel de infecții îi lasă pe micuți vulnerabili la hipotermie. 

Lecţiile trebuie să înceapă la timp, iar copiii nu trebuie lăsaţi să aştepte după ce au fost  îmbrăcaţi în costumele de baie sau în chiloțeii speciali de înot. De asemenea, oricât de tentantă ar fi piscina, părinţii nu trebuie să intre cu copiii în bazin ca să se joace fără prezența instructorului care dă instrucțiuni specifice în acest sens. Chiar dacă este o activitate amuzantă, bălăcitul fără supraveghere poate avea consecințe serioase, de la sperieturi zdravene trase de copii până la accidentări sau chiar înec. 

De asemenea, după ce s-a încheiat ora, micuții trebuie șterși bine cu proasoape groase iar năsucurile și urechile lor trebuie curățate cu atenție. De asemenea, părul trebuie uscat în cel mai scurt timp cu putință iar micuții trebuie îmbrăcați rapid pentru a preveni pericolul apariției hipotermiei.

De regulă, la bazinele destinate copiilor, temperatura apei trebuie menţinută, în mod ideal, între 30 şi 32 de grade Celsius. Dacă temperatura apei nu îndeplineşte această condiţie, atunci lecţia trebuie să fie scurtată sau anulată. Un alt aspect important este acela că, în cazul bebelușilor și a copiilor mici, orele de educaţia acvatică sunt pasive, adică micuții nu execută suficient de multe mișcări încât să genereze căldură, în special în primele luni de viață, atunci când de abia încep să testeze apa din bazin. În acest caz, scăderea temperaturii corporale se produce rapid şi poate avea consecinţe negative. Totuși, atunci când sunt respectate temperatura apei și cea a aerului (care trebuie să fie cu până la 4 grade mai ridicată decât a apei) iar micuții sunt uscați și îmbrăcați la timp, hipotermia nu ar trebui să reprezinte niciun pericol. 

1. Dezvoltarea armonioasă a copilului este un echilibru între moștenirea genetică și stil de viață. De exemplu, un copil care are genele unei înălțimi peste medie nu o va atinge niciodată dacă nu are parte sși de un regim alimentar sănătos.
2. Chiar dacă există tipare și standarde pentru măsurarea creșterii și dezvoltării copilului, fiecare micuț o va face în ritmul său, fără ca neîncadrarea exactă în standarde să determine o anomalie. 
3. Îngrijirea și educația primite în primii 3 ani de viață sunt extrem de importante pentru că în această perioadă sunt definite tiparele comportamentale, organizațional e și funcționale ale creierului  care vor fi puse în practică apoi pentru tot restul vieții.
4. Atunci când măsoară dezvoltarea copiilor,  oamenii de știință iau în calcul patru repere: dezvoltare fizică(funcționalitatea corpului, coordonare), dezvoltarea cognitivă(capacitatea de a învăța, de a face asocieri, de a rezolva  probleme), socială și emoțională (înțelegerea propriilor emoții, înțelegerea emoțiilor celoralți și răspunsurile sociale) și comunicarea (verbală și non-verbală). Așa cum am spus și în alte rânduri, înotul este singura disciplină care acționează asupra tuturor acestor puncte de reper în dezvoltarea copiilor. 
5. Jocurile cu alți copii sunt mai educative decât cel mai educativ program  pentru copii din lume. Chiar dacă acestea de pe urmă sunt pline de informații sau de exerciții interesante, în mod evident sunt lipsite de interacțiune. Interacțiunea și jocurile cu alți copii sun mult mai utile pentru dezvoltarea copilului pentru că îl stimulează să răspundă la mai mulți factori, iar creierul este împins să faca mai rapid conexiuni.
6. Copiii care petrec mai mult de 3 ore pe zi în fața televizorului sau a oricărui alt tip de device sunt mai predispuși la probleme sociale și emoționale decât alți copii. 
7. Potrivit Cărții Recordului, cea mai ”bogată” mamă din lume a fost o femeie din Rusia. Ea a născut 69 de copii, dintre care 16 perechi de gemeni, 7 seturi de tripleți și 4 seturi de cvadrupleți. Găsiți aici toată povestea ei. 
8. Copiii recunosc vocea și mirosul mamei încă de  la naștere. 
9. Cel mai mare bebeluș din lume s-a născut în 1879 și cântărea aproape 10 kilograme. Ce-i drept, copilul a moștenit-o, cel mai probabil, pe mama sa care avea înălțimea de 2,43 m. Din păcate, copilul a murit la 11 ore de la naștere. Găsiți aici toată povestea lor. 
10. În Statele Unite, 1 din 8 copii se naște prematur.  Chiar dacă e o situație delicată, e încurajator de știut că Albert Einstein, Isaac Newton, Mark Twain, Stevie Wonder și  Winston Churchill au fost născuți prematur.
11. Interacțiunile sociale dese, nomale, iubitoare, au efecte incredibile asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor atunci când au loc din primele luni de viață. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care încurajez înscrierea copilului la orele de educție acvatică de la 4 luni. În acest moment al vieții au încă instinctele care le vor facilita deprinderea disciplinei, dar dincolo de acest aspect, înotul reprezintă prima lor formă de socializare și cu cât este făcută mai devreme, cu atât rezultatele se vor vedea mai devreme. Prin aceste rezultate se numără integrarea ușoară la grădiniță, spirit de independennță și cooperare, capacitate dezvoltată de ascultare, încrederea în forțele proprii. 

Perioada de autoizolare vine cu propriul set de provocări pentru părinți, dar și pentru copii. Dacă adulții se pot simți presați din cauza programului încărcat, a nediferențierii între locul de relaxare și locul de muncă, din cauza incertitudinii cu privire la contextul social, copiii se confruntă și ei cu propriile dificultăți de adaptare. Programul dat peste cap, lipsa colegilor de la grădiniță sau de la școală, poate dorul de bunici și de prieteni sunt elemente care pot duce la schimbări de comportament.

 În vreme ce un adult are la dispoziție uneltele necesare pentru identificarea și exprimarea dorințelor, nevoilor, neajunsurilor, frustrărilor, până la o anumită vârstă copiii sunt lipsiți de toate acestea și vor refula în diferite maniere. Chiar dacă sunt mici, să nu vă faceți iluzia că nu resimt dezechilibrul prin care trecem în această perioadă.

Pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste autoizolare, putem da toți dovadă de un inventivitate de dragul lor. Prin urmare, astăzi vă propun câteva idei de jocuri pentru cădiță astfel încât cel mic să nu se plcitisească acasă și nici să nu de dezobișnuiască de tot de ideea educației acvatice. Dacă vă numărați printre norocoșii care stau la curte sau aveți un balcon mare, însorit, puteți să scoateți cădița gonflabilă, pe măsură ce ne apropiem de temperaturile de vară. 

Ghivece de flori 

Dacă aveți prin casă ghivece de flori (desigur, din plastic), ele pot fi o jucărie ideală pentru bălăceala în piscina gonflabilă. Vă puteți juca cu volumele acestora, puteți construi turnulețe pe care să turnați apa sau vă puteți distra cu apa care se scurge prin găurile din fundurile ghivecelor. 

Texturi diferite

Dacă micuțul are jucăria preferată pentru bălăceală, puteți pune lângă aceasta diferite alte elemente astfel încât copilul să poată experiemente diferite texturi. Îi puteți oferi un prosopel mic, de bumbac, un burete, o lufă și o jucărie de plastic, iar cel mic va experimenta fascinat comportamentul diferitelor obiecte atunci când sunt scufundate în apă. 

Plutește sau se scufundă?

O altă metodă de a-l distra și de a-l stimula pe cel mic este să îl invitați să descopere singur ce tip de obiecte se scufundă și ce obiecte stau la suprafață. În măsura în care vârsta permite acest lucru, puteți să îi explicați cum și de ce au loc aceste fenomene. 

Balonașe de săpun

Atunci când se află în cadă sau în piscina gonflabilă reprezintă cel mai bun moment pentru a vă juca împreună cu baloanele de săpun care nu îl vor uda pe hăinuțe și nici nu vor lăsa urme prin casă. Încurajați-l să sufle baloanele de săpun prin ambele orificii și pentru a-i stimula coordonarea ochi-mână, rugați-l să prindă câteva. 

Prevenirea unor astfel de accidente trebuie tratată într-o manieră cât se poate de serioasă, cu atât mai mult cu cât potrivit OMS, înecul este una dintre cele mai des întâlnite cauze ale mortalității în rândul copiilor. Indiferent de vârstă, toți suntem predispuși la astfel de accidente, dar copiii sunt mult mai  vulerabili și, ca atare, suntem datori să le dăm orice șansă în plus putem. De altfel, acesta ar trebui să fie printre primele motive pentru care copiii trebuie  să învețe să înoate, chiar dacă familia nu locuiește în apropierea unei întinderi naturale de apă și nu are o piscină acasă. Mai devreme sau mai târziu, copilul va ajunge inevitabil pe malul unui lac sau pe marginea unui bazin și trebuie să fie pregătit să reacționeze corect. Nu trebuie pierdut totuși din vedere faptul că indiferent cât de bine știe să înoate,  atunci când se află în preama apei, copiii trebuie întotdeauna supravegheați. 

Trecând dincolo de această pledoarie, iată câteva dintre lucrurile pe care micuții le vor învăța la cursurile de educație acvatică și care le pot fi de folos într-o situație critică.

1. Cu siguranță că primul lucru pe care îl vor învăța copiii este tehnica efectivă a înotului, însă alături de aceasta vor mai învăța cum să intre și cum să iasă corect din bazin astfel încât să nu se pună pe ei în pericol și nici să nu îi accidenteze pe ceilalți copii.
2. Copiii vor învăța să se întoarcă în apă și să revină la marginea bazinului. Chiar dacă sună banal, acest lucru îi învață să reacționeze calm și stăpânit dacă se întâmplă să cadă în  piscină. 
3. Un alt skill important pentru depășirea unor situații critice în apă este tehnica de plutire. Aceasta le va da răgaz să se odihnească, să își regleze pe cât posibil respirația și să își conserve resursele de energie. 
4. Când ați încercat să ”călcați” apa ultima dată? Vă aduceți aminte cât efort necesită acest exercițiu? Tocmai pentru că poate fi solocitant, călcarea corectă a apei este o altă tehnică pe care o vor deprinde micuții înotători și care le poate salva viața. 
5. Un alt aspect important este ca cei mici să exerseze ieșirea din apă fără să folosească scara, imitând astfel, pe cât posibil, condiția ieșirii dintr-o întindere de apă cu mal mai înalt. 
6. Un alt lucru pe care îl vor învăța este cum să își țină corect capul astfel încât să își protejeze căile respiratorii. 
7. O altă tehnică importantă de supraviețuire este stăpânirea modalității corecte de oprire a respirației sub apă și dozarea oxigenului. 

Chiar dacă veți fi tentați să încercați aceste metode în timpul liber, nu uitați că tehnicile trebuie învățate de copii de la un antrenor specializat în educație acvatică. 

Cea mai palpitantă din punct de vedere al dezvoltării copilului, dar și al provocărilor pentru proaspețîi părinți este cea cuprinsă între 1-3 ani 

Astfel, dacă în primul an, copilul era relativ liniștit pentru că i se satisfăceau nevoile de baza, după vârstă de 1 an abilitățile fizice și psihice recent achiziționate îi deschid drumul către noi experiențe de explorare a mediului. Copilul privește cu alți ochi lumea care îi pare foarte atractivă și interesantă și este extrem de nerăbdător s-o cunoască.

Pentru a crește un copil capabil să devină ulterior un adult perfect adaptat societății și cu șanse de reușită în viață, este important să acceptăm că emoțiile noastre sunt principalul resort al dezvoltării comportamentului social și al atingerii diferitelor nivele de inteligență.

De aceea procesul creșterii și dezvoltării copilului este o acțiune dinamică, ce începe din momentul concepției și până la maturitate, perioada în care organismul este supus unor permanente modificări morfo-funcționale și psiho-intelectuale.

Cele mai sensibile perioade sunt în primele săptămâni de viață, primele luni și primii ani când procesul de creștere este cel mai rapid, când pe lângă factorul genetic, intervin o serie de factorii externi a căror mod de acțiune depinde de intensitatea lor, durata și vârstă la care acționează. 

Astfel:

• alimentația mamei în perioada prenatală influențează dezvoltarea nervoasă superioară a copilului, apariția tulburărilor privind mineralizarea scheletului, bolile hormonale etc. Subnutritia poate determina nașteri de copii cu greutate mică și cu lungime mai mică față de normal, în timp ce supraalimentatia cauzează obezitatea fătului. 
• alăptarea este foarte importantă pentru bebeluș și mulți experți cred că e vitală în dezvoltarea cerebrală a bebelușului.Conform unui studiu din Jurnalul Asociației Medicală Americane, copiii care au fost alăptați 7 pînă la 9 luni au avut rezultate superioare la coeficientul de inteligență, decît cei alăptați timp de o luna sau mai puțîn. 
• muzică și dansul sunt excelente cai de socializare. 
• datorită interacțiunii accentuate dintre părinte și copil prin intermediul limbaj al semnelor, bebelușii învață simplul limbaj al semnelor încă înainte de-a începe să vorbească. Popularitatea lecțiilor de citire pentru bebeluși ia amploare, 
• prin intermediul jocurilor de imitare a personajelor și situațiilor, părinții interacționează în plan emoțional cu copilul și astfel poți obține cele mai bune rezultate atât în plan cognitiv cât și emoțional.
• Exercițiile fizice: masajele din primii ani de viață, gimnastică pentru sugar, activități acvatice. 

Impactul exercițiilor fizice în primii 3 ani de viață a unui copil este major cu atât mai mult cu cât la baza dobândirii abilităților sociale și cognitive stă o motricitate bine dezvoltată. Astfel mișcările specifice din mediul acvatic în care micuțul trebuie să își cordoneze mai multe părți ale corpului “împing” creierul să creeze tipare neuronale mai complexe. În acest context, micuțul își va îmbunătăți capacitățile lingvstice, inclusiv rapiditatea cu care va învăța să citească sau să scrie. Potrivit unui studiu desfășurat în Australia, copiii care învața să înoate din primele luni de viață sunt mai avansați cu până la 1 an față de copiii care nu desfășoară această activitate. 

Deși părinții nu au foarte multe opțiuni din acest punct de vedere există un factor cheie ce este prezent în aceste activități sportive la vârstă foarte mică și anume părintele în rol de profesor, dar și partener de joacă. Cu toții cunoaștem, că după vârstă de 3 ani, marea majoritatea a activitatilor educative și sportive se desfășoară într-un cadru organizat ce exclud prezența părinților. În timpul activităților acvatice, micuții iau contact direct cu supraveghetorii, cu părinții și cu alți copii. De aceea, ei își dezvoltă de mici capacitatea de a interacționa cu oamenii și de a se adapta foarte rapid într-un mediu nou. Toate acestea la un loc înseamnă un nivel de încredere mai crescut pentru copii, ce devin mai competitive și se simt mai bine cu propria persoană. 

Astfel pe lângă exercițiile fizice și masaj, părinții au la dispoziție activitățile acvatice. Toate aceste activități presupun contactul piele-pe-piele (skin-to-skin) ce reprezintă un lucru atât de simplu, dar atât de benefic binomului mamă-copil. Pe lângă atașamentul emoțional, contactul piele–pe-piele ajută sugarul să-și regleze respirația și bătăile inimii, precum și nivelul de zahăr din sânge și îi întărește imunitatea, prin colonizarea pielii bebelușului în primul rând cu bacterii sănătoase împrumutate de la mamă, în defavoarea celor din mediul înconjurător (spitalicesc) dăunătoare.

În ceea ce privește copii născuți prematur, prin contactul piele-pe-piele în timpul activităților acavtice și nu numai se realizează o “reglarea termică ce este o problemă des întâlnită în rândul copiilor,” (Malika D. Shah, M.D., profesor asistent de pediatrie și neonatologie în cadrul Northwestern University Feinberg School of Medicine). Prin contactul piele-pe-piele și datorită faptului că pielea mamei are aceeași temperatură că cea a uterului, bebelușului îi va fi mai facil să se adapteze la mediul post-naștere.

În ceea ce privește impactul asupra dezvoltării fizice a copilului mic, fiziologii americani au semnalat la copii de vârstă mică ce beneficiază de stimulare motorie prin exercițiu fizic acvatic o ușoară creștere a somatotropului (sth), hormon responsabil de creșterea oaselor și sinteză proteică, care în combinație cu alți hormoni hipofizari (TSH și ACH) sau cu cei tiroidieni și gonadali (cu rol anabolizant), intensifica creșterea în lungime a întregului corp.