Deși ne dorim ca mica noastrǎ felinǎ sǎ fie sǎnǎtoasǎ existǎ și situații ȋn care pisica poate dezvolta anumite probleme de sǎnǎtate, motiv pentru care este important sǎ fiți atenți la simtomele pe care acestea le pot experimenta. Iatǎ care sunt cele mai comune boli cu care se pot confrunta animalele noastre de companie:

Probleme la nivelul pielii – Chiar dacǎ pisica se curațǎ singurǎ ȋn mod regulat sǎ nu vǎ mire dacǎ aceasta va dezvolta probleme la nivelul pielii. Cu toate acestea, majoritatea sunt ușor tratabile. De asemenea, existǎ numeroși factori care pot cauza cauza inflamații la nivelul pielii precum: alergia la purici, diferite produse alimentare, zgȃrieturi, abcese, sau o infecție fungicǎ cunoscutǎ sub numele de impetigo care apare destul de des și la om.

Paraziții – De departe paraziții sunt o altǎ problemǎ de sǎnǎtate frecventǎ  pe care pisicile o pot dezvolta. Paraziții sunt, de obicei, puricii și căpușele. Atenție! Infestația cu purici poate duce la apariția teniei și poate cauza anemie (ȋn special la pisoi). La rȃndul lor, capușele pot provoca și ele anemie, dar și o boalǎ mai gravǎ cunoscutǎ sub numele de boala Lyme .

Hipertiroidism – La fel ca și la oameni, afecțiunea apare atunci cȃnd glanda tiroidǎ produce prea mulți hormoni tiroidieni. Simptomele afecțiunii includ creșterea poftei de mâncare, scădere în greutate,  sete și urinare excesivǎ, vǎrsǎturi, letargie, slăbiciune. Dacǎ aobervați aceste simptome la pisica dumneavostrǎ este bine sǎ apelați la medicul veterinar.

Obezitatea – Obezitatea la feline apare cel mai frecevnt atunci cȃnd pisica are hranǎ la dispoziție pe tot parcursul zilei, fǎrǎ a avea un program stabil. Din pǎcate hrana excesivǎ nu le face bine, ȋntrucȃt pisicile obeze sunt de patru ori mai expuse riscului de a dezvolta diabet zaharat dar și boli hepatice.

Boali ale tractului urinar inferior   -  Acest termen definește o serie de boli care afectează vezica urinarǎ și uretra. Cele mai comune afecțiuni din aceastǎ categorie sunt: cistita idiopaticǎ, pietrele urinare și obstrucția uretralǎ.

Infecții la nivelul cǎilor respiratorii superioare  - Sunt caracterizate prin strǎnut, tuse, ochi și nas care curg, lipsa poftei de mâncare și letargie. Acestea apar ȋn special la pisicile tinere și sunt extrem de contagioase de la o pisicǎ la alta.Cele mai multe pisici vor experimenta cel puțin una dintre problemele descrise mai sus, ȋnsǎ dacǎ suntem atenți la simptomele pe care pisica noastrǎ le dezvoltǎ, putem ajunge la medic la ȋnceputul bolii, atunci cȃnd tratamentul este mai bine suportat de prietenul nostru necuvȃntǎtor și mai puțin costisitor.

ÎÎn realitate, rezolvarea problemei acestui comportament este foarte anevoioasă şi constă în ameliorarea celor câteva cauze amintite anterior. Raţia păsării nu ar trebui să fie nici monocompusă, nici să nu conţină porumb în exces, să nu fie nici foarte bogată, dar nici foarte săracă în proteină şi să asigure necesarul de vitamine şi minerale. Cu toate acestea, procesul de recuperare va fi foarte anevoios, rezultatele nu vor aparea imediat, a doua zi iar unii indivizi din efectiv e posibil să fie irecuperabili!

Rezolvarea practică a comportamentului constă în:

• asigurarea unui furaj echilibrat şi de calitate, asigurarea unui front de furajare şi de adăpare suficient pentru tot efectivul;

• raţiile sa fie îndestulătoare (cea mai mică raţie, pentru cea mai mică rasă/hibrid este de 90 grame/zi, exceptând rasele pitice);

• asigurarea unui spaţiu adecvat efectivului, evitându-se supraaglomerarea;

• odată ce un furaj este consumat cu plăcere de către pasăre, acesta nu va fi schimbat, deoarece schimbarea de gust (palatabilitatea) poate genera comportamentul deviant.

REŢETĂ PENTRU UN FURAJ “DE FĂCUT ACASĂ”

Dacă vreţi să amelioraţi acest comportament este bine să achiziţionaţi un furaj gata preparat de la magazinele de profil din zona dvs., adecvat vârstei păsării. Dacă doriţi să îl produceti în gospodărie vă pun la dispoziţie o reţetă pe care o puteţi realiza foarte uşor, în care am folosit ca suport un CPVM (concentrat proteino-vitamino-mineral) de ouătoare, concentrat cu cea mai mare răspândire în România. Restul materiilor prime, în afară de cele două cereale de bază sunt şroturile de floare şi soia, carbonat de calciu (se găseşte în comerţ sub denumirea de calciu furajer!!!) şi sare.

Reţeta este pentru găini în vârstă de un an. Aceasta nu atinge parametrii unui furaj din comerţ, dar este un foarte bun substitut al “reţetelor” făcute din grâu-porumb, grâu-porumb-floare, grâu-porumb, mazăre etc.!

Comportamentul păsării de a-şi consuma propriile ouă poate fi asemănat cu Sindromul de Pica, predecesorul şi mai agresivului Canibalism!

“Sindromul Mamaie” compromite pasărea definitiv!

Sindromul de Pica poate aparea cel mai frecvent în tulburări de nutriţie ale păsării, dar şi în tulburări ale sistemului nervos sau ale sistemului digestiv. La noi în gospodării, din cauza “Sindromului Mamaie”, care ne face retrograzi la tot ce este nou, căutam cu orice chip să privăm pasărea de o nutriţie normală, punând-o pe seama TRADIŢIEI sau a datinei străbune! Cu atât mai mult cu cât acest comportament se declanşează mai ales în lunile reci ale anului, atunci când aportul de vitamine, minerale şi proteine din natură este mult mai greu de găsit de către pasăre!

La baza declanşării acestui comportament stau următoarele cauze:

• porumbul în exces din furaj;

• furajul compus numai dintr-o cereală (tainuri monocompuse);

• carenţele în aminoacizi, minerale (calciu, fosfor, sare, potasiu, cupru, mangan etc.), deficitul de vitamine (A,

D3 şi complexul de B-uri);

• carenţa sau excesul de proteine.

Câteva dintre manifestările acestui sindrom, la pasăre, sunt: consumul nejustificat al ouălor (ovafagia), ciugulitul penelor şi consumul de corpi străini.

“Dă-le CALCIU!”.

Oricum, găina are nevoie de aproximativ 4 grame de calciu pur (adică 10-11 grame de carbonat de calciu în raţie) la fiecare 24 ore pentru a putea forma coaja unui ou în acelaşi interval de timp. Deci calciul nu trebuie să lipsească niciodată din furaj! De ce trebuie să le dai numai calciu când nu le asiguri necesarul din celelalte minerale (fosforul, de pildă, aflat în strânsă legătură cu calciul) şi vitamine (A, D3, B)? Această metodă nu ameliorează cu nimic comportamentul găinilor.

“Ouă de plastic, vitamine, cuibare înclinate, ouă fierte şi pietre în cuibar” sunt ineficiente, niciuna nu acţionează asupra cauzei care a produs acest comportament! Şi, cum spune o vorbă din popor, “ca să fim de râsul curcilor”, ultimele, cele mai “profesionale”.

Modalităţi de utilizare în hrana animalelor

Orientativ, pentru grăunţele de cereale cel mai des folosite se pot face următoarele recomandări:Porumbul poate fi consumat în cantităţi zilnice de 2-4 kg la taurine, 0,1-0,4 kg la ovine, putând reprezenta 30-50% din amestecul de concentrate. Poate participa în proporţie de 40-80% la porcine şi 50-60% la păsări, în structura nutreţurilor combinate specifice;

Ovăzul este specific reproducătorilor masculi şi cabalinelor şi poate reprezenta 30-50% din structura amestecurilor de concentrate destinate acestor categorii (ex. un taur de reproducţie consumă 2-4 kg ovăz/zi). La cabaline consumul zilnic de ovăz poate oscila între 2 şi 8 kg;

Orzul, de regulă la noi în ţară, înlocuieşte porumbul în proporţie de 20-30% în structura nutreţurilor combinate destinate suinelor şi păsărilor;

Grâul furajer, secara, triticalele sunt recomandate în proporţie de 15-20% în nutreţurile combinate sau în amestecurile de concentrate destinate diferitelor specii şi categorii de animale de fermă. La boabele de leguminoase conduita generală de utilizare în hrana animalelor este:

- la rumegătoare: participare de 10-15% în amestecul de concentrate, asigurând consumuri zilnice de circa 1 kg la taurine şi de 0,1 kg la ovine;

- la suine şi păsări: după o prealabilă tratare (la cele cu astfel de recomandări), se pot încorpora în nutreţurile combinate până la 10-12%.

CARACTERIZARE ŞI EFECT NUTRITIV

• Grăunţele de cereale - porumbul, orzul, grâul furajer, sorgul, triticalele, meiul - fac parte din categoria concentratelor cultivate. Din punct de vedere nutritiv, ele se caracterizează printr-un conţinut ridicat de SU (85%) şi un nivel relativ scăzut de proteină brută (7-12%). Valoarea biologică este influenţată în cazul porumbului de proporţia redusă de lizină, triptofan şi cistină. Conţinutul în grăsime brută variază între 2 şi 6%, iar celuloza brută de la 2% (la porumb) la 10-12% (la ovăz). Sunt foarte bogate în SEN - substanţe extractive neazotate (66-70%), de unde şi denumirea de furaje amidonoase.

Aceste sortimente furajere formează baza energetică a nutreţurilor combinate şi a amestecurilor de concentrate, având o participare de 50-80%. Dacă sunt administrate peste valorile de necesar, predispun la îngrăşare.

Cea mai contagioasă boală! Cum ajunge în fermă?Infecţia cu virusul PMR are loc, de regulă, prin contact direct a animalelor sănătoase cu cele infectate. Chiar înainte de apariţia semnelor clinice, în perioada de incubaţie virusul este excretat prin secreţii nazale, oculare, orale sau prin materii fecale. După apariţia semnelor clinice, prin tuse sau strănut, se eliberează aerosoli virulenţi ce pot ajunge la animalele sănătoase cu care vin în contact strâns.

Contaminarea este posibilă şi prin consumul de furaje şi de apă infectate, însă mai rar, deoarece virusul nu poate supravieţui mult timp în mediul înconjurător.Rezistenţa virusului faţă de dezinfectanţii uzuali este scăzută, iar la temperatura de 50 grade C este distrus în 60 minute, dar supravieţuieşte timp îndelungat în produse din carne şi din lapte răcite şi îngheţate.

Cum îţi dai seama dacă ai animale infectate?

Perioada de incubaţie este foarte variabilă, între 3 şi 6 zile (cu limite 3-21 zile), şi fără semne clinice vizibile, sporind riscul infectării şi a altor animale. Această boală virotică începe cu febră mare (peste 40 grade C) timp de 3-4 zile şi cu lipsa poftei de mâncare asociată cu secreţii seroase oculare, nazale, care treptat devin mucopurulente până la 10 zile de la debut, dacă animalul nu moare. La 4-5 zile de la debutul febrei, în gură apar ulceraţii şi salivaţie puternică, iar limba se acoperă de un strat albicios.

Treptat tusea devine uscată şi poate să apară o diaree cu sânge în fazele târzii. Frecvent, se instalează pneumonia cu raluri pleurale şi respiraţie abdominală. La nivelul organelor interne se produc hemoragii, leziuni necotice severe (intestine, splină). Dacă animalul nu moare, se instalează o imunitate pe viaţă.

Concentrate de producţiePentru exteriorizarea potenţialului productiv se vor prepara şi administra aşa numitele „concentrate de producţie”, care reprezintă amestecuri de concentrate bine echilibrate, 1 kg din acest preparat putând susţine o producţie de circa 2 litri de lapte (tabelul 2). În cazul nostru, administrând treptat amestecul de producţie, se ajunge la 11 kg/zi, iar producţia zilnică la 35 l lapte. Amestecul de producţie se constituie din ingrediente obişnuite, respectiv 66,5% grăunţe de cereale (orz cu triticale sau grâu), 30% şroturi de floarea-soarelui, la care se adaugă macrosărurile - sare 1%, cretă furajeră 0,5%, fosfat dicalcic 1% şi premixuri minerale 1%. Aceste cereale se recoltează deja şi sunt disponibile în ferme.

La verificarea raţiei constatăm acoperirea indicilor nutritivi, o structură adecvată fazei ascendente a curbei de lactaţie, cu circa 42% concentrate (0,37 kg concentrate/l lapte), cu suculente de circa 32% şi fibroase 25%. Pentru o astfel de producţie este satisfăcut raportul energo-proteic şi cel mineral al raţiei furajere.TABELUL 1: RAŢIE PENTRU O VACĂ CU RODUCŢIA DE 35 LITRI DE LAPTE

Concentrate de producţie

Pentru exteriorizarea potenţialului productiv se vor prepara şi administra aşa numitele „concentrate de producţie”, care reprezintă amestecuri de concentrate bine echilibrate, 1 kg din acest preparat putând susţine o producţie de circa 2 litri de lapte (tabelul 2). În cazul nostru, administrând treptat amestecul de producţie, se ajunge la 11 kg/zi, iar producţia zilnică la 35 l lapte. Amestecul de producţie se constituie din ingrediente obişnuite, respectiv 66,5% grăunţe de cereale (orz cu triticale sau grâu), 30% şroturi de floarea-soarelui, la care se adaugă macrosărurile - sare 1%, cretă furajeră 0,5%, fosfat dicalcic 1% şi premixuri minerale 1%. Aceste cereale se recoltează deja şi sunt disponibile în ferme.

La verificarea raţiei constatăm acoperirea indicilor nutritivi, o structură adecvată fazei ascendente a curbei de lactaţie, cu circa 42% concentrate (0,37 kg concentrate/l lapte), cu suculente de circa 32% şi fibroase 25%. Pentru o astfel de producţie este satisfăcut raportul energo-proteic şi cel mineral al raţiei furajere.

TABELUL 1: RAŢIE PENTRU O VACĂ CU RODUCŢIA DE 35 LITRI DE LAPTE

Ştim că durata lactaţiei la vacile de lapte este de 305 zile. Pe parcursul ei, furajarea se face diferenţiat, existând două perioade: primele 100 de zile de la fătare (faza ascendentă); de la 100 zile până la înţărcare. Întrucât necesarul de energie şi de substanţe nutritive al unei vaci este influenţat de evoluţia curbei de lactaţie, precum şi de starea fiziologică, modul de hrănire trebuie adaptat acestor cerinţe. 

Alimentaţia în perioada colostrală

Odată cu fătarea începe perioada colostrală, care are o durată de până la 7 zile. Imediat după fătare, pentru a se susţine efortul depus, vacilor li se pot administra terciuri apoase de tărâţe sau de amestecuri de uruieli fine de cereale (1 kg de concentrate la 5 kg de apă), în cantităţi de 10-15 kg. Se va asigura şi accesul la fân de bună calitate, de preferinţă fânuri cultivate (lucernă, amestec de graminee cu leguminoase) sau otăvuri. În zilele următoare se menţine fânul la discreţie, iar amestecurile de concentrate se vor da în cantităţi crescânde, astfel ca la sfârşitul perioadei să se ajungă la 3-4 kg/zi.

Alimentaţia în primele 3 luni de lactaţie

După perioada colostrală, în hrană se introduc suculentele, în cantităţi crescânde, astfel ca la 8-10 zile de la parturiţie raţia să fie completă. Din acest moment se practică o alimentaţie de stimulare a producţiei de lapte care să corespundă valorilor de necesar suplimentate. Este şi perioada în care vacile răspund foarte bine la utilizarea nutreţurilor concentrate, motiv pentru care se administrează pentru a se pune în valoare potenţialul productiv al animalelor. Este perioada cu alimentaţia cea mai abundentă, aceasta deoarece în acest interval de 90-100 zile se poate obţine până la 70% din producţia totală de lapte a lactaţiei.

Raţie pentru primele 100 zile de lactaţie

În continuare prezentăm o raţie întocmită pentru o vacă cu o producţie zilnică de 35 litri de lapte (cu 3,8-4% grăsime) şi o greutate corporală de 650 kg, care se află în primele 100 zile de lactaţie, respectiv în faza ascendentă a curbei de lactaţie (tabelul 1). Pentru o astfel de producţie, cerinţele animalului sunt relativ mari, pentru a asigura starea de saţietate, conform tabelelor de normare, având nevoie de 26,6 kg SU sau 16-18,1 kg UIDL, pentru energie 24,50 UNL, pentru proteină 2100 g PDI etc.

Dacă se practică furajarea din stoc este bine să asigurăm o raţie de bază formată din fân sau din semifân de lucernă, ca sursă de proteină, şi un siloz de porumb recoltat în faza de pârgă pentru energie. Cele două furaje, în cantităţi de 8 kg fân şi 25 kg siloz, satisfac saţietatea animalului prin depăşirea minimului de 16 UIDL. Se observă că din punct de vedere energetic se poate obţine o producţie de 14,9 l până la 16,4 litri de lapte, dacă facem calculul în PDIE. Dacă în această perioadă nu vom administra şi alte categorii furajere, producţia de lapte va oscila între 14,9 l şi 16,4 l, putând fi chiar mai ridicată, dar vaca slăbeşte dacă este „bună de lapte”, deoarece face apel la rezervele corporale.

Creșterea păsărilor într-un mediu intensivizat face posibilă intervenția unui număr mare de factori stresanți care acționează inițial prin intermediul receptorilor de simț și apoi pe cale nervoasă și umorală asupra diverselor țesuturi și organe perturbând integritatea și funcționalitatea acestora. În aceste situații organismului este nespecific și se încadrează într-un tablou cu două componente reacționale principale:-componenta simpatico-adrenergică caracterizată prin activarea funcțională a talamusului și hipotalamusului și prin descărcări excesive de catecolamine și are ca obiectiv pregătirea organismuluipentru a face față agresiunilor neobișnuite (bătăi cardiace frecvente, hipertonicitate musculară, posibilă hiperglicemie etc.)-componenta hipofizo-suprarenală caracterizată prin creșterea secreției de ACTH dar și de hormoni corticoizi (cortizolul recunoscut medical ca hormon al stresului) cu efecte nefavorabile cum ar fi limfopenie, diminuarea răspunsului imun și dezechilibre hormonale.

Toate aceste aspecte sunt greu de vizuzlizat clinic la păsări; datorită descărcărilor de ACTH păsările pierd rapid în greutate și trec spre starea de epuizare. În acest timp intervin modificările și la nivelul altor organe ( cu reducerea în volum a tiroidei, a gonadelor, etc. În timp ce altele se hipertrofiază, exemplu corticosuprarenela care secretă în exces hormonul stresului); apare scăderea producției și stoparea creșterii.

Se spune că diferența majoră dintre găina normală și cea stresată este că ultima este crescută în spații restrânse, în baterii unde găinile erau înghesuite în cuști metalice ce le ofereau un spațiu limitat de desfășurare a activităților zilnice (hrănire, adăpare, mișcare, somn, etc.).Conform legislatiei comunitare, aceste baterii au trebuit să dispară la sfârșitul anului 2012 sau să fie modernizate. 

Bateriile moderne, conforme cu normele UE, sunt numite voliere sau cotețe mobilate deoarece în acestea găinile câștigă un surplus de spațiu dar cel mai bun sistem de creștere a găinilor ouătoare rămâne cel pe sol sau asigurarea condițiilor de creștere ecologice respectiv creștere în aer liber cu hrană ecologică certificată.Actualmente un ou ecologic este de 2-3 ori mai scump decât un ou provenit de la găinile crescute în baterii deci costurile de producere a ouălor eco- sunt mai mari. În ceea ce privește diferența dintre oul ecologic și cel provenit de la găinile crescute în sistem baterii există studii care arată că acestea din urmă secretă în cantități mari hormonul de stres dar nu se știe dar nu se știe în ce măsură acest lucru interferează cu sănătatea umană. Dacă se fac presupuneri de recunoaștere a oului eco- prin colorația gălbenușului, acestea nu au o bază științifică deoarece colorația este imprimată de componentele rației furajere în special de cantitatea de xantofile.