Și cum în perioada asta îmi fac veacul prin Valencia, ceea ce clar este mai aproape de Andorra decât Bucureștiul, am zis să fac o aroganță și să trag o fugă până acolo. Așa că m-am pus pe studiat și după ce am petrecut aproape două zile în capitala Andorra la Vella, pot să vă povestesc și vouă una-alta.

Dacă nu aveți chef să citiți tot, vedeți vlogul din Andorra aici:

Ce trebuie să știi

Primul lucru și cel mai important este că nu face parte din Uniunea Europeană și nici din Schengen. Asta înseamnă că roamnigul de telefon și date se plătește ca în afara Uniunii și trebuie să treci printr-o graniță unde se verifică documentul de identitate. La intrare. Că la ieșire nu ne-a mai cerut nimeni nimic. Românii pot intra în țară și cu pașaportul, dar și cu buletinul, evident fără viză.

Andorra nu are aeroport sau căi ferate, așa că singurele variante de a ajunge acolo sunt fie cu mașină (a ta sau închiriată), fie cu autocarul din Spania sau Franța. Cele mai apropiate aeroporturi mari pe carte poți ateriza sunt Barcelona și Toulouse, ambele la câte 3 ore distanță. Din Barcelona, de unde am mers eu, sunt autocare și de la autogara Sants (fix lângă gara cu același nume) și de la aeroport.

Chiar dacă nu sunt în Uniune, moneda locală este euro, însă nu am fost nevoită să scot cash nicăieri, peste tot am plătit cu cardul. Iar limba oficială este catalana, însă toată lumea vorbește și castiliană, adică spaniola pe care o știm noi. Și, din câte am înțeles, și franceza, dar cum eu sunt mai mult vorbitoare de spaniolă decât de franceză, nu mi-am bătut capul.

Sezonul

Andorra este o destinație eminamente de iarnă, cu o medie a altitudinii de aproape 2000m și stațiuni de schi frecventate de mulți spanioli. În afară de schiat, natura este cea care recomandă Andorra ca destinație de travel, așa că trekking și plimbări prin natură sunt ceea ce poți face acolo când nu este zăpadă. Iar pentru astea este recomandat să ai mașină.

Cum noi am fost în city break, a se citi „ne-am dus la oraș”, nu am prea avut multe opțiuni în luna mai. Din capitală poți antama diverse excursii în restul țării, dar doar în iulie și august, când este perioadă de vacanțe.

Andorra la Vella

Capitala este lipită practic de un alt orășel Les Escaldes-Engordany, ne dându-ți seama unde este graniță. Asta este una din chestiile pe care le-am aflat doar la fața locului, când am descoperit că stăm în provincie… Glumesc! Dar adevărul este că întregul complex de orașe poate fi parcurs cu piciorul cu ușurință. Și nu doar centrul.

Ca obiective turistice, nu ai mare lucru de văzut aici. Am fost pe la ceva galerii de artă cu expoziții temporare, niște străzi pietonale, un complex de băi termale (dar la hotelul nostru de provincie am avut apa caldă de la baie termală), un pod pe care în fiecare vineri și sâmbătă seara este proiectat un spectacol de lumini, apă și muzică, o casă mai mare care se voia parlamentul andorrez în trecut, considerat ca fiind cel mai vechi din Europa și o catedrală micuță și veche. Și aici ne oprim cu turismul.

Departamentul Diverse

Am mâncat destul de prost în Andorra, cu restaurante pe sistemul shaorma cu de toate – adică găseai în meniu și pizza și wok și burgeri și poate vreun preparat andorrez (nu au multe) și niște calamari în stil andaluz… Și așa erau toate restaurantele (alea care nu erau doar burgerii, pentru că era plin de burgerii).

Deși cumva cunoscută ca destinație de shopping, prețurile nu sunt mai mici (am făcut eu un test cu emag pentru aceleași produse și Andorra a iești mai scumpă), însă este cu siguranță țara magazinelor de parfumuri. Din 5 magazine pe o stradă, 3 erau de parfumuri.

Însă pentru mai multe povești, detalii și mai ales imagini, vă invit să vedeți vlogul de mai sus.

The post CITY BREAK ÎN ANDORRA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

Sunt? M-am întrebat de multe ori asta. Pentru că pentru mine multe din aceste lucruri mi se par firești. Da, mă sperie să le fac, dar tot am un impuls interior care mă ajută să depășesc paralizia fricii. Unii îi spun curaj, alții îi spun chiar nebunie. Iar eu zic că așa sunt eu. Adrenalina, entuziasmul sunt mai puternice decât teama. Și la urma urmei, ce se poate întâmpla?! Prefer să mă gândesc la soluții atunci când este nevoie de ele, nu înainte.

Nu sunt montaniardă, dar mai mult sau mai puțin întâmplător am ajuns pe unii din cei mai fascinanți munți ai lumii, în Anzi, iar când îmi dădeam duhul pe Salkantay pe la 4500 m a fost unul din puținele momente în viața mea în care mi-am zis că dacă pot să fac asta, atunci pot să fac orice în viață și am fost chiar mândră de mine.

Apropos de asta, mi s-a mai spus adesea în viață și că pun prea mare presiune pe mine. Și da, pentru mine și asta este normalitatea și deși am o părere foarte bună despre mine, nu sunt foarte dese momentele în care crește inima în mine și sunt mândră de mine.

Spania…

Dar să revenim în zilele noastre, în care am un pic mai mult de o lună de când m-am mutat la Valencia, cu o pauză de 10 zile când m-am întors acasă să împachetez și să îmi trimit o parte din lucruri către malul însorit al Mediteranei. Iar acum pot să spun că am două acasă-uri, așa cum zice prietena mea cea mai bună.

Pe de o parte este apartamentul visurilor mele din centrul Bucureștiului, în care mi-am lăsat încă o mare parte din viață, lucruri, amintiri, iar pe de altă parte este apartamentul ponosit, luminos, friguros în această perioadă (în Spania nu există încălzire centralizată), într-un cartier bine poziționat, la jumătatea drumului dintre centru și plajă din Valencia, dar totuși nu în centru, cin într-un cartier. Mi-am dat un an să mă decid dacă vreau să rămân aici sau nu.

Și în fiecare zi când ies pe stradă simt același lucru pe care îl simțeam mereu când reveneam în vacanțe în Spania: un vibe foarte bun, simt că rezonez cu energia acestui loc. Poate că pentru cineva care nu crede în „prostii din astea” este greu de crezut, dar eu mereu am avut această chestie, că am rezonat sau nu din prima cu un loc, o țară, un oraș. Când am ajuns acum 21 ani în Tenerife, m-am îndrăgostit de Spania. Am mai rezonat foarte bine și cu Thailanda, Mexic, India, și lista poate continua. Iar la polul opus sunt locuri precum Japonia sau Iordania și da, și aici lista poate continua. Și mai sunt și locuri neutre, evident. Dar bucuria pe care mi-o dă Spania mi-a mai dat-o, cred că, doar Mexicul. Poate și Thailanda, totuși. Dar sunt departe rău și în afară de proximitate, Spania îmi mai oferă și avantajele Uniunii Europene. Ceea ce înseamnă că pot să locuiesc și să muncesc aici fără prea multă hârțogăraie.

Lumea zice că m-am mișcat repede, că într-o lună mi-am luat apartamentul în primire, mi-am făcut viza de flotant, mi-am deschis cont la bancă, mi-am actualizat CNP-ul de Spania (îl aveam de când stăteam în Tenerife), mi-am făcut prieteni, am fost la întâlniri de expați (de fapt în cealaltă ordine, că așa mi-am făcut prieteni), mi-am găsit spațiu de cabinet unde să fac regresii, am început colaborări pe parte de conținut de social media pentru conturile mele și, mai nou, se pare că am și primul meu client pe comunicare aici. Din nou, mie mi se pare logic și normal să fi făcut toate astea… apropos de presiunea vs normalitatea din viața mea.

Deci da, îmi place să fiu curajoasă în Valencia, abia aștept să vină mama să îi fac turul și să se obișnuiască cu locul, abia aștept să le arăt prietenilor mei de acasă-ul din București cum e acasă-ul din Valencia și să stau cât mai mult la plajă aici. Însă, în ciuda faptului că îmi place relaxarea și vremea din aici, Spania nu e țara în care cățeii umblă cu covrigi în coadă. Sunt probleme sociale, sistemul de sănătate de stat este unul foarte sufocat, așa că îți trebuie asigurări private care să îți permită vizite medicale private, salariile sunt mici și chiriile mari, deci sunt conștientă și se minusurile pe care trebuie să le înfrunt. Iar dacă vibe-ul și plaja mă conving să rămân dincolo de anul pentru care am contract de casă, partea financiară va fi cea care va cântări de fapt în decizia de a mă face spanioloaică cu acte în regulă sau a mă întoarce cu coada între picioare la dragul meu acasă din București. Până atunci, însă, îmi termin Aperolul de la terasa de pe plajă la care m-am așezat să scriu asta și traversez faleza să mă bucur de stat în costum de baie pe nisip în martie în Europa (am făcut-o și în februarie, când am venit).

Hasta luego, amigos!

The post CUM AM DEVENIT CURAJOASĂ ÎN SPANIA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

Japonia nu este nici o destinație scumpă la fața locului, nici greu accesibilă, atâta vreme cât te prinzi de cum funcționează. Și atâta vreme cât înțelegi că ei sunt altfel decât noi.

Iar când vine vorba dacă să alegi o excursie organizată sau să mergi pe cont propriu, eu zic că oricare din variante are avantaje și dezavantaje, mai ales că Japonia este o țară în care te poți descurca și fără însoțitor de grup (dacă ai mai călătorit singur înainte e ok), dar și dacă mergi fără ghid pierzi multe informații despre esența japoneză. Alegerea este în funcție de ceea ce valorizezi mai mult.

1.Viza

Înainte de a pleca, trebuie să completezi online un formular pe care îl găsești aici. Când am ajuns în aeroportul din Osaka, am văzut că erau, de fapt, două cozi la pașapoarte, una pentru cei care deja completaseră și una pentru cei care încă nu o făcuseră, deci și dacă uiți să îl completezi, mai ai o șansă acolo. Atenție, trebuie pe formular să vă tot întoarceți la pașii anteriori, că nu este foarte intuitiv (ca totul din Japonia, de altfel), dar nu e chirurgie pe creier, în vreo 10-15 minute îl rezolvați. Iar la vamă efectiv, nu am stat deloc, totul a mers uns.

2.Banii

Spre deosebire de alte țări, în aeroport este cel mai bun curs. Mai bine decât să pleci cu yeni de aici. La supermarketuri și magazinele mari se poate lejer plăti cu cardul, însă numerarul este încă valorat în Japonia. Auzisem povești cum că anumite carduri nu funcționează. Nouă ne-au funcționat toate (revolut, ING, BT) până în ultima zi când, la același magazin mare la care cumpărasem deja ceva, am vrut să mai luăm încă o piesă și nu a mai vrut să meargă niciunul din cardurile cu care plătisem deja… just like that. Până la urmă s-a rezolvat și am putut pleca din magazin și cu ultimul pulover de cașmir dorit.

3.Prețurile

În supermarketuri și restaurante obișnuite, prețurile sunt mai mici ca la noi. O masă de două persoane cu câte un fel de mâncare (că nu puteam mai mult) și două băuturi (care erau de regulă sake și bere), nu ne costa mai mult de 70-80 lei. Apa e din partea casei peste tot.

În ceea ce privește magazinele de haine, prețurile variază mult, nu este o regulă, dar dacă vrei să mergi la templul hainelor japoneze, Uniqlo, prețurile sunt mai mult decât decente, iar calitatea este foarte bună.

Nici suvenirurile sau intrările pe la diverse obiective nu mi s-au părut scumpe. Hotelurile, însă, sunt la prețuri europene, oferind condiții mai slabe. Mai exact, majoritatea camerelor sunt foarte mici. Dar sunt curate și majoritatea îți oferă un minimum de accesorii, să le zic așa, de la periuță de dinți cu pastă (pe care le găsești peste tot), la chestii mai interesante, cum ar fi elastice de păr, perii de păr, loțiune tonică pentru față, etc.

4.Transportul

La capitolul ăsta stau bine. Autobuzele, metrourile și trenurile se cam țin de program. Iar google maps-ul chiar ajută, mai ales dacă înveți să citești toate informațiile. La metrou, de exemplu, îți spune nu doar la ce oră vine și de pe ce peron să îl iei, ci și la ce vagon și ce ușă să aștepți ca să fii cât mai aproape de ieșirea de care ai nevoie când cobori. Și, evident, vagoanele și ușile sunt marcate pe peron.

Pentru mijloacele de transport în comun (metrou/ tren, pentru autobuz nu știu) poți să îți cumperi bilete de la automatele din stații, în unele locuri și de la ghișeu, unde poți plăti atât cu numerar, cât și cu card, însă pentru automate trebuie să vezi ce îți zice tot maps-ul, pentru a ști care din sumele disponibile trebuie aleasă pentru bilet în funcție de destinație. Trust me, nu e greu odată ce te-ai prins cum funcționează. Mai există și cartele de abonament pe care le poți încărca și îți trag automat bani, fără să îți mai bați capul cu sume vs destinație, cu care poți merge și la metrou și la tren și în autobuze.

5.Internetul

Eu mi-am luat un e-sim, dar dacă nu vrei să faci asta, găsești internet cam prin toate locurile, hoteluri, restaurante, cafenele, poate chiar și în unele muzee și centre comerciale. Iar conexiunea este bună.

6.Mâncarea

Este multă, peste tot, și interesantă. Cele mai multe restaurante, mai ales în zone nu foarte turistice, servesc unul, două feluri de mâncare și, eventual, ceva variațiuni pe aceeași temă. Sunt mici, cu câteva locuri unele dintre ele, așa că bucătăria nu are loc de stocare a multor ingrediente.

Nu vă duceți în Japonia așteptându-vă la varietate mare de sushi, pentru că nu este. Ei merg mult pe simplitate, majoritatea pieselor sunt nigiri, maki mai puțin, și totul foarte basic.

Legumele nu prea se consumă proaspete, mai mult sunt gătite sau murate (și au multe murături, cam dulci, însă), iar salate nu prea vezi în restaurante. La capitolul ăsta, însă, te salvează mini-market-urile, din care poți mânca liniștit tot sejurul pentru că au de la mâncare gătită, caldă, până la salate, sendvișuri și muuuulte patiserii și dulciuri și snacks-uri, inclusiv cârnați ambalați individual. Nici cu fructele nu sunt prea prieteni, adică ei ar fi, dar sunt scumpe în draci. Acesta este itemul care mi s-a părut exagerat de scump în Japonia. Și se vând la bucată, nu la kilogram.

7.Limba

Japonezii nu prea vorbesc engleză. Noroc cu google translate, ai zice… Da, așa este, te ajută în diverse situații, însă ajungem la capitolul oameni, pe care o să îl abordez mai jos.

Vestea bună este că de când Japonia este o destinație turistică atât de importantă, în oraș peste tot au apărut indicatoarele și în engleză, numele străzilor în orașele mari și tot așa. În majoritatea restaurantelor există și meniu în engleză, iar acolo unde nu există, nu te strădui să îl traduci cu aplicația pentru că oricum nu o să te servească. O să te dea afară în cel mai neprimitor mod.

8.Oamenii

Aici este capitolul care mi-a plăcut cel mai puțin din Japonia. Sunt reci, nesuferiți, individualiști, dau peste tine pe stradă, fie pe jos, fie pe bicicletă (se pare că ideea lor este că trebuie să te ferești tu, nu e de datoria lor să te ocolească). Și nu doar o dată mi s-a întâmplat să fiu pur și simplu ignorată atunci când căutam ceva într-un magazin și le întindeam telefonul cu informația în limba lor. Ignore total. Punct. La fel ca și datul afară din restaurantele în care nu au ei chef de turiști.

9.Prizele

Ștecherele și prizele sunt diferite, îți trebuie adaptor, iar puterea este mai mică. Pentru laptop merge, însă fierul meu de călcat cu aburi nu a funcționat în niciun hotel în care am stat. Pentru telefon, în majoritatea hotelurilor există și mufe USB direct în care puteți încărca. Unele hoteluri au adaptoare, altele nu, deci cel mai bine este să plecați de acasă cu unul, mai ales dacă aveți de încărcat mai multe device-uri.

10.Liniștea

Da, japonezii sunt taciturni și introvertiți. Dar nu e dracul chiar atât de negru. Nu o să auzi manele pe telefon în metrou, dar nici acea liniște mormântală despre care se vorbește. Dacă ești cu cineva și vreți să vorbiți, o puteți face, atâta vreme cât, ca și la noi, păstrezi nivelul jos din decență. Iar osakezii, să știți, sunt ăi mai gălăgioși ai japonezilor, latinii lor.

Găsiți aici întreaga mea experiență din Japonia:

The post 10 LUCRURI DE ȘTIUT ÎNAINTE DE A PLECA ÎN JAPONIA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

De fapt, Bocas este un arhipelag la marea Caraibelor, cu Bocas Town pe post de stațiune principală. Este un loc eminamente turistic, care se desfășoară pe câteva străduțe pentru venetici și alte câteva pentru localnici. Hoteluri mai mici sau mai mari, dar nu vă așteptați la clădiri impozante de all inclusive, restaurante mai pitorești sau mai fancy, dar toate cu un aer insular, cafenele și baruri, unele mai pe boschetăreală, altele mai elegante. Plus magazinașe cu haine și suveniruri. Așa arată această Vama Veche de Panama.

Pentru că AI-ul acum ne cam ia plăcerea de a scrie nouă, bloggerilor de modă veche, nu o să vedeți aici un articol informativ despre atracțiile turistice și alte detalii tehnice, ci este un post despre păreri și experiențe personale. Pentru restul, aveți Chat GPT și vlogul meu mult mai detaliat, de mai jos, pe care vă recomand să îl share-uiți și să îi dați un like. Poate și un comentariu, ca să mai impulsionăm algoritmul.

Cum ajungi în Bocas

Mie îmi place să văd cât mai mult din locurile în care merg și, mai ales, când am timp, prefer să călătoresc cu autocarul sau trenul pentru a absorbi cât mai mult din ce are să îmi ofere țara respectivă. Aceasta a fost motivul principal pentru care am ales să merg 10 ore cu autocarul (care trebuiau să fie vreo 8) din Panama City la Bocas del Toro. Nu o să fiu ipocrită și o să spun că și prețul, de 5 ori mai mic decât avionul, a jucat un rol în decizie. Însă cred că și dacă diferența ar fi fost mai mică, tot aș fi ales această experiență.

Drumul trece prin toate peisajele și chiar te ajută să îți faci o idee asupra țării, țară care, în afară de capitală, mi se care cam bananieră… Singura problemă pe care am avut-o cu această călătorie a fost frigul crunt din autocar. Mi se spusese că este frig și să mă îmbrac bine (atât de bine cât aveam la mine niște haine, eu fiind în vacanță într-o țară tropicală), însă nu mă așteptam ca localnicii să vină înarmați cu căciuli, geci și chiar pătură după ei. Dar da, erau undeva la 15-16 grade în mașină și așteptam fiecare pipi-stop ca pe o mană cerească.

Autocarul ajunge, însă, doar până în Almirante, punctul terminus de pe continent, de acolo urmând să iei un water taxi încă vreo 20-30 minute până în Bocas Town. Eu am avut cazarea acolo, însă dacă ai avut proasta inspirație să îți iei un hotel mai remote, pe plaja Bluf, de exemplu, mai ai un drum cu taxiul, de vreo 20 minute, care costă aproape cât drumul de la Panama City la Bocas. Și de la stația de autobuz din Almirante până în port mai iei un maxi-taxi pentru vreo 2-3 dolari sau poți merge pe jos, dacă nu ai bagaj sau nu te grăbești să prinzi ultima barcă, așa cum a fost cazul meu.

Pentru întoarcere, am optat pentru varianta mai comodă, și anume avionul, care face aproape o oră. Aeroportul este chiar în orășel, m-am dus pe jos de la cazare, făcând 4 minute. Mai comodă, da, dar nu mai lipsită de emoții. Și nu pentru că era un avion mic, nu am eu astfel de frici, ci pentru că, așa cum am aflat abia la îmbarcare, nu poți să îți faci check-in-ul online la unica companie care operează acest zbor. După o după-amiază și o noapte de stress, în care stăteam cu emoții cum că au făcut overbooking și nu mai prind loc, neștiind exact cum stă treaba, am ajuns dimineață la aeroport și, ca și când aș fi luat rata, am luat primul avion, pentru că mai era un loc liber, nu pe următorul, la care aveam bilet.

Aeroportul pe care aterizează această cursă internă în Panama City este unul micuț, lângă un centru comercial și hub de transport. Foarte aproape. Doar că prin poziționarea sa, practic nu ai cum să ajung la hub pe jos, iar singura soluție este taxiul sau uberul.

Păreri personale despre Bocas

Nu m-am zgârcit cu părerile nici în vlogul de mai jos, dar vă zic și aici, pe scurt, cum mi s-a părut această destinație de vacanță.

În primul rând, am fost foarte dezamăgită pentru că nu există plajă în stațiune. Există o plajă a orășelului, la care poți ajunge pe jos, dar care este o groapă de gunoi pentru localnici. În partea de stațiune, malul este abrupt și localurile sunt direct pe apă, fără zone de agrement și plină de bărci ce îmbibă aerul umed al lagunei cu gazul de eșapament.

Partea de orășel-stațiune, după cum ziceam și mai sus, seamănă mult cu Vama Veche. Nu aia nostalgică pe care o amintesc și deplâng vamaioții, ci cea de acum. Aici, în afară de stat la cârciumi, nu prea ai ce face. Sunt diverse petreceri în unele zile în unele locații și cam asta este tot.

Dacă vrei să pornești spre plajă, atunci îți trebuie fie mașină închiriată, fie taxi, fie să iei un microbuz local care, spre faimoasa plajă a stelelor de mare, este decent ca frecvență, însă spre Bluf, este mai curând un autobuz fantomă pe care nici localnicii nu știu să îl poziționeze în timp. Poți închiria și o bicicletă, pe care cu răbdare poți ajunge până la plaja de surferi, dar cam atât.

La Playa Estrellas, faimoasă pentru stelele de mare care să odihnesc (adesea stingherite de turiști) pe fundul apei mici de la mal, merită să mergi o dată, ca experiență, mai ales că de la punctul în care te lasă microbuzul, mai ai de mers pe jos vreo 25 minute pe o potecă de junglă. Însă spațiul de stat efectiv la plajă este sublim și complet inexistent, cocotierii mușcând flămând din nisip, până la buza apei.

Plaja Bluf (fotografia din deschidere), însă, este cu totul altă poveste. Lungă, lată, mare, goală, cu nisip auriu și valuri îndrăznețe, mărginită de o lizieră de palmieri și vegetație luxuriantă, este peisajul tipic al naturii brute din Caraibe. O plajă similară descoperisem și în Columbia, în zona Palomino, și mă îndrăgostisem de ea. Aici, la Bluf, nu este nisipul alb și marea turquoise (pe care le găsești în San Blas, mai în apropiere de Panama City), ci este o miere în care te scufunzi și te lași absorbit de pocnetul valurilor de se sparg la mal.

Și, încheind în această notă pozitivă, vă las pe voi să alegeți dacă odată ajunși în Panama merită sau nu să bifați Bocas pe itinerarul vostru. Ce nu v-am spus este că puteți ajunge acolo și cu mașină închiriată, așa cum a făcut o prietenă de-ale mele.

The post BOCAS DEL TORO DIN PANAMA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

A fost un an de încheieri pentru mine? Da. Profesional s-a încheiat o etapă importantă pentru mine, de care, ca să fiu sinceră, eram cam plictisită, dar care, pe de altă parte, mi-a adus multe beneficii de-a lungul anilor și care, din vară, m-a cam lăsat în pom. Personal, și acolo am pierdut niște relații cumva, chiar dacă nu prin ceartă sau despărțire. De unele îmi pare rău, de altele îmi este indiferent.

În schimb, măcar am călătorit destul de mult în anul căruia tocmai ce îi punem punct. Am fost în șase țări noi, am revenit de două ori în Spania și am descoperit culturi care m-au făcut mai bogată. În noul an am intrat de pe un pod peste bulevardul principal din Panama City, admirând artificiile de deasupra skyline-ului și respirând aerul cald și umed al tropicelor. A fost o nouă experiență de solo travel care m-a încântat. Nu a fost la fel de bogată și satisfăcătoare ca Thailanda și Mexic, însă a fost interesantă. După 3 săptămâni în America Centrală, m-am întors o săptămână în țară doar pentru a pleca iar la cald, de data aceasta în Filipine.

Am tăiat de pe listă și această destinație al cărei singur atu este natura cu ape și plaje superbe și mi-am continuat periplul prin lume cu o revenire în Tenerife. Pentru mine, Spania are ceva magic, iar de Tenerife mă simt mult legată. Au trecut 20 de ani de când am ajuns prima oară acolo și insula s-a schimbat mult, dar vizitând locurile în care am trăit, energia ei s-a cablat repede la energia mea. Și m-am dus în Tenerife singură pentru a îmi mai face încă o dambla. Dacă anul trecut aceasta a fost cursul de paste de la Bologna, anul acesta damblaua a fost un curs de surf. Care nu s-a transformat în pasiune, pentru că am realizat că nu este ceea ce credeam. Dar mă bucur că am făcut-o și am putut să mai înlocuiesc o imagine de pe wish-board-ul meu de pe telefon, de unde nu am mai schimbat nicio altă imagine anul acesta din cele 9.

Imediat după întoarcerea din Tenerife am tras o fugă până în Moldova, de unde am vizitat și Transnistria, o experiență tare interesantă. Chișinăul, însă, mi s-a părut un orășel de provincie curat și cochet. Mai pe la începutul verii am tras și o fugă de 3 zile la Malaga, în recunoaștere pentru ceva planuri pe care le aveam. Din nou, suflețelul meu a început să vibreze când am pus piciorul pe pământ spaniol. Următorul city break a fost în Polonia mai în toamnă, pentru că erau ieftine biletele de avion. Bifat și aici. Și pentru că mi-am făcut un abonament de zbor pentru planurile pe care le am pentru la anul, am mai făcut o aroganță și am plecat o zi în Cipru, la Larnaca, fix înainte de Crăciun.

Ultima excursie mare pe care am făcut-o anul acesta a fost în Japonia, unde am descoperit o altă lume. Și nu pentru că ar fi tehnologizați peste măsură, ci pentru că din punct de vedere cultural sunt complet diferiți. Până să apuc să scriu pe blog toate articolele despre Japonia, vă las aici articolul pe care l-am scris pentru Tuktuk.ro.

Ceva ce am făcut cu mare drag anul acesta, dar care circumstanțial nu a avut popularitatea scontată, a fost o colaborare cu cafeneaua unei prietene pentru care am conceput un meniu scurt de două cafele și un cocktail ce mi-au purtat semnătura. A fost foarte plăcut să creez acest proiect și am fost tare mâhnită că nu s-a întâmplat așa cum speram eu.

Pe la sfârșitul anului trecut am constatat că aveam mulți urmăritori pe canalul de YouTube unde postam din ani în paști și am zis că este momentul să îl cresc. Și m-am pus serios pe făcut vlogging din toate destinațiile în care am fost. Și a început să crească și s-a dublat, după care s-a blocat. Iar vlogurile, în ciuda numărului mare de urmăritori, nu prea au vizualizări. Așa că dacă citiți aceste rânduri și nu v-ați abonat deja, vă rog eu să o faceți (și să vă uitați la vloguri, că sunt chiar mișto!), ca să nu mai fiu mâhnită și din cauza asta.

Pe celelalte surse de mâhnire despre care pot să vă spun, le târăsc cu mine din anii trecuți: nu am scris cartea pe care mi-o doream, nu am condus un monster truck și nici nu am ajuns la Burning Man. Poate că ar fi momentul să renunț și la aceste vise, acum în an de sfârșit de ciclu…

Cât despre la anul, îmi doresc o mare schimbare, pe care o plănuiesc de ceva vreme deja, îmi doresc să fiu sănătoasă și să îmi accelerez metabolismul, nu să se încetinească, așa cum are prostul obicei din cauza vârstei. Și un dram de noroc, să mi se alinieze și mie naibii odată planetele alea!

The post AN DE ÎNCHEIERE appeared first on ANDRA ILIAȘ.

„Nu e periculos?”

Acestea au fost cele mai frecvente reacții când am zis că mi-am rezervat o excursie în Transnistria din Chișinău. Și, ca să încep cu concluzia: nu, nu este deloc periculos!

Acum, că v-ați liniștit, să vă povestesc puțin, pe scurt, ce și cum, iar pe lung vă las să descoperiți vlogul pe care l-am filmat acolo.

Transnistria sau Republica Moldovenească Nistreană, cum este cunoscută în regiunea separatistă de dincolo de Nistru, este o zonă gri pe harta geopolitică. În vreme ce are președinte, guvern, monedă proprie (rubla transnistreană) și graniță pe care am trecut-o cu pașaportul, totuși acest teritoriu nu este recunoscut de ONU. Singurii care le cântă în strună sunt alți separatiști: Osetia de Sud, Abhazia și Nagorno-Karabah. Iar Rusia este indulgentă cu părerile.

Teritoriul este 100% rusofil. Aproape nimeni nu vorbește română și mulți din cetățenii ei au pașapoarte rusești.

Acum că am stabilit premisele, să vedem și impresiile.

Cum am ajuns

Mi-am luat excursia de pe Get Your Guide, dar vă las detaliile ghidei (dacaă îmi cereți) pentru a o contacta direct, dacă vreți. Nu a fost ieftin, asta pot sigur să vă spun (în jur de 100 și un pic euro, nu mai știu exact). Ne-a luat cu mașina de la hotel și am pornit spre graniță, care nu e departe. La vamă nu ni s-a pus ștampilă în pașaport, însă am primit un bilețel pe care trebuia să îl păstrăm până la ieșirea din „țară” la întoarcere. Însă e musai să aveți pașaportul, nu merge doar cu buletinul, așa cum intrați în Republica Moldova.

Ce am vizitate

Prima oprire a fost în orașul Bender sau Tighina, după vechiul nume moldovenesc, așa cum se numește și cetatea lui Ștefan cel Mare aflată aici. Am dat o tură prin oraș, am făcut o vizită și la cetate, am văzut un cinematograf mândrie a fostei Uniuni Sovietice și am aflat câte ceva despre istoria locului.

Am traversat apoi podul și în câțiva km am intrat în capitala Tiraspol. Aici, la fel, am dat o tură prin oraș, pe la monumente, prin parcul Ecaterina a Doua, după faimoasa țarină (care nu a pus niciodată piciorul în acea zonă), și la piață.

Cum mi s-a părut

Revin asupra concluziei de la început: Tiraspolul și Transnistria nu mai sunt periculoase de foarte multă vreme. M-am simțit foarte în siguranță peste tot. Însă, este greu dacă mergeți pe cont propriu și nu vorbiți rusă pentru că româna și engleza sunt sublime și complet inexistente.

A fost o experiență foarte interesantă, pe care chiar o recomand. Veți fi teleportați în orice oraș de provincie din anii 90 de la noi.

The post EXCURSIE ÎN TRANSNISTRIA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

Dar să revenim între Prut și Nistru, că dincolo de Nistru voi trece în alt articol. Am stat 3 zile în Chișinău, din care într-una am făcut o excursie în Transnistria, iar restul mi-au ajuns berechet pentru a explora orașul și a vizita și o cramă.

Ce să faci în Chișinău

Ca o impresie generală asupra locului este că acesta este un orășel de provincie curat și cochețel fix ca o doamnă profesoară universitară de provincie. Multe activități nu prea ai de făcut, așa că weekend-ul pe care decizi să îl petreci aici va fi unul chill.

Au un parc mare, un fel de Herăstrău al lor, care mie mi-a adus aminte și de parcul cu lac de la Muzeul Satului din Sibiu. Mai este și un parc central, micuț, în buricul târgului, între micul Arc de Triumf și Catedrală. Traversând parcul, dai de o stradă pietonală cu cafenele și restaurante.

Clădirile sunt în general scunde, multe dintre ele sunt destul de vechi, dar îngrijite, iar un aspect care mie, personal, mi s-a părut amuzant este numele străzilor, care toate mă poartă în scrierile arhaice de genul celor ale lui Costache Negruzzi.

În rest, plimbări, stat pe la cârciumi și câteva muzee. La mall nu am ajuns, dar magazinele stradale sunt departe de o capitală europeană din 2025.

Mai pe larg despre ce poți face în Chișinău:

Ce să vizitezi în Chișinău

O să încep cu muzeele pe care nu le-am vizitat pentru că nu prea sunt genul meu. Muzeul Național de Istorie și Muzeul de Istorie a orașului Chișinău sunt cele pe care le-am sărit.

Am fost, însă, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Acesta este într-o clădire superbă, construită special pentru muzeu, însă expoziția este haotică, o struțo-cămilă între etnografie și animale împăiate. Tot într-o clădire superbă și ceva mai bine organizată, este și Muzeul Național de Artă.

Trecând cu mașina pe lângă, prietena mea a zis că vrea să vadă și ceea ce am aflat că se numește Complexul Memorial Eternitatea. Este un monument în cinstea soldaților căzuți, lângă un cimitir istoric. Așa că am ajuns și aici.

Mai pe larg despre obiectivele turistice:

La pomul lăudat

Toată lumea spune: ah, la Chișinău se mănâncă și se bea bine… Prietena cu care am fost, nu e mare fană mâncare, așa că nu am făcut turism culinar cum mi-ar fi plăcut, dar pe unde am mâncat nu m-a dat pe spate. Deși au și ei câteva restaurante moderne care merită vizitate, conform internetului, vineri seara când am vrut totuși să mâncăm la unul din ele, a fost imposibil să găsim o masă, totul era rezervat în avans. Pline erau și restul, așa că am ajuns să cinăm într-un pub oarecare, unde am prins o masă, dar care pe mine nu m-a satisfăcut.

În prima zi am avut rezervată și o vizită la crama Cricova, faimoasă pentru zecile de kilometri de pasaje subterane, unde se procesează și depozitează vinul. A fost o experiență drăguță, dar nu uau. Puteți alege varianta simplă, așa cum am luat noi, sau variante cu diverse degustări. Am plecat, totuși, cu o sticlă de vin de la magazinul cramei, pe care am băut-o în liniște la hotel.

La alte crame sau la faimosul Castel Mimi nu am ajuns, poate cu altă ocazie, dar până atunci vă las concluzia mea: Chișinău este o destinație de weekend, în care să rupi monotonia săptămânii, dacă prinzi ceva bilete de avion la un preț promoțional.

The post CITY BREAK LA CHIȘINĂU appeared first on ANDRA ILIAȘ.

Centrul Vechi

Am avut un apartament chiar la intrarea în Centrul Vechi al orașului, o locație foarte bună dacă vii ca turist pentru câteva zile. Mai ales că aici, pe lângă zecile, poate sutele de restaurante și cafenele, se află multe din obiectivele turistice ale orașului.

Dacă sunteți fani ai turismului religios, zona centrală este plină de catedrale impozante. Nu sunt ceva spectaculos și cred că mai frumoasă este arhitectura exterioară decât interiorul.

Centrul Vechi nu e mare, deși la prima vedere pare că este o întortochere de străduțe, le dai de cap repede și multe din ele duc la zona fortăreței musulmane, Alcazaba, ce are la poale Teatrul Roman. Teatrul oferă o priveliște spectaculoasă din stradă, iar dincolo de zidurile impozante ale cetății din secolul al unsprezecelea, pare să se ascundă un interior frumos. Nu l-am vizitat de data aceasta, am lăsat lucruri de descoperit și pentru o călătorie ulterioară, pentru că îmi doresc să mă mai întorc aici. Și mai sus de Alcazaba, dar pornind urcușul de la poalele ei, se înalță falnic un alt vestigiu al epocii maure, castelul Gibralfaro, ce străjuia de pe dealul său întreaga regiune. Aici am urcat, dar numai noaptea, dincolo de orele de vizitare, așa că tot ce pot să vă spun despre acest loc este că are o panoramă superbă asupra orașului, de unde realizezi cât este de mare, de fapt, Malaga.

Muzee

Ca orice loc înțesat de turiști, nu pot lipsi muzeele. Nici la capitolul ăsta nu am fost campioană de această dată (am ales să mă duc o zi până la Marlbella, să văd cum e și acolo, și să sar peste câteva obiective din Malaga).

Malaga este locul copilăriei lui Picasso, așa că puteți vizita casa lui, dar și Muzeul. La cel din urmă am fost, că nu prea era de ratat. Nu m-a impresionat prea tare colecția, însă tot zic că merită vizitat. Îmi pare rău, însă, că nu am reușit să ajung la Muzeul de Artă Contemporană și la Centrul Pompidou, ambele cu exponate pe gustul meu. Am ratat cu bună știință Muzeul Malaga, dar cred că mi-ar fi plăcut și la muzeul flamenco-ului. Duceți-vă voi și spuneți-mi cu este, vă rog. Iar dacă sunteți pasionați de așa ceva, în centrul Centrului Vechi există și un muzeu al jocurilor video…

La mare

Malaga este și, sau mai ales, despre mare. Faleza cu o peisagistică ce îmi aduce aminte de construcții din Emirate sau Qatar, se întinde de-a lungul marinei în care yachturi cât un bloc se profilează pe cerul sângeriu al apusului. Plimbându-ne pe faleză cred că am auzit toate limbile pământului și foarte puțin spaniolă. Însă am văzut și localnici așezați pe câte o bancă, cu o carte în mână sau pur și simplu contemplând mulțimea, ori privind dincolo de ea.

Acolo unde se termină portul, începe plaja Malagueta. Generoasă, lungă și flancată și ea de o faleză pe care toată lumea face jogging sau alte tipuri de sport. Dacă îți lași pașii se te poarte mai la est, o plajă ceva mai sălbatică face trecerea între centrala Malagueta și ceva mai boema plajă Pedregalejo, în care se termină privind la mare cu case cochete, dar nu opulente, cartierul cu același nume. Aici este liniște, prețurile la restaurantele de pe margine sunt mai mici și zona dintre faleză și strada principală pare amorțită în timp. Este o plimbare plăcută, pe care poți să o faci pe jos din centru (o oră pe google maps) sau poți veni aici cu autobuze, bolt sau uber.

Revenind în centru, între zona maritimă și cea de centru vechi se întinde o zonă pietonală, ca un parc lung, la fel ca rambla din Barcelona, minus aglomerația agasantă din capitala catalană.

Și altele

Una din imaginile emblematice atunci când cauți fotografii din Malaga, este cu un foișor, în fața unui bazin flancat de chiparoși. Ei bine, această vedere instagramabilă se află în grădina botanică de la periferia nordică a orașului. Este o oază de verde, cu plante endemice, dar și subtropicale, cu câteva heleșteie, care pe vremuri a aparținut, alături de casa din vârful dealului, unei familii burgheze și care, din 1990 a intrat în posesia primăriei. Grădina a fost în mare parte așa și pe vremea când domnițe timide se refugiau, poate cu o carte de Jane Austen, în afara vilei, visând la iubiri de roman. Acum, în clădire se țin evenimente, iar în dependințe sunt ceva expoziții. Poți ajunge aici cu uberul, evident, dar și cu autobuzul, așa cum am făcut noi, fix din centru.

Și dacă tot ne-am întors în centru, ultima, dar nu cea de pe urmă, este piața centrală din Malaga, sau Atarazanas, care în traducere înseamnă șantier naval. Și asta pentru că acea hală în Evul Mediu era destinată corăbiilor, marea bătând la porțile ei pe atunci. 500 de ani mai târziu, o întreagă bucată de pământ separă, ceea ce acum este o piață agroalimentară, de țărm. Doar numele și marele vitraliu de pe una din extremități mai amintesc în zilele noastre despre valurile Mediteranei, care pe atunci se numea Marea din Interior, care aduceau corăbiile la adăpost aici. Este împărțită pe zone de pește, carne, fructe și legume, având puține standuri unde poți efectiv să mănânci. Mi-a adus, însă, aminte de o piață similară din Buenos Aires, San Telmo, mai mult decât de faimoasa Boqueria din Barcelona.

Merită Malaga un city break? Cu toată încrederea spun că da! Ba, mai mult, puteți să o legați într-o vacanță mai lungă cu alte perle andaluze pentru a uita de zborul inconfortabil cu low cost-ul.

The post CITY BREAK LA MALAGA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

Și, vă spun sincer, până să ajung week-end-ul trecut într-un press trip la Tulcea, nu mi-aș fi imaginat că acest oraș poate fi o destinație de city break. Dar iată că am descoperit un loc în plină dezvoltare, care merită atenția pentru o escapadă de weekend.

Faleza

Ceea ce îmi aminteam eu de acum un secol, când am fost acolo, era o faleză decrepită, cu balustrade roase de rugină și dale de beton sparte. Ceea ce am găsit acum este o faleză demnă de orice oraș european, plină de terase și restaurante, cu docuri multe și puncte de plecare în diverse activități pe apă, de la tururi prin deltă cu șalupe la tururi cu SUP-ul (pe ăsta chiar l-am pus pe listă pentru data viitoare când mai ajung). Și nu doar faleza în sine a suferit o upgradare, ci și blocurile ce o mărginesc sunt în plin proces de reabilitare, unele fiind deja gata.

O varietate mare de restaurante se înșiră de-a lungul Dunării și sunt convinsă că multe dintre ele sunt bune, însă eu pot să vă recomand doar La Liman și Ivan Pescar (cel care are un frate și în București), pe care le-am încercat și mi-au plăcut.

Prin oraș

Întregul proces de modernizare a orașului s-a extins și la străzi și canalizare, așa că, din păcate, în perioada în care am fost, m-am lovit de destul de multe șantiere, dar acesta este un semn bun, blocurile devin mai frumoase, canalizarea mai bună și drumurile mai funcționale. Deci lucrurile se mișcă.

Aproape de faleză și polul de transport (gara, portul și autogara sunt toate una lângă alta) este lacul orașului, Lacul Ciuperca, care are o zonă de ștrand pentru localnici (și nu numai) și posibilitate de agrement pe lac.

Dacă nu aș fi avut un ghid care să ne povestească despre fascinantul mix de culturi și civilizații care și-au pus amprenta pe oraș, poate că nu m-ar fi prins așa tare entuziasmul. 14 etnii, de la turci la ruși, de la germani la aromâni, toți conviețuiau în acest loc, fiecare în cartierul lui (mahala) și fiecare contribuind la cultura orașului și la gastronomia zonei.

Turul pe care l-am făcut este unul din cele organizate de asociația Tu și Tulcea în colaborare cu Urbea Dunării, gratuit și disponibil periodic (detalii în aplicația Tu și Tulcea). Acțiunea principală pentru care am ajuns eu acolo, însă, a fost Festivalul Scrumbiei, care și el se ține periodic și vă invit să urmăriți când mai are loc tot în aplicație sau pe site.

Muzee

Am ajuns și la două dintre cele mai importante muzee din oraș. Pe de o parte este casa Avramide, o fost casă burgheză complet renovată, ce găzduiește colecții muzeale și de artă periodice. Pe de cealaltă parte este Acvariu Mangalia, un muzeu dedicat deltei și vieții marine. Diorame drăguțe te poartă prin ecosistemele Deltei, însă atracția principală o reprezintă acvariile uriașe cu pești vii din toate colțurile lumii, nu doar din zona respectivă.

Și nu în ultimul rând, dacă tot trageți o fugă până acolo, puteți pune pe itinerar și opriri la câteva din siturile istorice din Dobrogea (eu nu am apucat de data asta), dar și vizite la creme (eu am fost la Histria), majoritatea oferind posibilitatea unor tururi ghidate cu degustare.

The post CITY BREAK LA TULCEA appeared first on ANDRA ILIAȘ.

Asta pe scurt. Mai pe lung, am îmbinat două din pasiunile mele: călătoriile și creatul de meniuri.

Și și mai pe lung, să vă povestesc. Că îmi place să călătoresc, știți deja. Însă una din chestiile care îmi plac cel mai mult la activitatea mea profesională, este să fac meniuri. Pentru evenimente, pentru bistrouri. Și, evident, pentru petrecerile de la mine de acasă. O prietenă a descris foarte bine această îndeletnicire ca fiind curator de meniuri și mi s-a părut ceva minunat. Asta mi-ar plăcea să scriu pe cartea mea de vizită…

Și, uite așa, am mai făcut un meniu. De data aceasta, unul de băuturi, scurt, care îmi și poartă numele. Bine, numele din social media, HypnoticFoodie. Travel Collection by HypnoticFoodie x Ikai este o colecție de trei băuturi de vară pe care le-am creat pentru cafeneaua prietenei mele, Ghazaleh, Ikai.

Să ne înțelegem, nu am inventat apa caldă, ci doar mi-am folosit cunoștințele, gustul, experiența pentru a combina ingrediente care se potrivesc.

Travel Collection by Hypnoticfoodie are două băuturi pe bază de cafea rece și un long drink.

Olymp Raspberry Dalgona

Grecia este un must pe lista oricărui călător, iar noi, românii, suntem foarte încântați de această destinație, de mâncarea și frappe-ul său. De aici a pornit inspirația pentru această băutură. Dar i-am dat o notă fructată, cu zmeură proaspătă și lapte vegetal, peste care am adăugat un strat de dalgona, faimoasa cafea instant care a creat isterie în pandemie.

1001 nopți Ice Latte

Mereu am fost fascinată de Orientul Mijlociu, încă de pe vremea când citeam în copilărie 1001 de nopți. Ulterior am ajuns în zonă și, deși mai am încă multe de explorat în lumea arabă, am avut ocazia să gust cafeaua cu cardamom și să mă „îmbăt” cu miresmele trandafirilor nu doar din grădini, ci și pe care îi pun în mâncare, deserturi și băuturi. Așa că am combinat cele două arome într-un ice latte cu pulbere de cardamom, sirop de trandafiri și petale de trandafiri deasupra.

Spicy Thai Vodka Tonic

Puține cocktailuri mi-au rămas în minte în mod special, însă unul pe bază de vodcă infuzată cu ardei iute pe care l-am băut la rooftop-ul hotelului Sofitel din Bangkok, este printre cele memorabile. Și pentru că Thailanda este una din țările mele preferate din lume, i-am adus aromele în acest vodka tonic with a twist. Vodca este infuzată cu ardei iute, iar în pahar, ca garnish, am adăugat felii de ardei iute și o tijă de lemongrass proaspăt.

Meniul Travel Collection by Hypnotic Foodie este disponibil la Ikai în săptămâna 8-15 iunie.

Ikai, str. Panait Istrati 96-98, București

The post TRAVEL COLLECTION BY HYPNOTICFOODIE appeared first on ANDRA ILIAȘ.