Zis-a Domnul: Cine este, oare, iconomul credincios și înțelept pe care stăpânul îl va pune peste slujitorii săi, ca să le dea la vreme partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând așa. Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuțiile sale. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăbovește să vină, și va începe să bată pe slugi și pe slujnice și să mănânce și să bea și să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se așteaptă și în ceasul în care ea nu știe și o va tăia în două, iar partea ei o va pune cu cei necredincioși. Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de pedeapsă, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.
Când un copil, de exemplu, vine în contact pentru prima dată cu polenul, corpul lui nu generează un răspuns imunitar detectabil, dar „ține minte” structura chimică a polenului și dobândește o stare specială de sensibilizare imunitară față de polen. Ulterior, venind în contact și cu cantități foarte mici, va răspunde cu manifestări respiratorii mai intense sau mai ușoare. Se estimează că între 10% și 20% din populația lumii suferă de o formă de alergie, 6% din copii având o alergie alimentară. Cu înaintarea în vârstă, reacțiile alergice se diminuează: în 90% din cazuri, acestea dispar după vârsta de 3 ani, doar 1-2% din adulți prezentând o alergie alimentară.
Chiar dacă alergenul este interceptat de sistemul imunitar, simptomele pot apărea în câteva minute sau în 24 de ore, așa încât putem vorbi despre reacții alergice imediate, respectiv întârziate. Din categoria reacțiilor imediate fac parte alergiile atopice, descrise ca niște tendințe alergice, transmise genetic de la părinți la copii. Acestea au loc din cauza prezenței în sânge a unei cantități mari de anticorpi IgE, numiți anticorpi sensibilizanți, care au afinitate mare pentru anumite celule imunitare (mastocite și bazofile). Când un alergen ajunge în sânge, anticorpii IgE îl detectează și au loc reacții în urma cărora mastocitul sau bazofilul eliberează niște substanțe speciale (histamine, proteaze, chemotaxine, heparină ș.a.) care produc vasodilatație locală, atrag alte celule imunitare (eozinofile, neutrofile), cresc permeabilitatea capilarelor și stimulează contracția mușchilor locali.
Cea mai severă formă de reacție alergică imediată este șocul anafilactic, care poate fi cauzat de unul dintre alimentele scrise îngroșat pe etichetele produselor alimentare: arahide, nuci și semințe (îndeosebi susan și chimen), lapte, ouă, grâu, soia, pește și fructe de mare, unele fructe (mere, piersici, căpșune, prune, cireșe, banane, citrice) și unele mirodenii (muștar, boia, coriandru). În câteva minute de la ingestie, încep să se umfle buzele, limba, palatul moale și gâtul; apar greață, dureri abdominale, vomă, diaree. În câteva ore se pot instala coma și moartea. Singura soluție sunt injecțiile cu adrenalină, administrate cât mai repede. Se estimează că în lume apar între 50 și 112 episoade de anafilaxie la 100.000 de persoane.
Reacțiile întârziate nu sunt cauzate de anticorpi, ci de limfocitele T. Exemplul clasic este alergia la iedera otrăvitoare. Toxina iederii nu este foarte vătămătoare pentru țesuturile noastre, dar corpul produce limfocite T după fiecare expunere. La un nou contact cu toxina iederii, celulele T vin în număr mare din sânge la nivelul pielii și inițiază un răspuns imun, ce constă în producerea a numeroase substanțe toxice și sosirea de macrofage distrugătoare. Practic, toată suita de efecte alergice se datorează reacției exagerate a sistemului imunitar.
Unul dintre cele mai apreciate manuale de nutriție, „Krause’s Food and the Nutrition Care Process”, deschide capitolul despre reacțiile adverse la alimente, făcând referire la funcția gastrointestinală și la microbiotă. Cheia menținerii toleranței față de mâncare și a prevenirii reacțiilor alergice este sănătatea tractului gastrointestinal și a microbiotei acestuia. Disbioza (dezechilibrul microbiotei intestinale) afectează nu doar digestia, ci și sănătatea generală. Bacteriile saprofite („bune”) de la acest nivel joacă un rol esențial în menținerea integrității peretelui intestinal. Diminuarea populațiilor bacteriene și a varietății acestora este un factor de risc important pentru creșterea permeabilității intestinului. Ca urmare, toxine bacteriene și chiar bacterii, alimente nedigerate, fragmente de țesut pot trece de bariera intestinală și ajung la țesutul limfoid, unde elementele sistemului imunitar reacționează corespunzător.
Integritatea epiteliului intestinal poate fi afectată de mai mulți factori. Persoanele născute prin cezariană, nealăptate sau insuficient alăptate și cele care au urmat frecvent tratamente cu antibiotice (mai ales în copilărie) sunt mai predispuse la a dezvolta alergii. Alți factori care influențează funcția de barieră a intestinului subțire și sănătatea microbiotei sunt dieta săracă în fibre și bogată în zahăr și produse ultraprocesate, fumatul, stresul cronic, imunizările (vaccinurile) la copii, interdicțiile legate de spațiile de joacă, de apropierea de animale, spălatul excesiv al mâinilor.
Autor: Elena Blănaru | biolog specialist în nutriție și siguranță alimentară | pontelgan.ro
– articol preluat de pe Ziarul Lumina
]]>Disclaimer:
- Mă voi folosi în acest articol iarăși de chiasm, pe care l-am explicat mai pe larg în articolul Postul Paștilor, timp oglindit: două idei puse față în față, care se repetă sau se completează (chiar complimentează) reciproc.
- Îmi doresc să clarific chiar de la început termenul penticostar; unii dintre noi suntem familiari cu adevăratul lui sens, dar cei mai mulți îl asimilăm creștinilor protestanți, numiți peiorativ „sectari” sau „pocăiți”; se înlocuiește fără discernământ ultima literă, r, cu l, rezultând penticostal, care este, într-adevăr, o mișcare neoprotestantă, de factură harismatică.
Pentecost (gr. πεντηκοστή) nu înseamnă altceva decât Cincizecime, literal al cincizecilea, și se referă la perioada de 50 de zile pe care creștinii o parcurg între Paști și Pogorârea Duhului Sfânt.
Sărbătoarea Cincizecimii are origini iudaice, numită în Vechiul Testament sărbătoarea secerișului/ a primelor roade/ a săptămânilor sau, în unele locuri (; ), pur și simplu Cincizecimea, serbată la 50 de zile după Paștile evreiești.
Termenul este folosit și cu referire la anul jubileu, ținut o dată la 50 de ani (7 săptămâni de ani) – timp de odihnă, de libertate și sfințenie (Levitic 25).
Perioada Penticostarului face parte din cele trei anni-tempus ale anului liturgic, alături de Triod și de Octoih (explicate mai pe larg în articolul menționat mai sus).
Penticostarul începe triumfal cu sărbătoarea sărbătorilor – Învierea Domnului. Nu sunt destule și nici îndestulătoare cuvinte omenești, nici îngerești, care să exprime importanța colosală a ei! Biserica nu obosește în a cânta Duminică de Duminică, an de an, clipă de clipă victoria Domnului ei asupra morții, a iadului, a păcatului!
Hristos a înviat și diavolii au căzut. Hristos a înviat și îngerii se bucură. Hristos a înviat și viața stăpânește!
(Cuvânt la Paști, sf. Ioan Hrisostom)
Aceasta este însă doar începutul, pentru că jertfa pe Cruce și învierea lui Hristos sunt deschizătoare ale desăvârșirii: înfierea prin Duhul Sfânt, îndumnezeirea omului prin har. Izbânda Învierii își oglindește desăvârșirea în :
Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. […] Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; […] Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
Aici cred că este momentul să menționez că toată perioada dintre Paști și Rusalii (așa se mai numește popular Cincizecimea, vine de la Festa Rosalia, sărbătoarea trandafirilor, de origine romană) se află sub semnul apei și a focului: … trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă. (Psalmi 65) Aceste elemente simbolizează revărsarea profetică a Duhului Sfânt peste dreptcredincioși:
Voi vărsa apă peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi din Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale. (Isaia 44:3)
Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. (Ioan 4:14)
A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. (Luca 3:16)
Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! (Luca 12:49)
Sunt mai multe argumente pentru aceste simboluri, din care mai menționez trei perechi:
- Apa de la începutul lumii plină de prezența Duhului Sfânt () și sabia de flacără vâlvâitoare din grădina Raiului ()
- Stâlpul de nor și stâlpul de foc ce a păzit necontenit tabăra israeliților în timpul exodului, din Egipt până în pământul făgăduinței ()
- Cea de-a treia pereche este închipuită în desenul aferent din ilustrație:
Cartea Cuvântului lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, se încheie cu această imagine a focului și a apei în cetatea cerului și pământului nou – Ierusalimul cel de Sus:Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. […]
Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul. Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor. […]
Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, și în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor. Niciun blestem nu va mai fi.
Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui. Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor. Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.
(Apocalipsa 21-22)
Cu dulceața arvunită de aceste cuvinte în inimă și în gând mergem mai departe spre (numită a lui Toma) ce se oglindește în cea de a șaptea, a . Strigătul apostolului, numit pe nedrept în popor „necredinciosul”, Domnul meu și Dumnezeul meu!, își găsește ecoul și împlinirea în glăsuirea împreună a episcopilor sinodului: Oμοούσιον τῷ Πατρί (deoființă cu Tatăl)!
Nu este decât reiterarea împreunată a rugăciunii israelite de veacuri, cântată de profetul David în psalmul prin excelență mesianic și pascal 117, și prin care Biserica deschide la fiecare utrenie laudele aduse Mântuitorului ei:
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă!
Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!
La mijlocul Crucii găsim piatra de temelie a propovăduirii apostolilor și nădejdea mântuirii noastre. De fiecare dată când rostim Hristos a înviat! ne facem apostoli, misionari ai Mântuitorului și, pe măsură ce Duhul Sfânt ne adâncește în adevărul acestei rostiri, devenim martiri (μαρτυρος = martor).
Și cine au fost primii martori ai Învierii lui Hristos? (mirofore sau mironosițe), care au venit dis-de-dimineață la mormânt, ca să ungă trupul lui Iisus. Vărsat-au mir cu lacrimi, dar s-a umplut de bucurie gura lor, când au grăit ele către apostoli: A înviat Domnul! – așa cântă Biserica, adeverindu-le ca începătoare ale misiunii creștine în lumea căzută sub păcat și exemple de curaj și dragoste pentru noi, creștinii.
— Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
— Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
— L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.
— Cred, Doamne!
— Spre judecată ( krisis = stare de criză, de discernere) am venit în lumea aceasta, ca cei orbi să vadă, iar cei care văd să fie orbi.(paraf. Ioan 9)
Dacă prima și ultima Duminică ale acestei călătorii de la Înviere spre Înfiere sunt „înfocate” – sabia de foc din Rai și limbile de foc pogorâte peste apostoli – timpul dintre și cea (sf. Fotini de mai târziu) este o oază de odihnă în jurul apelor răcoritoare ale Duhului Sfânt.
Dacă la scăldătoarea Bethesda (ebr. casa milei) un înger venea să tulbure apa, spre vindecarea trupului celor de cred în Dumnezeu, iată că la fântâna lui Iacov Însuși Hristos vine să tulbure apa Samariei celei de multă vreme bolnave de idolatrie, spre tămăduirea sufletească a celor ce cred în El. Cuvântul tulburare are aceeași rezonanță cu judecata de mai sus: ne pune într-o stare de criză, de cernere, de luarea unei hotărâri îndelung amânată. Tulburarea apei este acea stare de generare continuă de unde pornite de impactul inițial. Hristos tulbură apele sufletului lui Iaron (numele slăbănogului, transmis prin tradiție) și vindecarea are loc, Iaron tulbură înțelenirea legiuitorilor evrei spre trezirea la viața Duhului. Dincolo, lângă cetatea Sihar, Hristos tulbură apa cugetului femeii, care, alegând cu credință, tulbură înțelenirea idolatriei samarinenilor, spre primirea apelor vieții de la Mesia-Iisus.
Chemarea Mântuitorului din :
Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.
(Ioan 7:37)
răsună cu glas de tunet peste toată întinderea celor cincizeci de zile. Ce invitație regească! Câtă milă cerească! Creatorul generos și degrabă-iertător își cheamă creația să bea din cupa împărătească a harului, ca să ia vindecare și să nu mai înseteze în veac!
Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută prin minune, ci din izvorul nestricăciunii, izvorât din mormântul lui Hristos, prin care ne întărim!
Aici, la înjumătățirea Praznicului, ne desfătăm de îngemănata frumusețe a celor două sărbători: a Învierii și a Cincizecimii. Hristos, Mirele Bisericii, este în mijlocul nostru și ne adapă din a Lui înțelepciune, ne întărește în fidelitate, ne îmbracă cu dragostea Lui jertfelnică.
Privim cum se împlinește făgăduința Lui de a ne trimite pe Mângâietorul, pe Duhul Sfânt, Cel slăvit în Treime cu Tatăl și cu Fiul, darul înfierii, arvuna moștenirii, începutul bunătăților veșnice, puterea făcătoare de viață, izvorul sfințeniei (din Liturghia sf. Vasile cel Mare):
Apropiatu-s-a revărsarea cea îmbelșugată a Dumnezeiescului Duh peste toți, precum este scris. A ajuns la înjumătățire sorocul nemincinoasei făgăduințe date de Hristos ucenicilor după moartea, îngroparea și învierea Sa și vestește adevărat arătarea Mângâietorului.
(cântare la Miercurea înjumătățirii Praznicului)
De care să ne învrednicim și noi a ne bucura, slăvind faptele mântuitoare ale Dumnezeului nostru și iubirea Lui cea nespusă, care încununează luminat și timpul Penticostarului, și restul anului liturgic.
Hristos a înviat!
– Ana I.
recomandare de lectură:
- lectura din sf. Scriptură a trimiterilor din textul articolelor
Nu pot accentua îndeajuns importanța capitală a citirii Bibliei! Cuvântul lui Dumnezeu este viu, lucrează în mintea și inima creștinului mai profund decât ne așteptăm; toți sfinții Bisercii îndeamnă spre lectura evangheliilor și a celorlalte cărți din Vechiul și Noul Testament. Însuși Mântuitorul ne zice: “Cercetați Scripturile!”, ca să-L gustăm și pe această cale și să câștigăm înțelepțire și întărire. Acestea zicând, mai adaug următoarele două cărți spre lectură:
-
- Despre citirea Sfintei Scripturi, de sf. Ioan Hrisostom
- Introducere în lectura duhovnicească a Scripturii, de Enzo Bianchi
- Cartea de slujbe Penticostarul
- Tâlcuire la canonul Ziua Învierii al Sfântului Ioan Damaschinul, de sf. Nicodim Aghioritul
- Secretul Împărăției, de Mika Waltari
resurse:
- Photo by bharath g s on Unsplash
Dumnezeu ne iubește – aceasta tot omul o știe, indiferent de credința lui. Ne dezvăluie dragostea lui în multe chipuri, în faptă și în cuvânt, pe față și într-ascuns, firesc și mai presus de fire.
Poporul Său, Israelul cel vechi și cel nou, a cunoscut în mod particular iubirea dumnezeiască, Dumnezeu exprimându-și dragostea față de ei ca tatăl față de fii, ori ca stăpânul față de slujitori, ori ca demiurgul față de cei creați.
Însă chipul desăvârșit al dragostei și purtării Lui de grijă față de poporul Său este exprimat prin relația dintre Dumnezeu-Mirele și Israel-mireasa Lui. Firul roșu al istoriei poporului ales este această poveste de iubire măreață, curată, profundă și jertfelnică între Dumnezeu și om.
În Vechiul Testament găsim așezat sub semnul tainic al nunții dintre Domnul și poporul Său, despre care proorocii au vorbit așa:
Așa zice Domnul: «Pentru aceasta, iată Eu o voi atrage și o voi duce în pustiu și voi vorbi inimii ei […] și ea va răspunde ca în vremea tinereții ei, ca în ziua când a ieșit din pământul Egiptului.»
Fost-a cuvântul Domnului către mine și a zis: «Mergi și strigă la urechile fiicei Ierusalimului și zi că așa grăiește Domnul: Mi-am adus aminte de credincioșia cea din tinerețea ta, de iubirea de pe când erai mireasă și mi-ai urmat în pustiu, în pământul cel nesemănat. Atunci Israel era sfințenia Domnului și pârga roadelor lui.»
«Atunci am trecut Eu pe lângă tine şi te-am văzut, şi iată aceea era vremea ta, vremea iubirii. Atunci mi-am întins Eu poala mantiei Mele peste tine şi am acoperit goliciunea ta, şi-am făcut un jurământ, am făcut un legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi tu ai fost a Mea.»
Însă Israel trădează acest legământ de nuntă de nenumărate ori prin neascultare, prin trufie, prin închinare la idoli de tot felul. Mâhnit și îndurerat, Domnul îi grăiește prin profeți:
«Au doară uită fata podoaba sa şi mireasa găteala sa? Poporul Meu însă M-a uitat de zile nenumărate […] Însă tocmai cum femeia necredincioasă înşală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israel, v-aţi purtat cu înşelăciune faţă de Mine, zice Domnul.»
Dar tu te-ai încrezut în frumusețea ta și, folosindu-te de renumele tău, ai început să te desfrânezi; și-ai cheltuit desfrânarea ta cu tot trecătorul, dându-te lui. Ai luat din hainele tale, ca să-ți faci locuri înalte [altare] în culori felurite și te-ai desfrânat acolo, cum niciodată nu s-a întâmplat și nici nu va mai fi. Ai luat lucrurile tale de găteală, făcute din aurul Meu și din argintul Meu, pe care ți le-am dat Eu și ți-ai făcut chipuri de bărbat și te-ai desfrânat cu ele. Ai luat hainele tale cele brodate și i-ai îmbrăcat pe ei cu ele; ai pus înaintea lor uleiul și tămâia Mea. Și pâinea Mea, pe care Eu ți-o dădeam ție; făina de grâu, uleiul și mierea, pe care Eu ți le dădeam ție, tu le puneai înaintea lor spre miros de bună mireasmă; iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu. Ai luat pe fiii tăi și pe fiicele tale pe care Mi i-ai născut Mie și i-ai adus lor jertfă spre mâncare. Dar puțin te-ai desfrânat tu oare? Ba tu și pe fiii Mei i-ai junghiat și i-ai dat lor, trecându-i prin foc. Pe lângă toate urâciunile și desfrânările tale tu nu ți-ai adus aminte de zilele tinereții tale…
Dumnezeu-Mirele nu se leapădă însă de mireasa Lui adulteră, ci făgăduiește că o va căuta, o va curăți de păcat și o va reașeza în casa Lui cu cinstea dintâi, iertând și uitând fărădelegea ei:
Bărbatul tău este Făcătorul tău și numele Lui: Domnul Savaot și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel: «Dumnezeul a tot pământul» se cheamă! Ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată te cheamă Domnul; ca pe soția din tinerețe care a fost alungată; zice Dumnezeul tău. Doar o clipă te-am părăsit, dar cu mari îndurări te iau lângă Mine. Într-o izbucnire de mânie, pentru o clipă Mi-am întors fața de la tine, dar în îndurarea Mea cea veșnică Mă voi milostivi de tine, zice Răscumpărătorul tău, Domnul… Munţii pot să se mute din loc şi colinele să se clatine, dar milostivirea Mea nu se va depărta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va zdruncina, zice Domnul, Care are milă de tine.
«Dar Eu Îmi voi aduce aminte de legământul Meu încheiat cu tine în zilele tinereții tale și voi înnoi cu tine un așezământ veșnic […] Voi înnoi așezământul Meu cu tine și vei cunoaște că Eu sunt Domnul, ca să-ți aduci aminte și să te rușinezi, ca pe viitor să nu poți nici gura să-ți deschizi de rușine, când îți voi ierta ceea ce ai făcut», zice Domnul Dumnezeu.
Așezată la mijlocul Scripturilor ca mărturie a acestei nunții tainice stă Cântarea Cântărilor, scriere ușor smintitoare (ca și cartea Apocalipsei) dacă nu este citită în cheia corectă. Sub vălul poveștii de dragoste între Solomon și Sulamita se revelează de fapt promisiunea nunții desăvârșite între Dumnezeu și poporul Său. Așa cum în Miorița nunta dintre cioban și natură este o alegorie a nuntirii lui cu eternitatea prin moarte, la fel și în Cântarea Cântărilor iubirea omenească dintre soț și soție este alegorie a nuntirii dumnezeiești dintre Dumnezeu-soț și Biserica-soție.
nu este întâmplătoare. Sionul, cetatea Ierusalimului, este inima lui Israel, iar centrul ei este Templul, locul unde Dumnezeu se întâlnește cu poporul Lui la momentele aducerii de jertfe. Cuvintele de dragoste (rugăciunile, adică) sunt înmiresmate de tămâiere în cămara de nuntă – Sfânta Sfintelor. Apropierea omului de Dumnezeu este cultică, nunta este ritualică, soții sunt încununați cu cele trei prerogative divine: regalitatea, preoția și profeția.
Profunzimea legăturii dintre Domnul și popor era reflectată și în nunta la vechii evrei, care avea forma cultului la Templu. Mirele evreu purta cunună ca un rege și era înveșmântat în haină făcută dintr-o singură bucată, fără cusături, ca veșmântul sacerdotal al Marelui Preot (hiton, gr.; kitel, ebr.), iar capul său era uns cu unt-de-lemn. Mireasa era adusă de cavalerul de onoare după îmbăierea cu apă curată, la fel cum preoții se apropiau de altar doar după ce se spălau ritualic.
Nunta ținea șapte zile, la fel ca marea sărbătoare evreiască a Azimelor, care era precedată de Paște, punctul culminant atingându-se în a șaptea zi, când mirii părăseau familia și prietenii și se retrăgeau în cămara de nuntă însoțiti de cântările de jale ale acestora, de unde nu mai ieșeau decât a doua zi dimineața. Cămara de nuntă era tămâiată și împodobită cu simboluri și culori regăsite în Templu, nemaivorbind de faptul că era construită ca un cub, după . Consumarea nunții era văzută ca aducerea de jertfă înaintea lui Dumnezeu, ca din unirea celor doi să răsară o nouă viață.
Având această imagine a nunții la evrei nu este greu să vedem Cine este Mirele Bisericii, prin Care a fost învrednicită omenirea la statutul de mireasă, și când s-a desăvârșit nunta izvorâtoare de viață veșnică dintre Dumnezeu și om…
La vremea rânduită, un glas a răsunat la apele Iordanului care chema poporul să se spele de păcate prin botez și pocăință. Acest glas a mărturisit că Mesia-Mirele este Iisus Domnul:
«Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.»
Ioan Botezătorul, căci el este prietenul, cavalerul de onoare al Mirelui, Îi aduce lui Iisus mireasa îmbăiată în apele botezului, curată de păcate, spre a o logodi Lui.
Iar că Iisus este mirele o arată însuși Mântuitorul la , când și-a asumat rolul acestuia de a se îngriji de cele ale nunții, prefăcând apa în vinul cel mai ales, spre bucuria nuntașilor.
Apoi, în Samaria, la fântana lui Iacob, Iisus ni se arată ca vestiții miri din vechime – , , – care și-au pețit miresele în prezența unei fântâni, cerând să li se dea apă să bea. De aceea și femeia samarineancă, și ucenicii au fost surprinși de , tocmai pentru că aveau acest înțeles al pețirii. Prin femeia dublu-adulteră de la fântâna de lângă Sihar (adulteră o dată prin credința eretică a Samariei și alta, prin condiția socială) se împlinea făgăduința Dumnezeului-Mire că va căuta și va răscumpăra mireasa necredincioasă.
Apoi prin , Iisus se identifică fără echivoc cu Mirele care își cheamă poporul la nunta Sa, răsplătind pe cei vrednici și mustrând pe cei fără haină de nuntă.
Dar nunta în sine când a avut loc? Sărbătoarea cea de șapte zile a nunții lui Iisus se întâmplă în Săptămâna Mare, premergătoare Morții și slăvitei lui Învieri. Ea începe cu Intrarea Sa în Ierusalim, când Mântuitorul vine să-și întâmpine mireasa, poporul cel iubit al Lui:
Ieşiţi neamuri, ieşiţi popoare şi vedeţi astăzi pe Împăratul ceresc intrând în Ierusalim pe mânz de rând ca pe un scaun preaînalt. O! Neam iudeu necredincios şi desfrânat, vino de vezi pe Cel văzut de Isaia venind cu trup pentru noi, cum îşi logodeşte ca pe o mireasă curată pe noul Sion şi leapădă adunarea cea osândită. Şi ca la o nuntă nestricată şi neîntinată au alergat lăudând pruncii curați şi fără de răutate. Cu care împreună şi noi, cântând cântarea cea îngerească, să strigăm: Osana, Celui dintru înălţime, Celui ce are mare milă!
Adunare vicleană şi desfrânată, care n-ai fost credincioasă bărbatului tău, pentru ce ţii legământul căruia n-ai fost moştenitoare? Pentru ce te lauzi în Tatăl, lepădându-te de Fiul ? Pe proorocii care au propovăduit pe Fiul nu i-ai primit; cel puţin ruşinează-te de feciorii tăi, care strigă : Osanna, Fiul lui David ! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Cântările Deniilor acestei săptămâni: sau îndrăgita luminândă vorbesc nemijlocit despre nunta Domnului, făcând dese referiri la intrarea cu atentă pregătire a miresei-Biserică în cămara de nuntă.
Cămara s-a deschis şi împreună cu dânsa s-a împodobit şi dumnezeiasca nuntă; Mirele este aproape, chemându-ne pe noi; deci, să ne gătim.
Fiecare dintre aceste denii este dedicată aspectelor duhovnicești ale nunții:
- haina de nuntă – fecioria
Denia de Luni, săvârșită duminică seara, ne înfățișează chipul feciorelnic al , fiul iubitor de curăție trupească și sufletească al lui Iacob, aducându-ne aminte de cum a fugit de desfânarea cu soția adulteră a lui Putifar, iubind mai mult pe Dumnezeu decât păcatul.
Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire şi să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, pururea slăvitul şi curatul, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul şi l-a păzit nerobit; şi a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă slugilor Sale cunună nestricăcioasă. (cântare denie Marea Luni)
- așteptarea luminoasă – trezvia
Denia următoare are ca model înțelepciunea și credincioșia în așteptarea Mirelui:
Pe Mirele, fraţilor, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăţi strălucind şi în credinţă dreaptă; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, ca fecioarele cele înţelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă.
Împodobindu-ne sufletele ca nişte făclii luminoase, să intrăm împreună cu Mirele, care merge la nunta cea nestricăcioasă, mai înainte până ce nu se închide uşa. (cântări denie Marea Marți)
- ungerea cu unt-de-lemn – smerenia
Întâlnim chipul ungerii cu unt-de-lemn al mirelui cântat în Denia de Miercuri, când ni se vorbește și de chipul duhovnicesc al pocăinței, curățirii de păcate și întoarcerii la Mirele său a poporului ales, prin , care a uns cu mir picioarele Domnului și le-a șters cu părul ei:
Pe tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi: Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubeşte-mă pe mine ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă şi Te voi propovădui ca şi vameşii, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni. (cântare denie Marea Miercuri)
- ospățul – slujirea aproapelui
Joia cea Mare ne pune înainte , unde pâinea și vinul nuntașilor sunt Însuși Trupul și Sângele Mirelui Ceresc aduse ca jertfă în Cortul mărturiei, Templul lui Dumnezeu, tainic arătat în foișorul cel de sus:
Cort ceresc s-a arătat foişorul, unde a săvârşit Hristos Paștile, cina cea fără de sânge şi slujba cea cuvântătoare; iar masa tainelor ce s-au săvârşit acolo, jertfelnic înţelegător.
Mire, Cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv. (cântări denie Marea Joi)
- cămara de nuntă – jertfirea de sine
Iar la Denia Vinerii celei Mari, Biserica aduce laude prin cântări înfricoșătoarei smerenii a Domnului-Mire, Care s-a lăsat în mâinile celor fărădelege ca să pătimească pentru păcatele noastre:
Astăzi S-a spânzurat pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape. (de trei ori) Cu cunună de spini S-a încununat împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă S-a îmbrăcat, Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat, Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane S-a pironit mirele Bisericii. Cu suliţa S-a împuns Fiul Fecioarei ! Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită învierea Ta. (cântare denie Marea Vineri)
◊◊◊
În dimineața Vinerii Mari, în care se și serba Paștele evreiesc, Iisus a fost pentru nunta Sa: a primit cununa de mire în chipul celei de spini și a fost înveșmântat peste hitonul sacerdotal (haina fără cusătură trasă la sorți de soldați la picioarele crucii) cu mantie roșie de rege. Cu mare alai și cântări de jale a fost dus spre cămara de nuntă – Crucea și Mormântul – spre a se uni prin jertfă cu Mireasa Lui.
După cum spune și Sf. Ap. Pavel, taina aceasta mare este … în(tre) Hristos și Biserică. (Efeseni 5:32) Despre ce taină este vorba? Despre taina nunții din Grădina Edenului, unde Eva a fost dată ca mireasă lui Adam prin (din) lui, după ce acesta a căzut în somn greu. Iisus-Mirele, adormind în somnul morții pe cruce, a fost străpuns în coastă și, din curgerea apei și a sângelui, prefigurări ale Botezului și Euharistiei, s-a unit în nuntă cu Biserica Lui, poporul cel nou al lui Israel.
Apoi a fost coborât de pe cruce și dus în mormântul-cămară din care avea să iasă, înviind ca un Dumnezeu, Duminică foarte de dimineață.
Cerşit-a Iosif de la Pilat trupul lui Iisus şi L-a pus pe el în mormânt nou al Său; că avea să iasă EI din groapă ca dintr-o cămară. Cel ce ai sfărâmat puterea morţii şi ai deschis oamenilor uşile raiului, slavă Ţie.
În Hristos-Mirele s-a desăvârșit legătura nupțială dintre Dumnezeu și Biserică. Mireasa a fost iertată și reabilitată prin jertfa Mirelui și viața veșnică s-a revărsat peste ea din iubirea Lui. În ziua cea mare a praznicului Învierii Biserica cântă Mirelui său așa:
Să ne apropiem, purtătorilor de lumină de Hristos, Cel ce a ieşit din mormânt ca un mire şi să prăznuim împreună cu cetele cele iubitoare de praznice Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare.
Veniţi de la vedere femei binevestitoare şi ziceţi Sionului : Primeşte de la noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos; veseleşte-te, saltă şi te bucură, Ierusalime, pe Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un mire ieşind.
Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-a răsărit; Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; o Paştile ! Izbăvirea de întristare. Că astăzi din mormânt ca dintr-o cămară [de nuntă] strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut zicând : Propovăduiți Apostolilor.
Deși nunta dintre Iisus și Biserică a început prin Moartea și Învierea Domnului, ea nu este încheiată. și mireasa (noi, creștinii) încă se poticnește în infidelități zi de zi. Însă, potrivit nunții evreiești, mirele este cel care trebuie să asigure locuință miresei, ca după încheierea nunții să meargă și să viețuiască împreună cu ea acolo. În același chip vorbește Domnul Hristos ucenicilor Săi la ospățul pascal din foișor:
Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi […] Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi [încă] veni. […] În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. […] Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu.
Noi, poporul cel nou al lui Dumnezeu, suntem în așteptarea Mirelui-Iisus, Care va veni cu slavă multă la sfârșitul veacurilor să își aducă Biserica-Mireasă în casa pregătită ei:
Și a venit unul din cei șapte îngeri […] zicând: Vino să-ți arăt pe mireasa, femeia Mielului. Și am văzut cer nou și pământ nou. […] Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Și am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va sălășlui cu ei și ei vor fi poporul Lui și însuși Dumnezeu va fi cu ei.
Nu putem încheia acest cuvânt fără a vorbi despre aceea care cu adevărat s-a arătat cer și Biserică lui Dumnezeu, adevăratul Chivot purtător al Cuvântului, Mireasa lui Dumnezeu cea neîntinată, care purtat în pântece rodul vieții, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră – Maica lui Dumnezeu și pururea Fecioară Maria! Ea este chipul desăvârșit al Bisericii-Mireasă și model nemincinos și dătător de nădejde al creștinilor care sunt în așteptarea Mirelui-Hristos.
Cămară cerească şi Mireasă, numai tu una te-ai arătat pururea Fecioară; că ai purtat pe Dumnezeu şi L-ai născut întrupându-Se din tine neschimbat. Pentru aceasta toate neamurile, ca pe o Maică, dumnezeiască Mireasă, cu dreaptă credinţă te slăvim.
Bucura-mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul meu întru Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu veșmântul veseliei m-a acoperit. Ca unui mire mi-a pus mie cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă. Căci ca pământul care răsare ierburi, şi ca o grădină în care sămânţa încolţeşte, aşa Domnul, Dumnezeu va face dreptatea să răsară şi înaintea tuturor neamurilor proslăvirea sa. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi sta locului până ce dreptatea lui va împrăştia raze ca o strălucire de slavă şi mântuirea va arde ca o flacără. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. Şi nu ți se va mai zice ţie : alungată, şi țării tale : pustiită, ci tu te vei chema : întru tine am binevoit şi ţara ta : cea cu bărbat, căci Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ. Şi în ce chip se însoţeşte flăcăul cu fecioara, cel ce te-a zidit se va însoţi cu tine şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa se va veseli de tine Dumnezeul tău !
– Ana I.
info:
- Isus Mirele, de Brant Pitre
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola a doua către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (1:10 – 2:2)
Fraților, mărturia noastră către voi a găsit crezare. Pentru aceasta, ne și rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa și să împlinească, cu putere, toată pornirea voastră spre bunătate și orice lucrare a credinței voastre, ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus și voi întru el, prin harul Dumnezeului nostru și al Domnului Iisus Hristos. În privința venirii Domnului nostru Iisus Hristos și a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă clintiți degrabă cu mintea, nici să vă spăimântați, nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a și sosit.
Din Evanghelia după Luca (12:42-48)
Lucrare nu înseamnă numai a încerca și a te lăsa păgubaș. Faptă se numește atunci când pătrunzi în lucrare, te lupți, biruiești sau ești biruit, câștigi sau pierzi, cazi, te ridici, când răscolești totul, când ridici totul în picioare, când primești lupta până la ultima suflare.
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (4:1-12)
Fraților, vă rugăm și vă îndemnăm în Domnul Iisus, ca, așa cum se cuvine să umblați și să plăceți lui Dumnezeu – în care chip și umblați – așa să sporiți tot mai mult, fiindcă știți ce porunci v-am dat, prin Domnul Iisus. Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră; să vă feriți de desfrânare, ca să știe fiecare dintre voi să-și stăpânească vasul său în sfințenie și cinste, nu în patima poftei, cum fac păgânii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Și nimeni să nu întreacă măsura și să nu nedreptățească pe fratele său, în această privință, căci Domnul este răzbunător pentru toate acestea, după cum v-am și spus mai înainte și v-am dat mărturie. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. De aceea, cel ce disprețuiește (acestea) nu disprețuiește un om, ci pe Dumnezeu, Care vi L-a dat pe Duhul Său cel Sfânt. Despre iubirea frățească nu aveți trebuință să vă scriu, pentru că voi înșivă sunteți învățați de Dumnezeu ca să vă iubiți unul pe altul. Aceasta o și faceți, față de toți frații din întreaga Macedonie. Dar vă îndemnăm, fraților, să prisosiți mai mult! Și să râvniți ca să trăiți în liniște, să faceți fiecare cele ale sale și, precum v-am dat poruncă, să lucrați cu mâinile voastre, ca să umblați cuviincios față de cei din afara (Bisericii) și să nu aveți trebuință de nimeni.
Din Evanghelia după Luca (11:42-46)
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceți, iar pe acelea să nu le lăsați. Vai vouă, fariseilor! Că iubiți scaunele din față în sinagogi și închinăciunile în piețe. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că sunteți ca mormintele care nu se văd și oamenii care umblă peste ele nu le știu. Și, răspunzând, unul dintre învățătorii de Lege I-a zis: Învățătorule, acestea zicând, ne mustri și pe noi! Iar El a zis: Vai și vouă, învățătorilor de Lege! Că împovărați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu voiți să le atingeți.
Starea duhovnicească a omului și Harul pe care îl are din răbdare se văd. Cum de îi rabdă pe toți duhovnicul? Pentru ca are răbdare. Aceasta dovedește că are Har. Are virtute. Virtutea nu are clopoței ca să o cunoști după sunatul clopoțelului. Clopoțelul virtuții, dacă crezi, este îngăduința, îndelunga-răbdare, suferința. Acestea sunt podoabele monahului și ale oricărui creștin.
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (3:8-13)
Fraților, acum noi suntem vii, dacă voi stați neclintiți întru Domnul. Și ce mulțumire pentru voi putem să dăm în schimb lui Dumnezeu, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm pentru voi, înaintea Dumnezeului nostru? Noaptea și ziua ne rugăm cu prisosință, ca să vedem fața voastră și să împlinim lipsurile credinței voastre. Dar însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și Domnul nostru Iisus Hristos să îndrepteze calea noastră către voi! Iar pe voi, Domnul să vă înmulțească și să prisosiți în dragoste unul către altul și către toți, precum prisosim și noi față de voi, spre întărirea inimilor voastre, ca să fiți fără de prihană întru sfințenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toți sfinții Săi. Amin.
Din Evanghelia după Luca (11:34-41)
Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nicio parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei. Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru? Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate.
De multe ori în gândul tău, în cuvântul tău, în auzul tău și în vederea ta pătrunde cu vicleșug vrăjmașul și tu nici nu știi. Când îți vei da seama, vei înțelege că trebuie multă luptă ca să te curățești. Nu înceta a te lupta cu duhurile vicleniei. Cu Harul Domnului Hristos vei învinge și te vei bucura pentru cele ce te-au întristat.
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (2:14-20)
Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care și pe Domnul Iisus L-au omorât ca și pe prorocii lor; și pe noi ne-au prigonit și sunt neplăcuți lui Dumnezeu și tuturor oamenilor sunt potrivnici, fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor ca să se mântuiască; spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Iar noi, fraților, fiind despărțiți de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem fața voastră. Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu, Pavel – o dată și încă altă dată – dar ne-a împiedicat satana. Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteți slava și bucuria noastră.
Din Evanghelia după Luca (11:23-26)
Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.
Să ai întotdeauna în buzunarul tău Sfânta Evanghelie și, ori de câte ori găsești prilejul, citește un mic fragment. Te va lumina Domnul și te va conduce la împlinirea poruncilor Lui. Îți va suplini lipsa de dragoste și te va face să-L urmezi.
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (2:9-14)
Fraților, vă aduceți aminte de osteneala și de truda noastră; lucrând zi și noapte, ca să nu fim povară niciunuia din voi, așa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt și cât de drept și fără de prihană ne-am purtat între voi credincioșii; ca un părinte pe copiii săi, precum știți, așa v-am rugat și v-am mângâiat. Și v-am rugat cu stăruință să umblați cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăția și la slava Sa. De aceea și noi mulțumim lui Dumnezeu neîncetat că, luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-ați primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care și lucrează întru voi, cei ce credeți. Căci voi, fraților, v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei.
Din Evanghelia după Luca (11:14-23)
În vremea aceea, a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăție, dezbinându-se în sine, se pustiește și casă peste casă cade. Și dacă Satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăția lui? Fiindcă ziceți că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea, ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Când cel tare, înarmat fiind, își păzește curtea, avuțiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui și-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine risipește.
Toți promovăm lucrurile mincinoase, deoarece cele frumoase și bune cer luptă. Trebuie să fie împreună-lucrător Dumnezeu, deoarece fără El nimic nu se reușește. Trebuie să se lupte voia cea liberă. Dar mai întâi trebuie să picure sânge din trup, ca mai apoi să iasă pielea omului lăuntric.
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (2:1-8)
Fraților, voi înșivă știți că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică, ci, după ce am suferit și am fost, precum știți, ocărâți în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în fața voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu. Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înșelăciune, ci, după cum am fost socotiți vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredințeze Evanghelia, așa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile, că niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de lingușire, după cum știți, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor. Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alții, deși puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos. Noi, însă, am fost blânzi în mijlocul vostru, așa precum o doică îngrijește pe fiii săi; astfel, iubindu-vă, eram bucuroși să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar și sufletele noastre pentru că ne-ați devenit iubiți.
Din Evanghelia după Luca (11:9-13)
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide. Și care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare îi va da piatră? Sau dacă îi va cere pește, oare îi va da, în loc de pește, șarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați fiilor voștri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care Îl cer de la El!
Hristos este singurul Mântuitor și nădăjduim că ne va mântui. Răbdare numai. Poartă-ți crucea ta zilnică și strigă cât poți de des: „Iisuse al meu, unde ești? Vino, grăbește-Te, scapă-mă, că mă pierd!”
aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel (1:6-10)
Fraților, voi v-ați făcut următori ai noștri și ai Domnului, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt, deși ați avut multe necazuri. Așa încât v-ați făcut pildă tuturor celor ce cred din Macedonia și din Ahaia, căci, de la voi, cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia și în Ahaia, ci credința voastră în Dumnezeu s-a răspândit în tot locul, astfel că nu e nevoie să mai spunem noi ceva, de vreme ce ei înșiși istorisesc despre noi cum am fost primiți la voi și cum v-ați întors la Dumnezeu, de la idoli, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu și adevărat. Și să așteptați pe Fiul Său din ceruri, pe Care L-a înviat din morți, pe Iisus, Cel ce ne izbăvește de mânia cea viitoare.
Din Evanghelia după Luca (11:1-10)
În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă rugați, ziceți: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă în fiecare zi. Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi înșine iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel-viclean. Și a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten, de se va duce la el în miez de noapte și-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, că a venit din cale un prieten la mine și n-am ce să-i pun înainte, iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă pune la osteneală. Acum ușa e încuiată și copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ți dau. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie. Și Eu zic vouă: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide.
Rugăciunea să nu lipsească de pe buzele tale. Nu te necăji pentru că nu afli Har în rugăciunea ta. Va veni din nou. Se retrage ca să-L ceri cu mai multă sete. Iar când vine, să fii mai atent ca înainte ca să nu-L pierzi, deși El din nou va pleca.