Un campion NU este cel care, din pur noroc sau datorită unor conjuncturi favorabile, ajunge să ocupe poziția fruntașă într-un clasament competițional.

Un campion este, în primul și în primul rând, cel care nu se dă bătut după un meci pierdut. Este cel care se ridică de la pământ și continuă lupta. Este cel care, pus fiind chiar în situația de a face o greșeală fatală în timpul slotului alocat competiției, reușește să termine ce a început cu zâmbetul pe buze. Un campion este cel care reușește să facă față oricăror devieri de la traseu ce pot interveni pe parcurs și este persoana care, indiferent de ce s-ar întampla în jurul lui, reușește să rămână concentrat și să ofere o reprezentație demnă de cele mai înalte scene ale clasamentului mondial.

Pentru că un campion nu este cel care se întâmplă să câștige un joc de puncte într-un anumit moment, ci este cel care zi de zi muncește din toate puterile și dă tot ce e mai bun din el pentru a reuși să schimbe ceva în viețile oamenilor cu care se interesectează. Este omul care nu precupețește nici un efort în a-i ridica și pe ceilalți. Este omul care reușește să îi inspire pe cei din jurul său și să le câștige respectul prin ceea ce face ca profesionist și, înainte de toate, ca om.

Un campion este cel care luptă pentru a-și atinge visurile și dorințele, indiferent de cât de mult timp sau de câte bătălii ar fi nevoie pentru a realiza asta. Un campion învață mereu de la oamenii din jurul său și se dezvoltă și se maturizează în urma experiențelor avute. Este omul care are suficient de multă umilință încât să știe că nu le va cunoaște niciodată pe toate, dar care în același timp are suficient de multă încredere încât să țină capul sus și să nu se lase călcat în picioare de nimeni, fiindcă își cunoaște valoarea. Este persoana suficient de puternică astfel încât sa își păstreze sufletul cald și exteriorul într-atât de solid încât să nu îl afecteze răutățile gratuite, invidia, ciuda și meschinăria oamenilor mărunți, care s-ar bucura mai degrabă să îl vadă căzând decât să încerce ei să se ridice și să fie atât de buni ca să îl și depășească.

Este omul caracterizat de altruism, dar niciodată de lingușeală. Este omul care va alege întotdeauna să își vadă de treaba lui și să lase lucrurile frumoase ce reușește să le facă și profesionalismul de care dă dovadă să vorbească pentru el. Este persoana care va da întotdeauna cu piciorul unui comportament fals, ce nu îi va face cinste. Este omul ce își va păstra mereu capul semeț și coloana vertebrală dreaptă. Este omul care va ști să se bucure de orice realizare și care, indiferent de ce se va întâmpla, va fi împăcat că a reușit să dea tot ce a avut mai bun în acel moment și că s-a simțit bine făcând asta. Este cel ce va lupta în primul rând pentru el, fiindcă cea mai cruntă bătălie ce se va da va fi întotdeauna între el și…el.

Un campion va juca în fiecare moment după reguli și nu va căuta calea cea mai ușoară sau modalități de a trișa. Va fi corect indiferent de circumstanțe, chiar dacă nu va fi mereu calea cea mai simplă, și va accepta cu demnitate ceea ce i se întâmplă.

Și tu poți fi un campion! Dar trebuie să îți dorești asta cu adevarat și să te comporți ca atare. Acceptă că nimic nu vine gratuit, rapid și fără muncă. O atitudine de campion înseamnă multe lupte în spate, multe antrenamente pe care nu le va vedea nimeni, înseamnă multe sacrificii și ore întregi de efort, reușite, eșecuri și (acceptarea de) critici. O atitudine de campion înseamnă ca în momentul meciului să reușești să faci lucrurile să fie naturale și totul să pară ușor. Concurează fiindcă asta e dorința ta și vrei să devii mai bun, nu fiindcă ești împins de alții în luptă. Bucură-te de fiecare moment pe care îl petreci în lumina reflectoarelor și lasă bucuria asta să răzbată la suprafață și să o vadă și ceilalți. Și orice ar fi, zâmbește din tot sufletul, deoarece chiar dacă azi nu ai câștigat un titlu, ai reușit să te dezvolți tu, ca om, și ai să poți să fii de zeci de ori mai bun data următoare.

Fiindcă asta înseamnă să fii cu adevărat un campion. Să continui să lupți și să fii suficient de nebun încât să crezi cu adevărat că nimic nu e imposibil!

Ai pierdut? Continuă! Ai câștigat? Continuă!

Foarte pe scurt, până acum an de an aceste regionale de barista au putut fi organizate de către SCAE România având în spate, ca ajutor, un sponsor. Mare! Un sponsor cu ajutorul căruia s-au putut acoperi toate cheltuielie ce le implică aceste regionale. În schimb, sponsorul a fost menționat și promovat intens, fapt ce a stârnit dezbateri aprinse vis-a-vis de SCAE și cafelele de brand, vis-a-vis de faptul că cea mai importantă competiție de barista la nivel de țară, în urma căreia se aleg campionii ce ne reprezintă la mondiale, promovează ca sponsor o cafea de brand, iar comunitatea de cafea de specialitate din România e, cumva, pusă în umbră din cauza aceasta.

Iată că avem șansa de a ieși din umbră, de a arăta cât suntem de implicați, ca și comunitate, și cât de uniți suntem când chiar putem face ceva concret pentru asta – ca promovare și ca susținere. Pentru că, spre deosebire de anii precedenți, anul acesta există riscul ca aceste regionale să nu mai poată fi ținute, din lipsa unui sponsor mare. Cumva, e ironic, pentru că marea problemă până acum era exact asta și mulți erau nemulțumiți. Da, e adevărat că nu avem în comunitatea de specialty jucători atât de mari, care să joace în aceeași ligă cu brandurile. Dar avem membri și suntem în toată țara. Și creștem, și ne dezvoltăm. Avem multe cafenele ce oferă cafea de specialitate de foarte bună calitate și avem consumatori educați, încet-încet, pe partea asta.

Avem prăjitorii de cafea în România ce fac o treabă extraordinar de frumoasă și care pun minunat în lumină cafeaua și reușesc să spargă barierele de care sunt înconjurați, în general, consumatorii, Și avem foarte mulți barista talentați și pasionați, pentru care aceste regionale sunt unele din cele mai provocatoare momente, îi fac să își iasă din carapace și să aibă curaj, să îndrăznească, să se joace și să arate ce mândri sunt de ceea ce fac în fiecare zi. Acești bariști se pregătesc chiar și un an de zile pentru a lua parte la aceste competiții regionale. Își aleg după îndelungi căutări cafeaua, își aleg tema, se pregătesc intens și apoi se confruntă cu emoțiile competiționale. E o mândrie pentru ei să își reprezinte regiunea, să își reprezinte cafeneaua și să se reprezinte pe ei.

Da, nu sunt atât de mulți cum vedem că se întâmplă în afară, pentru că sunt probe foarte complexe și nu toți au curaj sau nici nu visează că ar putea participa. Dar pentru acei câți vin se organizează aceste etape regionale. Pentru că suntem tot mai mulți de la an la an și pentru că fiecare comunitate regională se dezvoltă. Și pentru că celor mai mulți din bariștii din țară le e greu să vină direct la București pentru calificări și etapa națională. E un efort foarte mare pentru ei, și financiar și de timp – mulți nu au cum să își ia 5 zile libere de la muncă, cât ar dura competițiile organizate direct în capitală. Și atunci mulți nu ar mai participa, s-ar gândi „5 zile e prea mult, nu îmi permit, mai car și tot setup-ul după mine și poate nici nu fac mare lucru. Mai bine stau acasă”.

E dezamăgitor, pentru mine cel puțin, dacă o să ajungem în situația asta. Vreau să cred că toate vorbele aruncate până acum, toate scuzele invocate, toate reproșurile, au fost ca să creștem. Vreau să cred că acum, când există posibiliatea de a o face, o să ne unim și o să ajutăm. Dacă fiecare din cei ce lucrează cu specialty, sau prăjesc sau au cafenele contribuie la o bucățică din organizarea acestor regionale, ele se vor mai putea ține. Altfel, nu. Chiar nu vreau să ajungem în situația de a le sista de tot și doar de a anunța că nu mai au loc. Vreau să înțeleagă lumea acel DE CE din spatele unor acțiuni și vreau să cred cu tărie că ne putem mobiliza!

Am încredere în oameni, uneori prea mare, și sunt de foarte multe ori o visătoare. Vreau să nu fiu dezamăgită, în final. Pentru că acum chiar nu mai sunt scuze. Sau motive. Sau loc de reproșuri în final.

A scris și Ernest despre asta, un punct de vedere și mai pragmatic.

M-aș bucura ca acest post să ajungă la cât mai multă lume.

Pentru că uneori nici nu realizăm cât de norocoși suntem, în ciuda tuturor greutăților de care ne lovim zilnic, ce dacă stăm bine să ne gândim sunt atât de superficiale! Suntem norocoși că putem vorbi, că putem comunica, că ne putem exprima nevoile și că ne putem integra în societate fără să fim priviți ca niște paria. Suntem atât de norocoși că părinții noștri ne-au crescut și ne-au educat cum au știut ei mai bine, și chiar dacă uneori le-a fost greu sau nu au procedat de fiecare dată „corect”, au făcut-o fără a avea o nevoie stringentă de ajutor specializat și fără să se teamă zi de zi că nu vom crește și nu ne vom dezvolta într-un ritm și într-o manieră considerate a fi normale.

Numai un părinte ce are un copil diagnosticat cu autism știe ce e în sufletul lui și cât de greu îi e zi de zi…numai cei ce cunosc persoane suferinde de autism pot realiza cât de dificil e pentru ele și câte eforturi fac pentru lucruri absolut banale pentru noi, cum ar fi să spună un simplu „Bună!”.

Ca să vă faceți o idee:

Autismul afectează grav abilitățile copiilor de a comunica, a se juca și relaționa și îi determină să aibă comportamente neacceptate sociale/bizare. Fără o intervenție precoce și susținută, persoanele afectate de autism riscă să depindă toată viața de sprijin și ulterior să fie instituționalizate.

Copiii afectați de autism au o nevoie reală de socializare. Inițiază foarte rar jocul și apropierea de alți copii sau adulți în parc, la locul de joacă sau în vizite de familie. Au nevoie să le fie constant dezvoltate abilitățile cognitive, de comunicare și mai ales de joc – obligatorii și extrem de utile în momentul când vor ajunge la grădiniță, mai apoi, la școală – jocul înglobează interesele comune ale copiilor, interese care stau la baza intercţiunii sociale. Jocul este activitatea şi locul de munca al copilului. Copiii şi tinerii cu autism sunt primiți cu greu în școli publice sau private, deși autoritățile susțin, prin mai multe legi, că nu tolerează discriminarea (hai să fim serioși, prea multe au fost cazurile în care s-a dovedit exact contrariul).

Anul acesta la Swimathon voi înota pentru a-i ajuta pe acești copii și tineri.

Cei de la Asociația Învingem Autismul își propun să deschidă în această vară un nou centru dedicat intervenției pentruaproximativ 30 de copii şi adolescenţi/ tineri cu autism în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. DGASMB pune la dispoziţie un spaţiu generos în cadrul Complexului de Servicii Sociale Ominis din strada Turnu Măgurele, sector 4. Dar pentru ca acest centru să poată susține nevoile speciale ale acestor copii și tineri are nevoie de fonduri.

Și aici intervenim noi: strângem fonduri pentru ei, prin înot.

Fac parte dintr-o echipă extraordinară alături de care vrem să facem tot posibilul pentru a strânge o sumă cât mai mare de bani pentru a susține acest centru. Vom înota la Swimathon București, evenimentul de înot dedicat strângerii de fonduri pentru o serie de cauze umanitare.

Mecanismul e foarte simplu – noi înotăm timp de 50 de minute, iar voi ne susțineți.

Cum?

– fie printr-o sumă fixă de bani, pe toată evoluția noastră indiferent de numărul de lungimi de bazin pe care le înotăm

– fie prin minimum 1 leu/lungimea de bazin înotată (de exemplu, dacă noi înotăm 40 de lungimi de bazin și voi ne susțineți cu 1 leu/lungime, suma finală pe care o veți oferi va fi 40*1 leu = 40 de lei)

Unde?

– fie pe platforma dedicată proiectului, accesând link-ul acesta și mergând apoi la „Donează și tu”

– fie în mod direct, la fața locului, sâmbătă 12 iulie, la complexul Lia Manoliu

Cine suntem?

Ei bine, suntem 5 fete senzaționale care înotăm pentru niște copii fabuloși, pentru a le fi mai bine și pentru a face o diferență.

Echipa Cap Aurora e formată din Irina Marinescu, Anca Nuță, Aura Badea, Elena Gheorghe și subsemnata. Ne-am propus să înotăm 40 de lungimi de bazin în cele 50 de minute și să strângem 4500 de lei. Și VOI ne puteți ajuta și susține. Avem nevoie de voi, de energia și de sprijinul vostru moral, psihic și…concret. Avem nevoie să fiți acolo alături de noi în ziua competiției și avem nevoie de voi să ne susțineți cu bani cauza. Nu cerem imposibilul și nu e vorba de sume mari, dar fiecare gest contează. Chiar și 10 lei pot face diferența!

Și, temă de gândire: voi ce faceți pe zi cu 10-20 de lei? Dar cu 40-50? Dar 100? 200? 300 de lei?

Pentru că acești bani poti fi folosiți în sprijinul copiilor de la centru astfel:

• 5–10 lei – un tub de baloane de săpun cu care un copil poate fi motivat să înveţe să spună “mama”, “bună”, “apă”, “vreau”, cuvinte atât de banale pentru un copil cu o dezvoltare tipică
• 20 lei – un copil cu autism se poate bucura de un set de acuarele, un puzzle sau lego. Aceste materiale îl pot ajuta să înveţe culorile sau să numere
• 40 lei – o oră de terapie pentru un copil cu autism:o oră în care poate fi ajutat să înveţe să recunoască membrii familiei, numere, litere, culori, cuvinte noi,animale
• 50 lei -un copil poate beneficia de o oră de logopedie în care să înveţe să pronunţe cuvinte noi sau semne noi pentru a-şi putea comunica nevoile de bază: “mi-e foame”, “mi-e sete”, “mă doare”, “vreau în parc”, “vreau la mama”
• 300 lei – înseamnă o zi întreagă de terapie pentru un copil cu autism: o zi de muncă asiduă din partea unui terapeut pentru a face un copil cu autism să fie cât mai puţin izolat, cât mai comunicativ, cât mai atent şi prezent la mediul din jurul lui (familie, colegi de gradinita/scoala, copiii de la locul de joaca)

Împreună Învingem Autismul!

Iar tu nu vezi asta, ci o iei foarte personal și te apuci să faci pe pagina de Facebook pe care o administrezi exact ceea ce ai face (de obicei) pe profilul tău personal. Hai să îți spun cum stă treaba cu ban-ul pe pagina de Facebook.

Ia să vedem ce scrie în Help-ul Facebook-ului legat de asta:

„When you ban someone from your Page, they’ll still like it and be able to share content from your Page to other places on Facebook, but they’ll no longer be able to post to your Page or comment on your Page’s posts. We recommend banning people who continually post spam on your Page.”

“We recommend banning people who continually post spam on your Page” – oare de ce ar fi recomandat lucrul ăsta? Pentru că cei de la Facebook, la fel ca și alți page manageri, știu un lucru de bun simț și anume: dacă o faci din alte motive limitezi dreptul fanilor tăi de a interacționa cu tine (asta la un nivel general, nu vreau să intru în amănunte). Și îți pierzi din credibilitate, iar tu, ca un page manager bun ce ești, vrei să fii cât mai profi.

Nu o zic cu răutate, dar maturizează-te! Chiar dacă e o pagină ce reprezintă business-ul tău, în momentul în care te ocupi de ea trebuie să faci diferența MAJORĂ că pagina de Facebook NU e profilul tău personal, unde tai și spânzuri cum te duce pe tine capul. Și în nici un caz atributul de Page Manager nu îți dă dreptul de a te transforma într-un mic dictator. Deal with it, odată ce ai ales să creezi o pagină nu ai cum să filtrezi toate comentariile și să banezi userii de așa natură încât pagina ta să fie cel mai minunat loc din lume, unde laudele curg și fanii te ridică pe un piedestal și îți închină osanale. Oamenii vorbesc, oamenii comunică, oamenii au păreri și impresii, iar acestea pot fi bune sau mai puțin bune. Oamenii distribuie conținut și fac recomandări. Bune sau rele, asta depinde.

Trebuie să înveți că nu e ok să ștergi niște comentarii doar pentru că tu, în viața reală, ai anumite divergențe cu autorii acelor comentarii. La fel cum nu e ok să dai ban mișelește unor useri. Spun mișelește pentru că nu vrei ca ei să mai poată fi capabili să comenteze sau să dea like conținutului postat de tine, ci doar să îl distribuie, dar în același timp nu te înduri să îi și ștergi de pe pagină, fiindcă reprezintă un like în plus, iar tu, ca să pară că ai un business înfloritor, ții cu dinții de numărul total de like-uri afișate pe pagina ta.

Ori e albă, ori e neagră. Dragoste cu de-a sila, nici măcar de ochii lumii, nu se poate în cazul ăsta. Dacă tot faci un lucru, fă-l până la capăt, nu cu jumătăți de măsură.

Cu toate astea am încredere că, în timp, o să se poată face o separare între profesional și personal. Fiindcă, așa cum spuneam și la început, e posibil ca oamenilor să nu le mai placă de tine, dar să le placă ce faci.

Poate că nu de fiecare dată am făcut alegerile considerate a fi „corecte”, dar, at the end of the day, important e că atunci când mă uit în oglindă nu îmi e rușine cu ce văd. Asta pentru că mereu am încercat să îmi fac treaba al naibii de bine și să trec de critica cea mai aspră și exigentă – a mea. Cu toate astea oamenii au fost și vor fi întotdeauna critici și cârcotași și de cele mai multe ori se vor mulțumi să plece urechea la jumătăți sau sferturi de adevăr, în orice caz doar la o variantă a poveștii. Am învățat să nu mă mai las afectată și să îmi văd de ale mele, pentru că cine trebuie să înțeleagă și să fie alături de mine o va face indiferent de aparențe.

Acestea fiind zise, pot să afirm că sunt recunoscătoare pentru ABSOLUT tot ce s-a întâmplat până acum. Și, peste orice altceva, sunt FERICITĂ. Și asta se vede.

Iar legat de viitor…BRING IT ON, pentru că orice, oricât de provocator ar fi, nu are cum să nu fie în așa fel încât să nu mă ridic la înălțimea așteptărilor. Am ajuns în acel punct în care simt că doar cerul mai e limita….

Iar pentru cei ce nu știu sau nu au aflat încă, m-am întors în Starbucks, ca marketing specialist pe România și Bulgaria.  După un drum de-al lungul căruia am aprofundat dragostea mea pentru cafea, un drum care m-a făcut să văd mai multe, să experimentez mai multe și să mă maturizez, un drum ce a mai adăugat o bucățică din puzzle la ce vreau să fac, în final, am revenit la o altă dragoste a mea…pe principiul că things are happening for a reason și mă simt din nou „acasă”, fiindcă „acasă e acolo unde îți e inima”…iar inima mea e plină de căldură acum

Mă întreb dacă ți-a spus cineva vreodată, cu adevărat, “hei, trezește-te!”, pentru că, vezi tu, eu știu că în lumea aia a ta pe care ți-ai construit-o ca un mijloc utopic de evadare toate sunt superbe, minunate, lipsite de griji și toți sunt foarte relaxați, mereu veseli și optimiști. Dar realiteatea e cu totul alta. Realitatea e că ești înconjurat de OAMENI, oameni reali, adevărați, oameni cu propriile personalități și vise, oameni care cred la început cu tărie în tine și în promisiunile tale până în momentul în care îi dezamăgești (o dată, de două ori, de trei ori, de câte ori trebuie ca să te vadă așa cum ești), oameni care speră că odată și odată o să ai curajul să și acționezi, nu doar să îți dai cu părerea, oameni care încep să nu mai suporte jumătățile de adevăr (și acelea pe un sfert denaturate) pe care le spui despre ei, oameni care nu mai vor ca tu să îți asumi munca lor atâta timp cât te-ai culcat pe o ureche, ai visat și aberat cât de frumoasă este viața, dar la primul semn că ai fi pierdut controlul te-ai panicat prostește, i-ai îndepărtat de lângă tine și le-ai dat un șut în fund, oameni pentru care chiar contează dacă ești alături de ei zi de zi.

Să știi, de fapt, că oamenii chiar sunt frumoși, și optimiști, și veseli. Oamenii chiar luptă pentru ceea ce vor să realizeze, dar nu înseamnă că dacă nu o fac cu “sudoare și vărsare de sânge” sau fără prea mult tam-tam, surle și trâmbi țe, atunci nu o fac îndeajuns de bine sau cu destulă convingere. Și să mai știi că fiecare are propriul stil de a schimba lumea. Și da, se poate să fii vesel, dar în același timp dârz. Și da, numai tu ai de pierdut, fiindcă la un moment singur ai să îți tai craca de sub picioare, pentru că orice balon se umflă și tot umflă, dar la un moment dat se sparge. Tu ești, de fapt, ca un balon: strălucitor și plin la exterior, dar negru, sumbru, pesimist și golit de conținut în interior. Cât mai vrei să te amăgești singur? Și pentru numele celui de sus, maturizează-te odată! Și zâmbește, cu adevărat!

Până nu e prea târziu…

Dar te-ai gândit vreodată drumul lung pe care ea îl parcurge, de la sămânță la fruct, apoi la boaba verde care e recoltată, procesată, ambalată, transportată și în final prăjită, ambalată și comercializată? E un drum lung și anevoios, de-a lungul căruia cafeaua are nevoie de multă atenție, grijă și protecție. Iar pentru ca ceea ce ai tu, în ceașcă, să fie de cea mai bună calitate și să reușească să te poarte peste mări și țări, în călătoria fascinantă a cafelei, e nevoie de oameni care să testeze și să evalueze cafeaua. Totul pentru tine, ca să te poți bucura de o cafea bună.

Tehnica utilizată în acest scop se numește cupping și e o tehnică profesionistă, bazată pe percepțiile senzoriale, prin care se verifică, se caută și se evaluează caracteristicile cafelei: corpolență, aromă, gust, aciditate, dulceață și aftertaste. Instrumentele utilizate în acest scop sunt cești, linguri pentru cupping, cântare, termometre, ceainice, fișe de evaluare și, să nu uităm ce e mai evident, cafea proaspăt măcinată și apă fierbinte filtrată.

Pe o masă (de preferință rotundă, ca să permită participanților să se plimbe nestingheriți în jurul ei) se așază ceștile de cupping, câte o mostră din cafeaua boabe folosită, un pahar gol în care se așază lingurile pentru cupping și un pahar cu apă fierbinte, necesar pentru clătirea ulterioară a lingurilor. Procedeul e unul deloc complicat: în ceștile pentru cupping se pune cafeaua proaspăt măcinată peste care se toarnă apă fierbinte. La suprafața ceștii se formează, astfel, o crustă care ulterior, cu ajutorul lingurilor pentru cupping, va fi spartă și îndepărtată după 2-4 minute, în funcție de gradul de măcinare al cafelei folosit. Apoi, fiecare participant la cupping miroase cafeaua din ceașcă după care, cu ajutorul lingurii pentru cupping ia și gustă cafeaua, prin sorbire.

Simțurile joacă rolul principal acum – văzul, mirosul și gustul. Aspectul vizual al cafelei poate spune multe despre originea ei și despre gradul ei de prăjire încă dinainte de a o gusta. Mirosul e unul din cele mai puternice simțuri umane și primul care ne dă indicii, chimic, despre ceea ce ne înconjoară. Mirosind mai întâi cafeaua nu facem decât să descoperim aromele ei. Aroma poate fi ceva pozitiv (de exemplu cereale proaspăt coapte, ciocolată, vată de zahăr, zahăr caramelizat, coacăze, condimente) sau ceva negativ (un miros fad, șters, acru, strigent, stătut, ars etc). În plus de asta, receptorii olfactivi pot identifica în jur de 10.000 de arome diferite, așa încât aici mirosul are o mare importanță. Nu în cele din urmă, gustând cafeaua prin sorbire ajutăm lichidul să se răspândească pe întreaga suprafață a limbii și gurii – papile gustative, bolta palatină, spatele limbii. În acest fel, corelând toate simțurile și senzațiile, degustătorii de cafea evaluează toată experiența cu ajutorul unei fișe, acordându-i cafelei un anumit punctaj diferențiat pe ceea ce se urmărește. Astfel, la final poate rezulta de exemplu că sortimentul de cafea degustat a fost unul echilibrat (balanced) sau, din contră, cafeaua a fost extrem de acidă, cu corpolență medie spre ușoară și un bitter neplăcut pregnant în aftertaste, ori cafeaua a avut arome de cireșe coapte, zmeură și flori, un bitter plăcut, subtil, si un gust dulce-fructat.

E bine de știut că pentru a face cupping, la modul profesionist, e nevoie de respectarea anumitor standarde. Nu orice cești sunt bune – e nevoie să aibă între 207 ml și 266 ml, trebuie să fie dintr-un material ceramic ori dintr-o sticlă rezistentă la temperaturi înalte, să fie toate de aceeași formă și dimensiune și să aibă o circumferință de 76-89 mm. Apa folosită trebuie să îndeplinească și ea anumite standarde din punct de vedere al compoziției chimice. Prăjirea folosită trebuie să fie una de 8-12 minute și poate fi folosită pentru cupping doar cafea ce are între 8 și 24 de ore de la prăjire. Mai sunt o mulțime de alte standarde referitoare la gradul de prăjire al cafelei, câtă cafea are voie să nu treacă de lamele râșniței în momentul măcinării, există chiar și o anumită formă și dimensiune pentru lingurile de cupping și mesele utilizate, inclusiv o detaliere procentuală a elementelor chimice din care acestea sunt compuse.

Dar aceste standarde, atât de stricte, sunt utilizate doar în domeniul profesionist, de către degustătorii autorizați, în cadrul degustărilor oficiale. La urma urmei, cupping poate să facă oricine, cu orice cafea, indiferent de gradul de prăjire, dacă respectă câteva reguli de bază: o proporție de 8.25 grame de cafea la fiecare 150 de ml de apă folosiți. Nu trebuie să se folosească apă fiartă, la 100 de grade, ci între 92 și 94 de grade Celsius. Gradul de măcinare folosit poate fi între filtru și presă franceză. Și la orice cupping trebuie scrisă originea cafelei și tipul acesteia pe o hârtie întoarsă cu fața în jos și pusă în dreptul fiecărei cești și mostre de cafea, pentru a se ști la final ce s-a degustat, însă fără a fi influențați în avans.

Spuneam că un cupping se poate face și de către neprofesioniști. Primul meu cupping a fost complet nestandard, făcut cu linguri de supă și cu pahare mari de carton. Dar Doamne, cât de frumos a fost! Nu s-a comparat nimic până atunci cu a vedea cum se formează crusta de cafea, a-i observa aspectul ca de noroi, iar apoi a o sparge și a simți aroma intensă ce răzbate de sub ea. Un contrast minunat între aspectul destul de neplăcut pentru cine nu e obișnuit cu așa ceva și aroma izbitoare și ispititoare rezultată din infuzia de cafea proaspăt măcinată și apa fierbinte. Cupping-ul acesta a fost făcut pentru a observa diferența mare dintre diversele grade de prăjire a cafelei.

Al doilea cupping l-am făcut la școală, în timpul cursului de level 1. A fost chiar în prima zi de curs și a fost extrem de frumos, delicios și interesant. A fost făcut cu 6 cafele, de diferite proveniențe și diferiți timpi trecuți în urma prăjirii. A fost interesant de descoperit diversele nuanțe pe care le poate avea o cafea, modul în care aciditatea este mai mult sau mai puțin pronunțată, corpolența cafelei în funcție de prăjire și zona de proveniență…degustătorii oficiali folosesc un pahar gol în timp ce degustă cafeaua, pentru a o putea scuipa acolo și a nu o înghiți, fiindcă prea multă cafea dăunează. Am avut și eu opțiunea asta, dar am refuzat-om pe motiv că nu are cum să îmi strice, doar îmi place cafeaua de numa-numa. Rezultatul a fost că la finalul cupping-ului eram ușor euforică, mai mult ca de obicei, și mă simțeam și slăbită. Așa că mi-a fost învățătură de minte pe viitor, în orice situație: ascultă de cei mai experimentați decât tine, fiindcă nu degeaba au trecut prin ce au trecut, au făcut ce au făcut și ajung să îți spună cu un motiv ceea ce îți zic.

Chiar dacă pare totul extrem de oficial și serios (pentru că la urma urmei este un procedeu foarte important și complex) trebuie ținut cont în cadrul fiecărei sesiuni și de un îndemn bine plasat, cu cap: nu uita să te distrezi. Cum lucrurile mărunte fac diferența, e foarte interesant de observat și care sunt acestea și ce diferență fac. Când am participat la sesiunile de cupping nu m-am putut abține să nu chicotesc de fiecare dată când auzeam sorbiturile cafelei din lingură și nu mă puteam opri să nu mă gândesc la ce îmi zicea mama când erm mică: „nu sorbi supa aia, doar ești domnișoară!”. Ei bine, aici a fost fix de-a-ndoaselea – chiar era obligatorie sorbirea, cât mai zgomotoasă cu putință, tocmai pentru a facilita dispersia uniformă a cafelei în gură. Cu cât zgomotul e mai mare, cu atât mai bine. Fără jenă! Citeam nu demult despre alt soi de amuzament ce a fost practicat în cadrul unei sesiuni oficiale, de data asta, chiar într-o prăjitorie, unde au fost în vizită 3 experți în degustări. Cei de la prăjitorie au amestecat printre ceștile de pe masă una ce conținea cafea decofeinizată și au încercat să influențeze evaluarea celor trei prin aprecieri de genul: „oau, miroase a înghețată parțial topită!” sau „senzațional, e ca și cum aș mânca cremă de biscuiți Oreo!”. Desigur, nu au putut fi păcăliți, ei scriind în fișele lor descrieri precum „cenușă, ars, acru”, însă am dat acest exemplu ca să arăt că orice degustare, orice sesiune de cupping, este distractivă și înglobează voie bună, pe lângă multă dedicare, pasiune și cunoștințe.

Îmi place foarte mult tehnica aceasta și abia aștept să mai am ocazia să degust cafea în acest mod. Am certitudinea că de fiecare dată o să descopăr alte și alte caracteristici și proprietăți ale cafelelor. Plus că e un mod extrem de eficient de a-ți dezvolta simțurile și a deveni conștient de importanța lor.

Recomand oricui să ia parte cel puțin o dată la un cupping. E o experiență inedită, interactivă și educațională ce reușește să schimbe percepția consumatorilor despre cafea.

*acest articol a fost publicat si in sectiunea “Young Coffee Writers” de pe blogul Bucharest School of Coffee

Cineva foarte drag m-a întrebat zilele astea ce înseamnă cafeaua pentru mine. Întâmplările din ultimele zile m-au făcut să găsesc răspunsul…chiar dacă pentru unii cafeaua e doar motorul angrenant ce te trezește dimineața sau te menține pe linia de plutire pe tot parcursul zilei, pentru mine cafeaua înseamnă pasiune, nebunie, oameni, vise și entuziasm. Și o oarecae doză de obsesie combinată cu un miraj aparte.

De fapt, cred că toți acești “nebuni” din domeniul ăsta suntem pe aceeași minte ar trebui să fiți acolo și să vedeți cu câtă pasiune si patos se poate vorbi despre extracția shot-urilor de espresso, câte “certuri” se pot isca pe marginea părților tehnice ale aparaturii (de ce un grup cu diametru de 58 de mm e mai bun decât unul de 53 etc), ar trebui să vedeți cu ochii voștri entuziasmul și nerăbdarea pe care le avem când primim o cafea nouă, foarte bună, și cât de euforici putem să fim în momentul în care ne reușește o nebunie de brew…

Și chiar dacă, practic, am intrat abia de patru luni în domeniul ăsta (la modul de a fi cu adevărat ceea ce se cheamă barista) simt că aici îmi e cu adevărat locul. Și nimic nu e mai frumos decât să povestesc cu pasiune despre ceea ce fac și să îi fac pe alții să privească și să aprecieze cafeaua cu alți ochi. Da, mai am multe de învățat, sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le aflu sau să le aprofundez, însă până atunci am să continui să fac lucrurile așa cum le-am făcut și până acum, în stilul meu caracteristic.

Fiindcă am încredere că fac bine ceea ce fac, și o fac cu pasiune.

Dar toate s-au diminuat, s-au șters, parcă, cu buretele.

Câteodată ajungem să ne plângem din cauza unor mărunțișuri pe care noi le amplificăm și cărora le oferim mult prea mult credit și din cauza asta nu observăm celelalte lucruri ce compensează cu mult tot negativismul.

A-ți vedea unul din părinți (venit de departe de pe drumuri, chiar și pentru 10 minute), a primi bunătăți pregătite cu multă dragoste de celălalt părinte (da, numai una e mama) și de a-i spune cât ești de fericit,

a petrece timp în cafenea povestind cuiva despre cafea, a vedea cum acesta se destinde și e purtat undeva, departe, de licoarea neagră, simplă, dar atât de complexă și delicată în același timp, la fel ca metoda la care a fost preparată ( un V60), a vedea sclipirea din ochii lui în momentul îl care îl învălui cu o voce catifelată și îi insufli pasiune pentru un lucru atât de banal, aparent,

a-ți revedea un prieten extrem de drag și a-i spune că totul va fi bine,

și a fi, chiar în acest moment, din nou pe drum, dar de data asta cu trenul, către Sinaia! Către un eveniment despre care am auzit doar lucruri frumoase, unde vom face lucruri frumoase și ce știm noi mai bine – cafea cu zâmbet și căldură, cafea cu multă dragoste pentru ca în final oamenii să spună nu că au avut parte de o ceașcă de cafea, ci de o experiență.

Da…ziua de azi a fost una extrem de frumoasă, și e doar una din miile de zile frumoase ce au fost și vor fi.

Iar în loc de încheiere o melodie ce m-a obsedat azi și am pus-o pe repeat (chiar și acum e pe repeat în căști):

“No law is gonna change us
We have to change us
Whatever God you believe in
We come from the same one
Strip away the fear
Underneath it’s all the same love
About time that we raised up…”