Preotul profesor universitar doctor Gheorghe I. Drăgulin, fost deținut politic în Colonia de muncă forțată de la Borzești, își amintește:
Eram cu părintele Constantin Sburlan de la Pogoanele şi nu mai ştiu cu care şi zăream departe, peste apă (apa Trotușului- nota noastră), biserica lui Ştefan cel Mare, cu stejarul din Borzeşti. Şi prin faptul că vedeam zilnic peisajul acesta căpătam o speranţă, ne gândeam la Dumnezeu, la Maica Domnului, vedeam biserica, auzeam clopotul, era ceva optimist în realităţile religioase.
Câmpia dintre Onești și Borzești ne-a primit pe cei veniți de la Midia-Năvodari ca acea priveliște a osemintelor din profeția lui Isaia. Prin munca forțată a atâtor mii de deținuți, piesele risipite de aici au putut fi montate într-o rafinărie. Aceasta era de proveniență sovietică și ni se spunea că ea reprezintă „culmea” progresului știintific din vremea noastră.
Duminica însă ne desfătam privirea cu silueta Bisericii lui Ștefan cel Mare de la Borzești. Sfântul locaș se pitula în marginea acestei depresiuni și parcă se rușina el însuși de omul robit și schingiuit, chiar la sfârșitul mileniului al II-lea, de fratele lui …
Totuși în anumite zile de primăvară ne odihneam cu mintea, închipuindu-ne că suntem copiii cu care celebrul domnitor se jucase odinioară la stejarul acestor amintiri. Am fi socotit, de asemenea, un mare privilegiu să putem sta liniștiți, fără paznici, în vreo strană a acestei biserici istorice.
]]>