După o repriză oarecum egală, controlată însă de FCSB, campioana a clacat. Subordonată la toate capitolele, n-a izbutit să mai țină de minge. În plus, eliminarea lui Arlauskis din minutul 41 i-a agățat de picior o piatră de moară. Înainte de a fi depășită fizic, CFR a cedat, impresia mea, din punct de vedere moral. A pierdut partida pentru că și-a pierdut încrederea. Așa a și luat 3 goluri în 90 de minute o defensivă care în cele 2.430 de până atunci luase numai 12!
Altădată stăpâni pe ei, „feroviarii” s-au întrecut vineri seara în erori individuale greu de scuzat. La golul 1 a greșit Chipciu, iar la al doilea Camora, fotbaliști experimentați. Jocul oaspeților n-a mers deloc, dovadă și raportul șuturilor pe poartă, 9-0 pentru bucureșteni, unul în măsură să explice victoria acestora la scor de forfait.
Repet că garnitura condusă (din tribună) de Edi Iordănescu poate invoca lejer circumstanțele atenuante amintite. Haideți să ne imaginăm ce replică ar fi reușit FCSB dacă i-ar fi lipsit, să zicem, Fl. Tănase, Fl. Coman și Oct. Popescu, măcar ei! Pe lângă niște justificări logice, CFR a avut și ghinion. În ideea că a prins cea mai proastă zi din actualul sezon exact în momentul în care adversarul a prins-o pe cea mai bună!
Se mai întâmplă. Ceea ce nu înseamnă însă că lupta pentru titlu s-a sfârșit. Nici nu s-a simplificat deoarece se vor înjumătăți punctele în play-off, vor urma alte două confruntări directe etc. Mai e drum lung până departe.
Câștigând clar, la pas, FCSB a confirmat creșterea din ultima vreme. Matură, ea a fost echipa mai iute, mai mobilă, mai decisă, mai inventivă. Dar și, mai degrabă surprinzător comparativ cu evoluțiile anterioare, mai insistentă. În sensul în care nici la 2-0 n-a ridicat piciorul de pe accelerație. Nu s-a mulțumit cu puțin, a vrut mai mult.
Modul în care, activi, roș-albaștrii n-au stat o clipă locului i-a îndemnat pe unii să insinueze, căci n-au îndrăznit s-o spună direct, că băieții lui Toni Petrea ar fi înghițit ceva, că s-ar fi dopat! În spatele acestei tărășenii aflându-se, poveste mai veche, preparatorul fizic Thomas Neubert, neamțul cu diplomă recunoscută de masor.
În lipsa oricărei probe, firește că această variantă fantezistă cade. Nu rezistă. Ca să susții ceva, ești dator să și demonstrezi, or nu-i cazul. Personal, ca să accept teoria conspirației, una trasă de păr, ar trebui să înțeleg de ce „metoda” lui Neubert n-a funcționat și în februarie curent, când pe FCSB au bătut-o în Liga 1 atât Clinceni, cât și Hermannstadt. Sau când în aceeași lună, pe 10, Dinamo a eliminat-o din „optimile” Cupei, partidă la finalul căreia ANAD a efectuat un control antidoping ce i-a găsit în regulă, curați, pe Fl. Tănase, Fl. Coman și D. Nedelcu.
Sigur că-i atractiv, tentant și spectaculos, să bănuiești și să speculezi. Dar dacă n-ai nicio bază pentru asta, nicio probă, riști să devii ridicol. Ba chiar ești.
]]>De remarcat că mulți dintre ei se află în formă și au un moral excelent. Cunoașteți amănuntele, deci n-am să insist. Logic ar fi ca Nicolae Stanciu, Mihăilă, Man, Ianis Hagi și Keșeru, măcar aceștia, să vină cu fruntea sus. Optimiști, să le transmită celorlalți starea lor de spirit.
O singură nuanță închide aspectul unui tablou luminos. Selecționerul a contractat coronavirus în momentul în care era mare nevoie de el pe marginea terenului. Ca atare, infectarea îl obligă să rămână izolat zilele următoare. Inclusiv luni, pe 22 martie, când va împlini 40 de ani!
Cum Mirel Rădoi e un tip robust, puternic, să sperăm că se va pune repede pe picioare și se va întoarce la treabă. Că va sta pe bancă la meciul cu Germania din 28. Până atunci, la mulți ani, sănătate și succes!
Întrucât trăim într-o țară de selecționeri, dacă nu chiar într-o lume, unii au strâmbat din nas în fața opțiunilor lui Rădoi. Că de ce Mitriță și Budescu, dar și Deac și Bălgrădean, au sărit din schemă?! De ce numai un fundaș dreapta de meserie (Mogoș) și doi atacanți (Keșeru și Pușcaș), dar 11 mijlocași?! Și așa mai departe, astăzi nu se mai bucură nimeni de unanimitate.
I s-a mai imputat ceva lui Mirel. Că nu i-a lăsat lui Adi Mutu pe niciunul dintre cei 4 eligibili U21, Mihăilă, Man, Fl. Coman, Hagi jr, i-a convocat el!, neglijând faptul că naționala de tineret va fi angajată din 24 martie, la Budapesta, în grupele pentru Euro 2021. Pasămite, egoist, a slăbit intenționat „tineretul” din dorința, evident utopică, de a prinde doi iepuri dintr-odată. Deoarece, au ironizat respectivii, „Nu va bate el niciodată Germania cu Fl. Coman și cu Ianis!”. Oare va fi chiar imposibil?
La întrebarea dacă a greșit Rădoi când i-a oprit la lotul A pe cei 4?, aș răspunde nu. Totuși, aceștia au promovat la prima reprezentativă și n-ar avea sens, părerea mea, să se întoarcă la U21. Deși firește că ar ajuta echipa pregătită de Mutu. Regulamentar, s-ar putea. S-ar încadra la vârstă. Numai că, păstrând proporțiile, i-ați mai vedea pe Mbappe și pe Haaland evoluând iarăși pentru selecționata de tineret a Franței, respectiv a Norvegiei?! Așa-i că nu?
Altceva ar trebui să ne preocupe. De ce englezii Wan Bissaka (Man Utd), Mason Mount, Tammy Abraham (ambii Chelsea) și Phil Foden (Man City), componenți ai echipei întrecute de români cu 4-2 la CE 2019 din Italia, au devenit titulari la cluburi celebre și sunt cotați la 50-60 de milioane de euro, în vreme ce învingătorii lor de la Cesena luptă să evite retrogradarea din Serie A sau să câștige titlul în Liga 1?!
Asta e însă, cu voia dumneavoastră, începutul unei alte discuții. Nici scurtă, nici simplă, nici plăcută.
]]>De ce s-ar începe cu Cupa României, competiție organizată de FRF, nu cu Liga 1, n-a mai întrebat nimeni. S-a reținut doar eliminarea principalului motiv de ceartă dintre cele două foruri. Căci fiecare susținea că nu el trebuie să suporte costurile instruirii cavalerilor fluierului, operațiune estimată la 500.000 de euro.
Parțial, fostul nostru coleg, de a cărui bună-credință nu mă îndoiesc, a spus adevărul. Burleanu s-a văzut cu Iorgulescu ca să dezbată din nou problema. Mai departe însă, întrucât n-a asistat la întrunire, Vochin a auzit greșit ce-au discutat cei doi ori a înțeles greșit.
Corect, din dorința de a urni căruța, Iorgulescu și-a declarat disponibilitatea ca LPF să suporte jumătate din instruirea arbitrilor. Dar a condiționat-o, logic, de poziția cluburilor din L1. Fiind obligatoriu ca ele să-și dea acordul, întrucât LPF ar trebui să obțină suma cu pricina din drepturile TV ale celor 16.
În consecință, LPF le-a cerut celor 16 opinia în scris. Unele au răspuns prompt, altele cu întârziere, iar 3 n-au răspuns deloc, FCSB, CFR și Sepsi (informație neoficială) părând neinteresate de chestiune. Dacă U Craiova, Viitorul și Poli Iași au fost de acord să plătească integral sau împreună cu FRF costurile, 10 cluburi au refuzat că cedeze un procent cât de mic din drepturile TV. Iar majoritatea face legea, nu-i așa?
Convins de necesitatea introducerii VAR, furios și pentru că eternul gafeur Andrei Chivulete a inventat un penalty contra echipei sale în meciul pierdut luni acasă cu Sepsi, Valeriu Iftime nu s-a sfiit să numească „șmecherie” pretenția ca LPF, deci cluburile, să achite specializarea arbitrilor. Patronul lui FC Botoșani a continuat să argumenteze că „Echipele din Liga 1 nu pot, legal, să dea bani pentru VAR!”.
Iftime n-a intrat în amănunte, însă e lesne de presupus la ce s-a gândit. Că atâta vreme cât Comisia Centrală a Arbitrilor îi este subordonată, statutar și financiar, Federația ar avea obligația să subvenționeze pregătirea arbitrilor. Fie și deoarece, unul dintre detalii, FRF primește de la UEFA o sumă anuală destinată arbitrajului. A precizat-o însuși Burleanu, 100.000 de euro. Puțini bani, dar care ajung la FRF, nu la LPF.
Apreciind, asemenea lui Iftime, că „Președintele Iorgulescu a desființat ce-a spus Burleanu!”, clar că nu suntem bine. Pe moment, situația s-a blocat iarăși. Avertizate că vor trebui să cheltuiască suplimentar cu baremurile celor doi arbitri din camera VAR, cam 20.000 în plus de căciulă, cluburile nu vor să umble la buzunare. Drept urmare, știrea lui Vochin e una falsă. Deocamdată și din păcate.
]]>Totuşi, cerul de deasupra lui nu-i chiar senin. După un debut fulminant, care l-a îndemnat pe Gigi Becali să delireze că „Popescu are (talent) cât Mbappe şi Neymar la un loc”!, aşa-zisul nou star al fotbalului nostru a dispărut ca avionul în ceaţă! Dovadă că în ultimele 6 partide din cele 21 jucate în roş-albastru, în total 1.429 de minute, mai degrabă a făcut act de prezenţă.
Strălucitor în întâlnirea cu Poli Iaşi din 30 ianuarie, când l-a servit pe Fl. Tănase pentru deschiderea scorului şi a reuşit primul său gol în L1, n-a mai sărit în ochi. A intrat la „şi alţii”. Şters, anonim, fără realizări. Asta după ce până și comentatori recunoscuţi pentru zgârcenia lor în materie de epitete, Dinu şi Panduru, nu s-au sfiit să-l laude. Să se declare captivaţi de prestaţiile lui OP.
Popescu a continuat pasa neagră şi sâmbătă. Trimis la FCSB 2 pentru derby-ul orgoliilor cu CSA Steaua din Liga 3, el nu s-a omorât cu firea. Din care motiv a şi fost înlocuit în minutul 70.
Din păcate, la Tavi nu pare să fie vorba doar despre o lipsă trecătoare de formă, ci şi despre altceva. În parte, explicabil, de scuzat, la un adolescent de 18 ani, al cărui statut, biografie chiar, s-a schimbat peste noapte. Tot mai mulţi sunt aceia care arată cu degetul spre el, reproşându-i că-i nepoliticos, înfumurat, sfidător. Dacă respectivii nu exagerează, atunci Popescu şi-ar înjura coechipierii şi adversarii, ba s-ar răţoi uneori şi la arbitri! Pe scurt, şi-ar fi luat-o în cap, a scăpat caii.
Ar fi trist, foarte trist, ca Oct. Popescu să ajungă un caz. O problemă. Pe 1 februarie scriam aici, într-adevăr, sub titlul comercial „Copilul-minune”, că „E de datoria celor de la FCSB… să se ocupe ca Tavi să rămână cu picioarele pe pământ. Să înţeleagă că nu tot ce zboară se mănâncă”. Sunt semne că într-o lună şi jumătate nu s-a întâmplat aşa. OP n-a progresat, chiar a pierdut teren.
În măsura în care, observaţie corectă făcută de unii fani, ne-am grăbit când l-am elogiat, să nu ne grăbim şi să-l punem la zid. Personal, nu m-am entuziasmat atunci, arhiva e martoră, nu mă reped nici acum. Cred că s-ar cuveni, gândindu-ne la vârsta lui, să-i acordăm circumstanţe atenuante. Să judecăm că n-a mai oferit un randament superior şi din pricină că a fost încercat când pe flancul stâng, când pe cel drept. Să nu-l nedreptăţim reţinându-i în cont, greşit, numai golul din meciul cu Poli, uitând că a mai scos 3 penalty-uri şi a mai dat 3 assisturi.
Dacă, Doamne fereşte!, acest foarte înzestrat Octavian Popescu vă rătăci drumul, va fi întâi şi întâi vina lui. Dar şi a noastră, care ar trebui să ne considerăm complici. Să sperăm însă, ba chiar să fim convinşi, că OP se va trezi la vreme. Că va fi ajutat să se trezească. Altminteri, odată cu el, vom pierde şi noi. Întreg fotbalul românesc.
]]>Asta deși Gazeta, presa în general, tot atrăsese atenția că duelul de sâmbătă n-are caracter decisiv. Că abia dubla manșă de după încheierea sezonului regulat va stabili care dintre cele două se va califica în L2. Amănuntul era știut și comentat, fiind de anticipat că Steaua și FCSB 2 vor prinde locurile 1 și 2 în Seria 4 a Ligii 3 spre a disputa barajul de promovare. Atât că orgoliile au fost și sunt prea mari. Rivalitatea de nestins, ba și scăpată de sub control, ca vreuna dintre tabere să țină cont de detalii.
În ciuda valorii adversarului, teoretic superior, CSA a arătat mai bine. Mai energică. Mai legată. Mai omogenă. Ceea ce era logic să se întâmple, garnitura pregătită de Daniel Oprița fiind obișnuită să evolueze în aceeași formulă. Spre deosebire de cea pe care a trebuit s-o alinieze Bogdan Vintilă la ordin.
Din încleștarea lor, pe alocuri crispată, a ieșit un fotbal peste nivelul Diviziei C. Din păcate, urâțit de încăierarea din prelungiri. Pe care, dându-le „roșu” lui Oprița și lui Soiledis, după ce-l eliminase pe Nedelcu (86), „centralul” Vlad Baban nu l-a pierdut din mână.
FCSB 2 a deschis scorul grație unei execuții de maestru, Buziuc, voleu impecabil (73), iar CSA a egalat prin Huiban înaintea fluierului final (90+3). În opinia mea, un egal corect, echitabil, cu toate că echipa Armatei a ratat mai mult. De amintit că ea a beneficiat și de omul în plus după eliminarea căpitanului Nedelcu.
Ieșeanul Baban n-a avut de condus o partidă ușoară. Dimpotrivă. În măsura în care a gestionat cu sânge rece „meleul” de la sfârșit, el a greșit însă flagrant, indiscutabil, într-o fază altfel simplă. Când, în minutul 13, i-a anulat lui Bărbulescu (CSA) un gol perfect valabil. Apreciind că acesta l-a faultat pe Sorin Șerban, VB a văzut exact pe dos. Invers! Reluările video au dovedit, fără putință de tăgadă, că Șerban a șutat în piciorul lui Bărbulescu, de unde concluzia că golul trebuia validat. Nu era de fluierat 11 metri pentru fault, ci de indicat centrul terenului. Deoarece, loc comun, nu există avantaj mai mare decât acordarea unui gol.
De spus și că, pe bună dreptate, FCSB 2 a revendicat și ea un penalty. Într-adevăr, în minutul 63, Ad. Ilie a blocat mingea cu mâna în careu.
De acord că, în vârstă de numai 31 de ani, Baban mai are timp să învețe. Să se călească, să evite erori precum cele comise sâmbătă. Tinerețea explică și iartă multe. Pe de altă parte însă, să știi tu, mă refer la CCA, ce patimi și ce ambiții pune în mișcare meciul CSA Steaua-FCSB 2, dar să delegi un arbitru lipsit de experiență, un novice, e greu de înțeles. Chiar imposibil.
Era logic, am scris și am repetat aici, ca varianta rasismului să fie respinsă. Am explicat și de ce. Întrucât cuvintele „Ăla negru”, auzite atât de la Colțescu, cât și de la Șovre, nu reprezintă o jignire în limba română. Ca atare, UEFA nici n-a reținut-o.
Cred însă că a avut și un motiv în plus. S-a temut că, dacă-l va inculpa pe Colțescu pentru rasism, eventual și pe Șovre, aceștia ar putea obține câștig de cauză în justiție. Moment în care „guvernul” de la Nyon risca să-i despăgubească pe cei doi cu zeci ori chiar sute de mii de euro. Și-atunci, de ce să te legi la cap când nu te doare?
Totuși, UEFA a apelat la sancțiuni, nu foarte aspre, spre a nu lăsa fără consecințe abaterea că, reclamând rasismul unde nu era, cele două echipe și-au permis să părăsească terenul fără încuviințarea arbitrului! Conform regulamentului, ele trebuiau pedepsite. Așa, suspendându-l și pe Webo, UEFA a căutat să pară imparțială. Să împace și capra, și varza.
Socotindu-se nedreptățit de decizie, Colțescu a făcut cunoscut, prin intermediul avocatului spaniol Josep Vendellos, că o va contesta. Întâi la Comisia de Apel a UEFA și, în situația unui răspuns nesatisfăcător, chiar la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. E dreptul său, nimeni nu-l poate împiedica. Atât că timpul îl presează și-ar trebui să obțină repede suspendarea executării sancțiunii.
De notat că aceasta îl lezează pe Colțescu mai ales sub aspect moral. Întrucât CCA l-a scos recent de pe lista FIFA, ca și pe Marius Avram, pentru a-și promova președintele Vassaras favoriții, pe gafeurii Andrei Chivulete și Marian Barbu, arbitrul craiovean nu mai are cum să fie delegat direct la competiții tutelate de UEFA. I-ar mai rămâne doar să fie inclus de Ovidiu Hațegan în brigada sa de UCL, ca rezervă. Puțin probabil însă tocmai din pricina tevaturii de la Paris.
În principiu, demersul lui Colțescu merită înțeles și susținut. Numai și amintind că, deși Șovre a folosit aceeași expresie „Ăla negru”, pe el UEFA doar l-a tras de mânecă, l-a atenționat, nu l-a suspendat! Concret, dacă nu s-a considerat rasism ieșirea lui Colțescu de pe Parc des Princes, concluzie la care UEFA a ajuns după o îndelungă analiză, atunci acesta chiar n-avea de ce să fie pedepsit. Parafrazând, dacă rasism n-a fost, nimic n-a fost. Și-atunci, de ce și de unde suspendarea lui SC?!
]]>Acum, fără să fie vedeta lui Rangers, lăsat uneori rezervă, Ianis a avut o contribuție deosebită la categorica izbândă obținută de The Gers, deveniți campioni cu 6 etape înainte de încheierea sezonului. La numai 22 de ani, împliniți pe 22 octombrie, Hagi jr. a influențat decisiv 18 goluri în actuala stagiune, ceea ce nu-i de ici, de colo!
Titularizat de 19 ori în Scottish Premiership, a marcat 6 goluri și a oferit 9 assisturi. A înscris „cu mult sânge rece” (Glasgow Live) și în ultima rundă, la 3-0 cu St. Mirren, meci în care a primit nota 8, una dintre cele mai mari, în ziarele Sunday Mail și The Scotsman. Dacă adăugăm și realizările din Europa League, alt gol, alte două assisturi, putem afirma că IH s-a numărat printre oamenii de bază ai lui Gerrard. Care a contat pe el.
Gata însă cu laudele, că se supără unii! Acestea par interzise de cei care, adevărat, tot mai puțini, nu contenesc să-l conteste zgomotos pe Hagi jr. Fiind fiul cui e, ca și când asta ar fi o vină, pasămite, tatăl său ar obliga presa, ori măcar ar influența-o, să-i ridice în slăvi odrasla! Să-l prezinte pe Ianis ca pe un fotbalist de top. Ceea ce n-ar fi, în ciuda celor 14 selecții în națională, și nici nu va ajunge vreodată, garantează cârcotașii, împinși de ignoranță, de răutate ori de ambele.
Ca atare, au continuat atacurile sub centură la adresa lui Ianis. Inclusiv pe GSP.RO, unde am citit, printre altele, „Normal că Rangers a luat campionatul dacă (sâc!) cocostârcul netalentat de Hagi nu a jucat” sau „Felicitări lui Ianis pentru ce, pentru stat pe banca de rezerve?!”.
Refuz să lungesc pelteaua. Să le zic contestatarilor, asemenea celui ce și-a semnat comentariul „realcf”, că „au creierul de găină”. Nu, e dreptul fiecăruia la opinie chiar și când aceasta-i strâmbă. Evident greșită.
În loc de răspuns, voi folosi în final un pasaj dintr-un articol descoperit în The Times: „Inteligent, imprevizibil, Hagi poate fisura cele mai ermetice apărări. E un jucător tehnic și creativ, care își asumă riscul paselor la milimetru. Un fotbalist important când Rangers are în față o defensivă aglomerată”. Clar că Gică Hagi „i-a cumpărat” și pe cei de la Times, nu?!
În măsura în care interesează pe cineva, cotidianul britanic amintit apare sub acest nume încă din 1788 și tipărește astăzi mai multe exemplare decât toate ziarele românești împreună. Iată de ce cred că jurnaliștii săi, inclusiv cei specializați pe sport, se pricep și sunt, majoritatea lor, competenți. Peste unii internauți dâmbovițeni. Oare mă înșel?
]]>Din păcate, cum se arbitrează în Liga 1 e, să nu râdeți!, adevărată cofetărie, uneori operă de artă, comparativ cu ce se petrece în Liga 2. Unde cavalerii fluierului, mulți promovați pe sprânceană, n-au nici limită, nici rușine. Fiind nepregătiți ori slabi de înger, unii dintre ei iau decizii nu doar eronate, ci de-a dreptul jenante. Ridicole, chiar scandaloase.
Între gafeuri se înscrie și Mircea Ardelean, arădeanul care i-a anulat Farului, concret, lui Liviu Mihai, un gol perfect valabil în minutul 40, la 0-0, al întâlnirii de la Slatina ce se va termina 1-1. „După 32 de ani de fotbal, simt un gust amar pentru că n-am crezut că poate exista asemenea bătaie de joc!”, s-a indignat Ianis Zicu. Tehnicianul constănțean și-a ieșit din fire descoperind că același arbitru i-a nedreptățit flagrant echipa și în confruntarea cu Ripensia de la Timișoara.
Totuși, Ardelean a părut copil de mingi pe lângă Mihai Amorăriței, „centralul” din Câmpina care a inventat, a scos din burtă, penalty-ul din care Comuna Recea a învins-o cu 1-0 pe U Cluj. El a dictat fault la un duel dintre Fica (Recea) și Taub (U), fază ușoară, dar intervenție aberantă a arbitrului. Contrazisă de reluările video, ea a stârnit perplexitate. Pur și simplu, a revoltat.
Marius Coman a transformat lovitura-cadou, „Șepcile roșii” au rămas în afara zonei de play-off, iar antrenorul Costel Enache riscă demiterea. Asta ca să nu mai minimalizeze unii consecințele gafelor comise de arbitri. Greșelile acestora influențează promovări și retrogradări, fixează ordinea în clasament. Altfel spus, pot schimba și chiar schimbă vieți.
Ca o curiozitate, Cetățean de Onoare al comunei maramureșene Recea, fostul arbitru internațional Cristian Balaj a declarat că „Recea nu trebuia să piardă”, recunoscând însă, fair, că „Nici urmă de penalty!”. Cum U Cluj a reclamat, just, și arbitrajul din meciul de Cupă cu Viitorul Tg. Jiu, când Andrei Antonie (5 în GSP) a interpretat ca fault în atac agresiunea asupra lui Atska, ea se poate considera vânată de „fluierași”. Apropo, e de mirare, inexplicabil, că observatorul partidei de Cupă, președintele AJF Bistrița-Năsăud, Dan Jiga, a văzut că Antonie a arbitrat bine și i-a dat notă mare! O mână o spală însă pe cealaltă în Liga 1 și, ca atare, în loc să fie suspendat, AA a primit imediat delegare la Voluntari-Dinamo!
Revenind, deoarece Ardelean și Amorăriței sunt tineri, de 33 și, respectiv, 31 de ani, ei ar trebui considerați ziua de mâine a arbitrajului nostru. Noul val. Produse de vârf ale strategiei cu care Kyros Vassaras se laudă că-i de bătaie lungă. Politică falimentară, cu purtători de ecusoane ce nu prezintă încredere și promit puțin spre deloc.
Cum aceștia greșesc nepermis de des, în afara oricăror îndoieli, paharul s-a umplut. E momentul, dacă nu cumva a trecut, ca arbitrilor să li se ceară să se oprească. Și-au făcut destul de cap, gata!
]]>„Nici cu câinele meu nu vorbesc așa!”, a spus Benga, neprecizând însă, [...]]]>
„Nici cu câinele meu nu vorbesc așa!”, a spus Benga, neprecizând însă, cum vor specula unii, că IK i-ar fi zis „Marș de-aici!”. Ulterior, arădeanul a lăsat-o mai moale. A declarat că n-are ce-i reproșa în mod special „centralului” din Carei și că a dorit doar „îmbunătățirea relației arbitru-jucător”. Ciudat mod de a atinge un scop nobil, nu?
Întrucât fanii au legat incidentul respectiv de cel din partida Craiova-FCSB, 0-1 pe 15 septembrie 2019, când Kovacs s-a rățoit la Fl. Coman cu „Dispari!” și a recunoscut public că a greșit, arbitrul FIFA a fost acuzat din nou că-i tratează de sus pe jucători. Că nu știe să comunice cu aceștia civilizat, decent.
Cel în cauză a negat însă ferm că l-a sfidat pe Benga. Dimpotrivă, într-un interviu de pe site-ul FRF (căci arbitrii sunt subordonați federației), a insistat că n-a avut niciun dialog cu acesta. Nici amical, nici ostil. De niciun fel. A admis că a comis-o când l-a luat la goană pe Fl. Coman, dar atât. Nu și-a asumat altă eroare. De pildă, a dezmințit orice conflict cu ex-rapidistul Vasile Maftei.
În condițiile în care Benga n-a adus nicio dovadă în sprijinul afirmației că IK l-ar fi jignit, greu de hotărât cine a spus adevărul și cine nu. Totuși, conform DigiSport, care s-a ocupat atent de caz, „Kovacs este cel care pare să aibă dreptate”.
Emoționat și emoționant, Benga a invocat și cei 3 copii de-acasă. Să-i trăiască, să fie sănătoși și să crească mari! Frumos că s-a gândit la ei. Atât că trebuia să se gândească și când s-a repezit la arbitru să protesteze și a riscat eliminarea.
Recent, asemănător s-au petrecut lucrurile în Copou. La finalul confruntării Poli-Voluntari, 0-2 pe 1 martie, Andrei Cristea, proaspăt uns antrenor al Iașiului, l-ar fi insultat grav pe „centralul” Radu Petrescu. „Mai bine mureai la operație!”, i-ar fi strigat, amănunte în editorialul de ieri, urmând să fie judecat la Comisia de Disciplină. Din păcate, nici în această speță nu există probe zdrobitoare. Mai degrabă e cuvântul lui Petrescu contra cuvântului lui Cristea.
Tocmai de aceea, vin cu o propunere concretă, la care s-a referit, fără să dezvolte însă subiectul, Cristian Balaj la Telekom Sport, unde colaborează ca expert în materie de arbitraj. Anume, spre a spulbera dubiile și interpretările, ori măcar pentru a le reduce, ar fi necesar ca sistemul audio prin intermediul căruia arbitrii comunică între ei, întreaga brigadă, să și înregistreze. Să prindă ce discută aceștia și, totodată, să capteze ce se aude în jur.
De notat că FIFA și UEFA continuă să procedeze așa acolo unde încă nu s-a introdus VAR. Practic, fiecare dintre cei 6 (4) cavaleri ai fluierului delegați la un meci ar primi câte un reportofon de dimensiuni mici. Nici cât un pachet de țigări, acesta ar costa maximum 200 de lei.
Costurile ar fi neglijabile, dar beneficiile importante. În sensul în care multe situații n-ar mai rămâne în coadă de pește ca azi, cu o geometrie variabilă, ci s-ar clarifica. Atunci am afla cine spune adevărul și cine exagerează ori chiar minte. E nevoie doar să miște cineva lucrurile.
]]>Cum RP a menționat aceste ofense în raportul său, Cristea urmează să apară miercuri în fața Comisiei de Disciplină a FRF. Riscă să fie suspendat. Chiar dacă și-a cerut scuze public și neagă că a rostit injuriile cu pricina. E o obișnuință însă, care nu trezește simpatie, ca onor CD să meargă pe mâna arbitrilor. Să le apere onoarea.
Cunoscându-l pe Cristea ca un tip educat, de bun-simț, sunt tentat să-l cred. Pe de altă parte, până și cei foarte echilibrați își mai pierd cumpătul la nervi. Ca atare, nu-i exclus ca AC să fi răbufnit după eșecul cu Voluntari. Partidă în care Gazeta a apreciat, sub semnătura lui Marius Mărgărit, că Petrescu a fost „confuz” și i-a pus nota 5.
Deci e posibil ca Andrei să fi greșit. Dar înaintea lui, ba și mai grav, au greșit cei care l-au trimis pe RP la întâlnirea din 1 martie, uitând că acesta, la ultima sa prezență în Copou, pe 30 iunie 2020, făcuse varză confruntarea Poli – Hermannstadt, terminată cu 3-2 pentru sibieni. Tocmai pentru că paza bună trece primejdia rea, CCA era obligată să fie vigilentă și să nu-l delege pe Petrescu la Iași. Căci era de presupus, de anticipat, că gazdele, sensibilizate, își vor aduce aminte că arbitrul bucureștean le-a nedreptățit flagrant în meciul cu Sibiul. În limbajul lor, le-a furat.
Asta în ideea că Poli l-a acuzat pe Petrescu, inclusiv printr-o scrisoare deschisă către el și printr-un memoriu către FRF, că a ajutat-o din plin, fără scrupule, pe Hermannstadt să câștige! „Toate deciziile au fost contra noastră!”, s-a plâns Rednic, atunci antrenorul lui Poli. La rându-i, președintele Paraschiv s-a declarat șocat: „Nu pot să cred că în anul 2020 mai sunt asemenea arbitraje!”.
Nu numai oficialii echipei moldave au luat foc după gafele lui Petrescu, ci și presa. Inventariindu-i „centralului” erorile fără număr, între care două penalty-uri neacordate ieșenilor (la Grădinaru și la Luckassen), dar unul oferit cadou sibienilor, căci fusese precedat de un fault comis în atac de Caiado la Șerban, colegul Dan Udrea a avut suficiente motive să titreze „Prestația lui Petrescu la Iași-Hermannstadt a adus aminte de Cooperativa din arbitraj”. Din păcate, nu exagera. Reflecta adevărul.
În aceeași partidă, lovit dur de Viera, însă tot el avertizat de RP!, Andrei Cristea s-a văzut nevoit să părăsească terenul în minutul 30 și să stea în spital 10 zile. Iată de ce putea să rămână, logic, cu un cui împotriva lui Radu Petrescu și i s-ar cuveni, opinie mai largă, circumstanțe atenuante în măsura în care se va dovedi că l-a jignit pe arbitru.
Sigur, huliganismul trebuie pedepsit. Dar nici să nu considerăm că punctul de vedere al cavalerilor fluierului, prinși adesea în ofsaid, e literă de lege.
]]>Intransigent, autorul celebrului îndemn „Analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru!” a confirmat public demiterea lui Cristea. A repetat joi dimineață, la ProX, că acesta va continua doar ca jucător. Că de echipă se va ocupa interimar Marian Rada, mandatat să pregătească meciul de luni, 8 martie, de la Pitești.
Ulterior însă, Chirica s-a mai îmblânzit. Aducându-și brusc aminte că Andrei, care va împlini 37 de ani pe 15 mai, reprezintă unul dintre simbolurile fotbalului moldav, 10 prezențe în națională, golgeterul ediției 2009-2010 de campionat etc, primarul nu l-a iertat. Dar i-a cerut în scris Comisiei de Disciplină să fie înțelegătoare cu el. Să-i arate clemență.
Nimic șocant până aici. S-au văzut cazuri, și nu puține, în care oamenii își schimbă opiniile, ba și partidele, de la o oră la alta. La Iași însă, pare să se fi depășit limitele obișnuite. Zic asta deoarece, în timp ce edilul perora la TV că Andrei Cristea nu mai răspunde de Poli, Leonid Antohi și Adrian Ambrosie, adică președintele și vicepreședintele Consiliului Director, îi asigurau pe fotbaliști, aflați în antrenament, că antrenorul lor e Andrei Cristea! Care, de altfel, și conducea ședința de pregătire, băgându-i în ceață pe jucători. Greu de spus ce-or fi înțeles Frăsinescu, Bușu și ceilalți! Probabil nimic.
Doar că la nivelul cel mai înalt al clubului nu știe stânga ce face dreapta și invers. Ca într-o comedie, într-un vodevil, de parcă în Copou ar supraviețui, monument unic, teiul lui Caragiale, nu al lui Eminescu!
Odată cu Cristea, Chirica l-a trecut pe linie moartă și pe președintele executiv Ciprian Paraschiv, adus în februarie 2020 ca Salvatore della Patria de la FRF. Unde s-a distins, nu-i nicio noutate, drept un vajnic admirator al lui Burleanu. Lui Paraschiv, alt model de verticalitate, care a votat joia trecută într-un fel în Comitetul Executiv al Federației în chestiunea introducerii VAR și exact pe dos ieri în Adunarea Generală a Ligii Profesioniste!, primarul i-a retras dreptul de semnătură.
Când se aude că, simțindu-se nedreptățit, CP își va lua un lung concediu fără plată, surse autorizate sugerează că zilele lui la Poli sunt numărate. Cum i-a îndepărtat pe Prunea și pe Pancu, Chirica pare gata să-l sacrifice și pe Paraschiv, deși acesta s-a implicat și l-a susținut în campania electorală. Singurul care rămâne pe metereze, om de încredere și de manevre, e Ambrosie. Nu vă spune nimic numele lui? Ar trebui, întrucât el era tehnicianul reprezentativei feminine U17 care a pierdut strâns, în 2015, la Cluj, partida oficială cu Suedia. A cedat greu, cu 0-13.
Așadar, e debandadă la Poli. Poate că, bine intenționat, primarul vrea să pună ordine, dar nu știe cum și nici cu cine. Posibil ca acolo să se potrivească, precum o mănușă, proverbul despre peștele ce de la cap se-mpute. Oricum, iubitorii fotbalului ieșean, suporterii, merită infinit mai mult. Măcar respect.
]]>În principal, dezacordul pleacă de la finanțarea pregătirii arbitrilor pentru VAR, instruire care ar costa circa 550.000 de euro și ar dura minimum 6 luni. Fiecare dintre forurile menționate propune să suporte celălalt cheltuielile implicate de specializarea respectivă. Adevărat dialog al surzilor, nu altceva!
Când refuză s-o facă, Liga Profesionistă argumentează că, prin statut, Comisia Centrală a Arbitrilor ține de FRF. E subordonată acesteia. Că ea, LPF, primește de la FRF, prin intermediul CCA, un serviciu pe care-l plătește peste cât ar merita. Apreciază că supraevaluat în condițiile în care, calculând și baremul observatorului de arbitri (delegat și el de FRF), un club din Liga 1 plătește 18.642 lei de meci. Cum actualul campionat prevede disputarea a 317 meciuri, LPF va trebui să vireze către CCA 5,9 milioane lei. Echivalentul a 1,2 milioane euro.
Într-o discuție care a degenerat în polemică, Liga repetă că ea le dă arbitrilor, în vreme ce Federația le ia! Cu o mână ori chiar cu amândouă. În sensul în care toți arbitrii în activitate, de la purtătorii de ecuson FIFA la cei din diviziile inferioare, ba și din fotbalul de sală, feminin și chiar de plajă, sunt obligați să achite o taxă anuală către FRF. Toți, fără excepție.
Veți afla imediat că aceasta nu-i de speriat. Trebuie însă să știți că ea s-a mărit în 2020, aproape s-a triplat! Încă o probă că, în ciuda milioanelor de euro sosiți la FRF prin programele FIFA și UEFA, ca și a declarațiilor președintelui Burleanu, prin vistieria federală bate vântul. S-a cheltuit nebunește cu competițiile de juniori și fete în 2020 că tot nu s-a mai organizat niciuna din pricina pandemiei!
Dacă ar curge miere la Casa Fotbalului, de-acolo n-ar fi plecat recent mesajul de mai jos, adresat tuturor cavalerilor fluierului: „Vă rugăm să virați în contul FRF (RO…) suma de 70 de lei (2×35 lei) pentru ecusoanele brodate 2021 primite la testarea fizică. După ce achitați, vă rog să trimiteți pe email cca@frf.ro dovada plății. Deadline 08.03.2021”. Nu-i chiar în regulă ce se întâmplă dacă Federația a ajuns să stea în 70 de lei, ce ziceți?
Trebuie să știți că arbitrii plătesc cotizația în funcție de calificarea lor. Cei de pe lista FIFA mai mult, între 5.000 de lei (Hațegan și Kovacs din Elite) și 2.500 asistenții, 10 la număr. Apoi „centralii” din lotul A (25) câte 1.000, asistenții lor (40) câte 750 etc. Sumele scad odată cu eșalonul, descresc, la futsal și la fotbalul feminin sunt mai mici.
Atât că din aceste taxe, la care trebuie adăugate și cele percepute la examenele de promovare, Federația strânge anual, ca furnica, peste 50.000 de euro. Nu insist, dar rezultă de aici că nu vorbesc aiurea vocile care reclamă că LPF dă și FRF ia. Evident că ia, în afara oricărui dubiu, însă nu pentru VAR. Pentru generoasele diurne ale președintelui sunt bani, pentru pregătirea arbitrilor, iată că nu!
]]>Din păcate însă, comunicatul federal, altminteri redactat într-un limbaj decent, cuprinde multe afirmații neadevărate. Ba și, îmi cer scuze, inepte. Refuz că cred că FRF ne ia de fraieri, dar senzația e că încearcă.
De pildă, la reproșul că n-a urmat exemplul federației croate, care a introdus VAR (încă din ianuarie 2020) accesând fonduri FIFA din Programul Forward, FRF a oferit o explicație năucitoare. Pasămite, n-a tratat VAR ca o prioritate și, ca atare, a tot amânat pregătirea arbitrilor deoarece, atenție!, proiectul în discuție ar avea „potențial comercial”.
Ce-ar trebui dedus dintr-o asemenea formulare? În această perspectivă, că VAR ar putea aduce profit (cum, pe ce cale?!), FRF ar vrea să nu scape castana și să administreze sistemul. Numai c-ar dori s-o facă utilizând tehnologia furnizată de LPF, for care ar trebui, conform concepției federale, să plătească și specializarea arbitrilor! Ignorând că onor CCA, în frunte cu Kyros Vassaras (Nu VARssaras!), care a costat în 7 ani circa un milion de euro (salariu, bilete de avion, indemnizație de membru CEx etc), se află în subordinea Federației, și nu a Ligii Profesioniste. Forțând nota, FRF plănuiește să decidă, dar pe banii altuia!
Totuși, comunicatul admite că FRF a luat și ea câte 500.000 de euro în ultimii 4 ani din Programul Forward, destinat dezvoltării fotbalului. Spre deosebire de croați, n-a dirijat însă niciun euro, din două milioane, către VAR. Nu, i-a folosit, scrie comunicatul, pentru competițiile de juniori și de fete. Zău așa, ce competiții a finanțat FRF în 2020, ce cheltuieli a avut ea cu juniorii și cu fetele când campionatele acestora au fost suspendate?! Când nu s-a jucat nimic din cauza pandemiei?! Nu era mai logic ca măcar cei 500.000 accesați în 2020 să fie alocați pentru VAR și să se încheie povestea? Evident că da.
Când se vaită, l-ați auzit pe Burleanu într-o recentă conferință de presă, că nu dispun de resurse pentru pregătirea arbitrilor, șefii Casei Fotbalului uită că au aruncat pe geam minimum un milion de euro cu Centrele de Excelență de la Timișoara, Tg. Mureș, Deva și Buzău. Le-au inaugurat în 2015-2016 ca să le desființeze în 2018! Zadarnic le-a atras atenția presa că FRF nu poate fi proprietar (coproprietar) de echipe, că nu-i regulamentar. Ei au ținut-o pe-a lor până s-au lămurit, după ce-i trambalaseră pe puști și pe părinții acestora, că merg pe un drum greșit.
Despre fotbalul feminin ce să mai vorbim? După ce Burleanu a devenit președinte, naționala noastră de fete ocupa în 2015 locul 41 în ierarhia FIFA. A consumat sume importante și într-atât a progresat sezon de sezon încât a reușit „să urce” în iunie 2020 pe locul 44! Iar U17 are în palmares un inegalabil 0-13 cu Suedia.
Ar mai fi destule de comentat pe marginea răspunsului dat la șmecherie de FRF. Praf în ochii lumii. În concluzie, dacă e trist că se întârzie sine die introducerea VAR, la fel de trist, dacă nu și mai, e că Federația lasă impresia că nu-i interesată de arbitrajul video. Sincer, m-aș bucura să mă înșel.
]]>Cum la [...]]]>
Cum la Chindia-Craiova o comisese Istvan Kovacs, pentru ca până și lui Ovidiu Hațegan, liderul la zi al arbitrilor români, să i se reproșeze neacordarea unui penalty, henț la Chindriș, în partida FC Botoșani-FCSB, rezultă că inclusiv fluierașii noștri de top mai greșesc. Logic, trebuie c-au obosit și ei. S-au uzat să arbitreze din 3 în 3 zile, ba și dintr-un colț în altul al țării, azi aici, mâine-n Focșani!
Iată de ce, argument în plus, Liga 1 are imperioasă nevoie de VAR, sistem menit să corecteze erorile cavalerilor fluierului și care funcționează în toate campionatele cu pretenții din lume. Nu mă refer numai la cele din Italia, Spania, Anglia, Germania și Franța, dar și la primele eșaloane din Polonia, Grecia, Qatar, Cehia ori Croația. La unele meciuri se utilizează VAR chiar și în Albania și Uzbekistan!
Doar la noi, am spus-o și ieri, nu există VAR. Încă mai rău, nu va exista nici în 2021 deoarece, după ce arbitrii vor fi instruiți, treabă de 5-6 luni, vor trebui disputate mai multe meciuri-test, verificări ale sistemului ce vor dura alte câteva luni bune! S-a ajuns aici, adică într-o înfundătură, într-un cerc vicios, din pricină că, în loc să vorbească aceeași limbă, Federația și Liga Profesionistă se ceartă ca la ușa cortului. Își trimit una alteia săgeți otrăvite.
În cazul în care-i adevărat că LPF a și procurat, cu sprijinul lui Orlando Nicoară, șeful firmei eAD, două instalații VAR, atunci vinovată pentru tergiversarea lucrurilor trebuie considerată FRF. Care, element de luat în seamă, nu de bagatelizat, a susținut mereu că-i lipsesc banii ceruți de costurile pregătirii arbitrilor. Pe lângă asta, președintele Răzvan Burleanu reclama recent că „Nu sunt niște fonduri UEFA sau FIFA pe care refuzăm să le accesăm”.
RB fie nu-i informat, fie minte. Întrucât fifa.com precizează că Federația Croată de Fotbal a introdus tehnologia VAR încă din 31 ianuarie 2020, cu meciul Inter Zapresici-Istra, „după ce a primit finanțare în cadrul Programului FIFA Forward”. În virtutea căruia a putut să specializeze VAR 11 „centrali” și 13 asistenți, dar și 5 operatori responsabili cu reluările video. La cursurile respective au mai participat și 16 arbitri de teren, ce nu vor intra în camerele VAR.
Amintesc în treacăt, ca fapt divers, că forul fotbalistic din Zagreb nu-i condus de un no-name, ci de Davor Suker, ex-Real Madrid și Arsenal, golgeterul all-time (45 goluri) al naționalei croate. Probabil că acesta, nefiind așa de ocupat ca Burleanu, a găsit timp să afle de Programul Forward și să recurgă la el.
Când se vaită că organismele fotbalistice internaționale nu pun la dispoziția FRF sumele necesare pregătirii arbitrilor, Burleanu declară numai ce-i convine. Are însă memoria scurtă. Uită de cei 5,3 milioane de euro oferiți de FIFA și UEFA pentru depășirea efectelor nefaste ale pandemiei și nici nu explică, e secret!, în ce scopuri vor fi folosiți.
În schimb, le face calculul celor de la LPF ce salarii au și cât cheltuiesc, deși Liga Profesionistă nu-i subordonată Federației și nu trebuie să-i dea socoteală acesteia. Când unii confrați apreciază că Burleanu și-a cizelat și luminat discursul, așa o fi, eu constat că mai degrabă se bagă unde nu-i fierbe oala. N-are competență, dar măcar are tupeu. Nemăsurat.
]]>Când sistemul respectiv s-a introdus și funcționează în multe țări, în unele chiar de 2-3 ani, la noi el continuă să [...]]]>
Când sistemul respectiv s-a introdus și funcționează în multe țări, în unele chiar de 2-3 ani, la noi el continuă să fie o promisiune amânată sine die. Deși se vorbește despre el din 2019, șansele ca VAR să fie folosit în L1 par minime. Exclus să apară în 2021, poate în 2022, dar nici atunci foarte sigur.
Se întâmplă așa, ca la noi la nimeni, din pricină că, în loc să se înțeleagă, FRF și LPF trag una hăis și alta cea. Se învinovățesc reciproc și fiecare for arată cu degetul spre celălalt. În linii mari, s-a stabilit ca Liga Profesionistă să furnizeze suportul tehnic, tehnologia, iar Federația să se ocupe de pregătirea arbitrilor. Această ultimă operațiune ar presupune un buget în jur de 550.000 de euro și ar dura măcar 6 luni.
Într-un moment în care, tipic românește, fiecare parte respinge orice critică și aruncă pisica în curtea „inamicului”, motivul discordiei se leagă de costurile privind specializarea arbitrilor, capitol la care FRF ar vrea să contribuie și LPF. Întrucât, explica joi însuși președintele Răzvan Burleanu, UEFA trimite pentru activitatea de arbitraj numai 100.000 de euro anual, în vreme de cheltuielile cu cavalerii fluierului depășesc 350.000. RB uită însă de cele 5,3 milioane de euro oferite FRF de UEFA și FIFA anume pentru diminuarea efectelor provocate de pandemie. A evitat permanent să precizeze în ce direcție au mers și merg sumele amintite. N-a suflat un cuvânt despre ele.
La rându-i, nici LPF nu acceptă toate reproșurile. Dimpotrivă, ea contraatacă viguros, pretinzând că a îndeplinit ce a făgăduit. Între altele că, grație firmei eAD Interactive, deținătoarea drepturilor TV pentru Liga 1, a procurat deja două mașini VAR. Refuză însă să vireze bani pentru pregătirea arbitrilor în ideea că va plăti în decursul actualului sezon, prin cluburi, 5,9 milioane de lei, circa 1,2 milioane de euro, pentru arbitri și observatorii acestora. Câte 18.642 lei de meci, ba încă pentru un serviciu care lasă de dorit. Asta în condițiile în care CCA este, prin statut, comisie în cadrul FRF.
În această atmosferă încinsă, Burleanu nu s-a sfiit să toarne gaz peste foc. S-a trezit să declare după ședința CEx de joi „Îi suspectez (n.a. pe cei de la LPF) că vor un control pe arbitraj, pe care să-l tranzacționeze în interesul vreunui club. Așa cum există astăzi suspiciuni că o fac la nivelul comisiilor jurisdicționale”.
Discurs, să-mi fie cu iertare, demn de un chibiț din Cișmigiu, sub nicio formă de un șef care, dac-ar bănui că se produc asemenea manevre în domeniul pe care-l păstorește, ar avea obligația să intervină energic. Să investigheze și, în cazul în care asemenea fapte grave s-ar adeveri, să ia măsuri. Datoria lui e să rezolve, nu să suspecteze.
Numai că, din păcate, RB are memoria scurtă și vorbește ca să nu tacă. Logic, cum să controleze LPF arbitrii și observatorii atât timp cât, repet, aceștia aparțin de FRF, nu de LPF?! Cum să-i dirijeze Liga Profesionistă pe membrii comisiilor jurisdicționale când ei sunt numiți de FRF?! Uite așa ne invită Burleanu să ne aflăm în treabă și să vorbim discuții.
Decât să se certe, FRF și LPF ar trebui să ajungă la un modus vivendi, să fumeze pipa păcii. E nevoie imperioasă de VAR și el trebuie grabnic introdus.
]]>Românul a gândit și [...]]]>
Românul a gândit și a pregătit returul ca la carte. Asemenea unui maestru. Mai întâi, printr-o apărare calmă și organizată, Dinamo a respins toate tentativele ofensive ale adversarului, altminteri, atenție!, lider detașat în Belgia, cu 15 puncte avans și un meci mai puțin față de Anvers.
Apoi, pe măsură ce Bruges și-a irosit forțele, Kievul a ieșit din ce în ce mai curajos la atac. Mutarea lui Lucescu, care l-a introdus pe Șaparenko în locul lui Șepeliev (69), a schimbat aspectul partidei. Șaparenko a înviorat jocul lui Dinamo, drept pentru care oaspeții au dat lovitura spre final, exact când trebuia. În minutul 83, Buialski a marcat pentru o victorie surprinzătoare, dar pe deplin meritată.
Calificând echipa în „optimile” EL într-un moment în care ea conduce în campionat, cu un punct peste Șahtior Donețk, posesoarea unui lot (presărat cu brazilieni) superior valoric, Lucescu a demonstrat că n-a greșit când a semnat cu Kievul la 75 de ani și după 12 petrecuți la rivala din Donețk. Cu care a cucerit 22 de trofee, inclusiv Cupa UEFA în 2009.
Nu vreau să deschid o polemică, însă îi contrazic pe cei care pretind că ML s-a întors în Ucraina pentru bani la o vârstă la care ar trebui să-și plimbe nepoții. Mai ales pentru bani. Fals. Una că avea destui și alta că, dacă l-ar fi interesat aspectul material, s-ar fi dus în Emirate ori în China. Căci propunerile nu i-au lipsit.
Nu. Lucescu a luat oferta de la DK ca pe o provocare. A acceptat-o deoarece, nu-i o figură de stil, e realitate, nu poate trăi în afara fotbalului. Se sufocă fără el.
Sunt însă destui care nu-l înghit, știu asta. În special steliștii se întrec în a-i inventa defecte și a-i vâna slăbiciunile. În stil tipic românesc îi judecăm pe alții cu asprime, ca pe hoții de cai, deși n-avem autoritate pentru asta. Tocmai deoarece, din varii motive, unii n-au reușit în viață, ei nu ezită să-i pună la zid, frustrați, invidioși ori amândouă, pe cei care au reușit. Tuturor acestora Lucescu sr. le-a închis iarăși gura. Le-a dat cu tifla.
Firește că Olăroiu, Dan Petrescu, Șumudică, Lucescu jr., Gâlcă ori Isăilă, alții care activează în străinătate sunt tehnicieni foarte buni. Cu care ne mândrim, l-am uitat pe Boloni!, sunt adevărați ambasadori. Mircea e însă, opinia mea și nu numai, Number One. Tatăl lor. Șeful clasei.
Chiar mai mult. Cred că el se înscrie în galeria antrenorilor români de top, monștri sacri ai istoriei sportului mondial. Își găsește loc alături de, va fi imposibil să epuizez lista, Niculae Nedef și Kunst-Ghermănescu, Bela Karolyi și Octavian Bellu, Radu Huțan, Victor Mociani și Nicolae Navasart. Oameni cărora ar fi trebuit și trebuie să le ridicăm statui. Măcar în sufletul nostru, dacă nu și în public.
Fără să mă entuziasmez, consider că Mircea Lucescu e unul dintre cei de mai sus, cu fotoliu rezervat în Hall of Fame. Încă o dată, îmi scot pălăria înaintea lui și vă invit și pe dumneavoastră s-o faceți!
]]>Nimic anormal. În regulă, căci merita și merită considerată legitimă dorința selecționerilor Rădoi și Mutu de a avea la dispoziție loturile cât mai repede în vederea omogenizării. E în interesul întreg fotbalului tricolor să se întâmple așa.
Mai departe însă, din păcate, lucrurile riscă să se complice. S-o ia razna, deoarece FRF susține o propunere greu de justificat, dacă nu cumva de-a dreptul aberantă. Conform ei, 4 meciuri din etapa 28, Viitorul – Chindia, Craiova – UTA Arad, Astra – FC Botoșani și FCSB – CFR Cluj, ar urma să fie devansate și să se dispute înaintea etapei 27!
Pe lângă că ar crea un precedent periculos, decizia ar încălca prevederile art. 10.3. din ROAF („Succesiunea etapelor din campionat va fi aceeași în tur și în retur”), dar ar da naștere și la situații absolut ridicole. Pentru că, de pildă, un jucător eliminat în una din cele 4 partide intercalate își va ispăși suspendarea în… etapa anterioară! Ca la noi, la nimeni!
În eventualitatea în care, împotriva legii și a logicii, propunerea federală va trece vineri de CEx, ceea ce e de anticipat, ea ar mai face un rău. Ar influența în mod neloial, abuziv, lupta pentu titlu.
Ar favoriza-o în afara oricărui dubiu pe FCSB în dauna lui CFR Cluj. În ideea că, mutat cum preconizează FRF, derby-ul dintre aceste formații s-ar juca în condițiile în care FCSB l-ar aborda după o partidă acasă cu Gaz Metan (etapa 26), iar CFR după o deplasare dificilă la Arad. Cu alte cuvinte, bucureștenii ar avea două meciuri la rând acasă, iar clujenii două consecutive afară, inclusiv derby-ul! Echitabil?!
Nu-i vorba aici, să nu sară nimeni cu gura, că subsemnatul ar fi fanul vreuneia dintre echipele menționate. Nici discuție. În principiu însă, ar fi corect, fair și regulamentar ca principalele candidate la câștigarea campionatului să fie tratate la fel. Să li se asigure condiții egale. Nu să fie avantajată, cât de puțin, una dintre ele. Indiferent care.
Evident că, luând act de intenția FRF, cluburile din L1 s-au pronunțat împotrivă. Deși de acord cu modificarea programului în beneficiul echipelor naționale, Liga Profesionistă a venit cu o contrapropunere. Mai simplă, dar și, în opinia mea, rațională, realistă. Concret, ca etapa 28 să aibă loc pe 13-15 martie, toate meciurile, cea cu numărul 27 urmând să fie programată la mijlocul săptămânii și să se desfășoare, ca intermediară, în 10-12 martie.
S-ar împăca astfel și capra, și varza. Numai că, de parc-ar fi descoperit America, FRF ține morțiș să-și impună punctul de vedere. Când e de presupus că, alcătuit majoritat de yes-menii lui Burleanu, CEx se va grăbi să aprobe (încă) o măsură aberantă, rămâne speranța că membrii Comitetului Executiv se vor trezi în ultima clipă și nu vor vota o prostie. Slabă speranță, nu?
]]>Din unele puncte de vedere, Petrescu era de înțeles. Pentru că urma să primească la Kayseri un salariu măcar dublu față de cel încasat la Cluj. După unii, 500.000 de euro până la vară și, în sezonul viitor, 700.000 ori, conform altor surse, chiar 850.000. Invitam atunci „să nu fim ipocriți și să admitem că banii rămân un element important pentru oricare dintre noi”.
Adăugam că trebuie să-l fi atras spre o echipă amenințată să cadă din elită stabilitatea financiară și faptul că îi avea legitimați pe Silviu Lung jr, Săpunaru și Alibec.
Dincolo de aceste argumente, am constatat, nu fără mâhnire, că fotbalul tricolor e din ce în ce mai puțin cotat, mai prețuit pe plan internațional. Că nu constituie un prilej de mândrie pentru Petrescu, nici pentru noi, ceilalți, că un club no name din Turcia îl poate convinge să lucreze pentru el pe cel desemnat Antrenorul român al anului în 2008, 2009, 2011 și 2019.
Contrazicând asemenea judecăți, „Bursucul” a pășit cu dreptul în Super Lig și părea că va reuși s-o scape pe Kayserispor. A obținut două succese, unul chiar în deplasare, 1-0 cu Kasimpașa, care au alimentat optimismul. Numai că soarele a intrat repede în nori și căruța a luat-o la vale.
Fără Lung jr. și Alibec, primul indisponibil de multe săptămâni, celălalt operat la Barcelona pentru ruptură de tendon, Kayseri n-a mai învins de 4 etape, înregistrând un eșec și 3 egaluri, două dintre ele acasă. Consecințele n-au întârziat. Bătută duminică de Sivasspor cu 2-0, a căzut pe locul 16, în buza retrogradării. De care o desparte doar un punct.
În condițiile în care fotbalul Semilunii n-are răbdare nici cât al nostru, firește că apele s-au învolburat la Kayseri. Reclamând „Am pierdut drumul spre victorie”, șefa clubului, Berna Gozbesi, singura femeie președinte de club din Turcia, a convocat o ședință de urgență. Pentru a le cere socoteală jucătorilor și, înaintea acestora, antrenorului. Pentru a pune presiune pe ei.
Când, culmea, până și ofițerul de presă a îndrăznit să-l urecheze pe DP, „Suntem o echipă fricoasă, fără nicio idee de joc”, „Bursucul” riscă demiterea. Pericolul pare cu atât mai serios cu cât până și suporterii și-au ieșit din pepeni. Pe rețelele de socializare, unul l-a somat „Pleacă, Petrescu!”, altul i-a atras atenția că „Aici nu-i România!” și așa mai departe.
Refuz să dramatizez sau să fac pe moralistul. Fiecare decide pentru el și doarme cum își așterne. Nu-i plâng pe umăr lui Dan Petrescu și sper sincer să depășească impasul actual. Pe de altă parte, mă întreb dacă trebuia să folosesc semnul întrebării în titlul articolului din 8 ianuarie? Parcă mai degrabă nu, ce ziceți?
]]>Sâmbătă, la FCSB-Chindia, 1-0, ne-am lămurit din nou că Gigi Becali comandă la roș-albaștri. Deoarece, a zis-o Ilie Dumitrescu în direct la DigiSport, „Niciun antrenor nu l-ar fi introdus pe Buziuc în minutul 46 ca să-l înlocuiască în 79!”. În ideea că nu așa procedează un meseriaș, un profesionist. Plus că, deși șters în jumătatea de oră petrecută pe teren, anonim, Buziuc n-ar fi meritat o asemenea palmă. Chiar umilință, ținânt cont că nu discutăm despre vreun debutant. Vorbim despre unul care împlinește 27 de ani luna viitoare, pe 15. Iar el n-a fost scos sâmbătă pentru că s-a accidentat.
După meci, abil, Petrea a fandat, lăsând să se înțeleagă că el a hotărât mutarea respectivă. Ba chiar a declarat, negând realitatea, că Buziuc „a făcut un joc foarte bun ca atitudine”. Asta în condițiile în care acesta nu s-a remarcat cu nimic. Realizări zero.
La fel a exagerat TP și când a pretins că „Băieții au depus un efort incredibil, fantastic”. Într-adevăr, FCSB a învins relativ lejer, dar n-a impresionat. Și, la urma urmei, pe cine a învins? Un adversar care, în ciuda priceperii lui Săndoi, nu se regăsește de la o vreme. Din care pricină, fără victorie din etapa 18, Chindia a alunecat pe locul 9, la 6 puncte de play-off.
Să ne reamintim că Gigi Becali a recunoscut public faptul că el l-a adus astă-vară pe Buziuc de la Clinceni și a plătit 50.000 de euro. „E pariul meu, eu l-am luat și mi-a plăcut mai tare decât Debeljuh”, s-a fălit latifundiarul. Convins că a pus mâna pe un vârf de excepție, pe un golgeter pursânge.
Se vede treaba că s-a păcălit. Altfel tip de caracter, silitor și respectuos, Buziuc nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. De presupus că n-are valoare de FCSB. Dovadă că în 21 de meciuri, dintre care 18 în Liga 1, 658 de minute, a înscris doar un singur gol! Nici acela în campionat, ci în Europa League, cu Șirak. Comparativ, croatul Debeljuh a marcat în L1 pentru CFR de 7 ori.
Buziuc pare să fie, regret s-o spun, un pariu greșit. Din păcate, nu-i singurul. În aceeași categorie se poate încadra, chiar dacă din alte motive, și Dragoș Nedelcu. Mai tânăr decât Alexandru Buziuc cu aproape 3 ani, acesta a fost mai mult indisponibil. Operat la ligamentele încrucișate, a stat pe margine 16 din ultimele 18 luni, deși achiziționarea lui de la Viitorul l-a costat în 2017 pe Becali 2,13 milioane de euro. Adăugând salariul lunar de 13.000 de euro oferit fotbalistului, reiese că DN nu înseamnă o afacere profitabilă.
Cu Chindia, confruntare începută ca fundaș central!, nu ca mijlocaș, postul său obișnuit, Nedelcu s-a reaccidentat și a trebuit să iasă după 11 minute. Să sperăm însă că nu-i ceva grav. Că se va însănătoși repede.
Oricum, Nedelcu și Buziuc reprezintă niște pariuri pierdute. Nu neapărat din vina lor. Cu alți jucători, Becali a nimerit-o din plin. Chiar a dat lovitura cu Man, cu N. Stanciu și cu alții. Nu și cu Buziuc și cu Nedelcu, două lozuri necâștigătoare.
]]>Întrebați cine-i de vină că s-a ajuns aici?, comentatorii avizați răspund că, înaintea oricui, ex-președintele Bartomeu (silit să demisioneze) și directorii sportivi ori secretarii tehnici Zubizarreta, Ramon Fernandez, Abidal și Ramon Planes. Datorită lor sau, mai bine zis, din pricina lor, după plecarea lui Guardiola (2013) și moartea lui Vilanova (2014), pe banca blaugrana s-au perindat numai antrenori nepotriviți.
Exceptându-l pe Luis Enrique, promovat selecționer al Spaniei după ce a cucerit cu Barça Liga Campionilor în 2015, „Tata” Martino, Valverde, Setien și chiar R. Koeman n-ar fi avut ce căuta pe Camp Nou. De aceea nici nu s-au ridicat la nivelul pretențiilor unei grupări ce s-a considerat mereu, orgoliu explicabil, Mes que un club. Mai mult decât un club.
Aduși la sugestia acestor tehnicieni sau măcar cu acordul lor, destui jucători au dezamăgit. Deși au sosit aureolați de titlul de campioni ai lumii, francezii Griezmann, Dembele și Umtiti nu s-au încadrat. Dacă Barça a cumpărat scump, numai Coutinho (145 de milioane de euro), Dembele (140) și Griezmann (120) au costat aproape jumătate de miliard!, ea a vândut ieftin ori chiar l-a dat gratis pe Luis Suarez! Iar pe Rakitici, contra unui „bacșiș” de 1,5 milioane!
Clar s-a greșit, din moment ce uruguayanul o ajută pe Atletico să ia campionatul, iar croatul tocmai a bătut-o pe Barcelona în Cupă cu Sevilla. Pe tema asta, excelentul ziarist Vladimir Moraru, înfocat fan blaugrana stabilit de peste 3 decenii la LA, a scris o frază pe care am reținut-o și v-o propun: „De la Barça și de la Rolling Stones pleci doar când mori”.
Cum nici La Masia, ce părea un izvor inepuizabil de talente, n-a mai produs o generație de talia celei formate din Iniesta, Xavi, Pique, Busquets și Messi, echipa a încercat cu noul val. Dar niciunul dintre Tello și Cuenca, dintre Deulofeu și Munir, dintre Alena și Puig n-a confirmat pe deplin. Ca atare, toți au fost dați sau vor fi. Au apărut însă, de unde și de ce?!, Dest și Braithwaite, care n-au, îmi cer scuze, față de Barça. Deoarece dintr-un cal de povară nu iese niciodată un campion de curse.
O problemă a devenit, din păcate, însuși Messi. Fotbalist nepereche, unic, legendar, acesta va împlini în iunie 34 de ani și a mai obosit. S-a uzat. Întreg jocul FCB continuă să-i fie însă subordonat ca în zilele de glorie, atât că Messi nu mai poate ca în tinerețe. Uneori încetinește acțiunile, alteori chiar le frânează. Toate mingile îl caută pe el, inclusiv când se află în poziții inconvenabile, dificile. Asta pentru că lipsa de valoare a colegilor se manifestă și prin lipsa lor de răspundere.
Nu cred că Barcelona va părăsi sfera performanței. Dar mă îndoiesc, cu regrete pentru simpatizanții ei, că va mai fi curând Number One. Invincibila Armada. Teamă mi-e că impasul actual, sesizabil de vreo 2-3 ani, înseamnă mai mult decât o pasă neagră trecătoare. Să nu fie sfârșitul unei epoci. Atunci ar pierde fotbalul, am pierde noi toți.
]]>